Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/06/2022
Artă & Cultură / Teatru

TEATRU | DECLAN DONNELLAN: “Trebuie măcar să încercăm să nu minţim şi mâine”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii TEATRU | DECLAN DONNELLAN: “Trebuie măcar să încercăm să nu minţim şi mâine” Share TEATRU | DECLAN DONNELLAN: “Trebuie măcar să încercăm să nu minţim şi mâine”


Spectacolul itinerant Oedip Rege de Sofocle, ce a avut premiera în mai la Teatrul Național Craiova şi are programată ultima reprezentaţie din stagiune duminică, 19 iunie, reprezintă în mod incontestabil unul dintre cele mai importante evenimente din spaţiul artelor performative din ultimele săptămâni, mai ales că punerea în scenă îi are ca autori pe fondatorii celebrei companii Cheek by Jowl, două nume legendare ale teatrului universal, regizorul Declan Donnellan și scenograful Nick Ormerod, la prima lor montare în România.

Altfel, super-tandemul creativ este familiar publicului de teatru de la noi, întrucât a avut spectacole în mai multe festivaluri, în special la FITS – care se întâmplă anul acesta între 24 iunie şi 3 iulie -, indiferent dacă ne gândim la Măsură pentru măsură sau la Cavalerul înflăcărat. De o relevanţă surprinzătoare pentru un text antic, Oedip Rege este un spectacol care doar nu se vede ci… se trăieşte. La propriu, fiindcă spectatorii sunt asimilaţi comunităţii tebane, ce asistă din postura de insideri la frământarile intime ale celor puşi să le conducă destinele.

Despre linia blurată dintre dintre jocul artistic şi cel social, dintre adevăr şi minciună, pe scenă şi dincolo de aceasta, am avut privilegiul să stăm de vorbă câteva minute după premiera acestui spectacol must-see cu DECLAN DONNELLAN.

Regizorul Declan Donnellan și actorii în timpul repetițiilor spectacolului Oedip Rege

Pot presupune că alegerea textului lui Sofocle a avut legătură şi cu actualul context, fiindcă Oedip Rege vorbeşte în fond de molimă dar şi de război, de lideri care ascultă sau nu ascultă de oracole sau de cei din jur…

Sigur că da, pentru că interesul meu faţă de Oedip se defineşte strict din punctul de vedere al punţii pe care o formează cu noi, cu oamenii din ziua de azi. Nu sunt interesat de o piesă ca document istoric, ci doar de felul în care ne descrie pe noi şi cât de relevantă este pentru mine şi pentru tine astăzi, şi nu pentru – sau despre – alţi oameni. O piesă de teatru trebuie să mă impresioneze, trebuie să am o conexiune cu textul ei, trebuie să îmi pot imagina o punte către ea. Acestea sunt aspectele importante din punctul meu de vedere şi, bineînţeles, mai este şi conflictul.

În Oedip, eroul caută să afle adevărul, iar cei din jur îi spun ‘Nu încerca să afli adevărul’, iar asta mi se pare extrem de interesant. E o situaţie similară cu cea din Raţa sălbatică de Ibsen, din care învăţăm că trebuie să avem mare grijă cum gestionăm adevărul factual, pentru că adevărul este preţul plătit de soţia eroului cu viaţa, iar adevărul său le costă pe fiice… înşişi părinţii lor, iar ăsta nu e un lucru bun. Oare merită să spui adevărul dacă acestea sunt consecinţele? Nu ştiu, nu am un răspuns, dar ştiu că e o mare problemă.

Ramona Drăgulescu și Claudiu Mihail în Oedip Rege. Regia Declan Donnellan

Vorbind de adevăr, cât de important este teatrul ca formă de expresie pentru ca oamenii, publicul, să înceapă să cântărească valoarea acestuia şi să chestioneze modul în care este manipulat?

Eu consider că teatrul este important fiindcă ne avertizează de faptul că interpretarea artistică este manifestarea cea mai apropiată de autenticitate la care putem spera şi că nu trebuie să ne facem iluzii că am putea spune adevărul… că nu putem fi atât de vanitoşi încât să credem asta. Nu, nu putem minţi, trebuie să încercăm să nu minţim. Sigur că, cel mai probabil, vom sfârşi prin a minţi azi, dar trebuie măcar să încercăm să nu minţim şi mâine. Însă cel mai important este să înţelegem că noi înşine avem mai multe faţete, că putem fi persoane diferite, în condiţiile în care suntem înnebuniţi de societatea noastră consumeristă care cere în permanenţă de la fiecare dintre noi să fim numai unul, cel “adevărat”, ori asta e foarte, foarte periculos.

Orice act teatral, oricât de simplu ar fi, pune în evidenţă exact acest lucru, că un actor joacă rolul unei alte persoane. În toate tragediile mari, evident, nu e vorba doar de decepţie, de autoamăgire, este vorba şi despre felul în care rolurile sunt aduse la viaţă. Pericolul vine atunci când spunem ‘Nu vreau să joc, vreau să spun adevărul’, ceea ce e o nebunie, pentru că actorul va juca un rol, fie că vrea, fie că nu. Noi, în realitate, putem doar să încercăm să relatăm faptele cât de precis suntem capabili să o facem, dar nu trebuie să ne iluzionăm că ar fi vorba şi de altceva decât de un performance… în fiecare moment al vieţii noastre. Aşa e omul! Însă performanţa actoricească nu este prefăcătorie, nu este minciună. Nu trebuie să minţim, dar trebuie să fim foarte atenţi când e vorba să spunem adevărul.

Alex Calangiu în Oedip Rege. Regia Declan Donnellan

Scriaţi în Actorul și ținta că a juca un rol este “un reflex, un mecanism pentru dezvoltare şi supravieţuire… nu este o ‘a doua natură’, ci ‘prima natură’.” Care este în acest caz, în opinia dumneavoastră… a doua natură umană?

Nu ştiu ce să zic, nu aş putea spune care e această a doua natură… cred că atunci când performăm, când creem un act artistic, avem un privilegiu imens, acela de a cunoaşte la prima mână distincţia între a performa şi a te preface. Nu ştiu dacă aceste două cuvinte, performance şi pretense, au echivalente perfecte în româneşte. Dualitatea aceasta e cunoscută şi discutată încă din antichitate.

Spre exemplu, Platon spunea că teatrul nu ar trebui să existe pentru că actorii sunt nişte mincinoşi şi, pe undeva, are dreptate… multă lume ar fi de acord cu el. Mulţi ar spune că teatrul nu e de fapt o profesie, dar noi, cei care facem asta, spunem că dimpotrivă, e o mare diferenţă între interpretarea artistică şi prefacere. Pericolul apare atunci când cineva se preface sau se pretinde altcineva toată viaţa, fără ca ceea ce face să fie performanţă artistică. Dacă viaţa cuiva e o viaţă falsă, prefăcută, acela va suferi, vom suferi cu toţii, iar asta ni se întâmplă oricum, pentru că o mare parte din existenţa noastră suntem nevoiţi să ne prefacem, iar asta atrage după sine suferinţă.

Oedip suferă pentru că viaţa lui este una în care e nevoit să se prefacă. Dar dacă tu, ca artist, spui că nu vrei să performezi pentru că asta înseamnă să minţi, atunci ai o mare problemă, pentru că asta e de fapt viaţa… asta ne spun inclusiv fenomenologii, că viaţa e o scenă, un mare spectacol.

Oedip Rege, regia Declan Donnellan

Un prieten bun de-al meu, Howard Hodgkin, un mare pictor, care nu mai trăieşte, spunea mereu că ‘un tablou bun e un spectacol, performează pentru privitor’. Ştiţi cum e… şi un căţel pe care îl iubeşti pare uneori că interpretează un rol pentru stăpânul său. Chiar acum, eu încerc să vă vorbesc din suflet fără să mă prefac niciun pic dar în mod clar performez în faţa dumneavoastră rolul meu de regizor de teatru, iar dumneavoastră vă jucaţi rolul de public, mă ascultaţi vorbind. Nu putem însă să ne lăsăm copleşiţi de gândul că, dacă nu suntem autentici, viaţa noastră va fi tristă, lipsită de sens. Trebuie să încercăm să nu minţim, dar nu trebuie să credem niciodată că spunem adevărul.

Dacă se întâmplă să fim, de exemplu, martori într-un proces şi jurăm că ‘vom spune adevărul, tot adevărul şi numai adevărul’… e o nebunie să spui aşa ceva! Poţi să spui, eventual, ‘voi relata faptele aşa cum le cunosc dar nu ştiu care este de fapt adevărul’. Ţi-ai înjunghiat soţul? Da sau nu, e un fapt, poţi răspunde la întrebare. De ce însă l-ai înjunghiat? Ei, de aici intrăm în teorii. Aş putea vorbi mult şi bine pe tema asta…

Tamara Popescu în Oedip Rege. Regia Declan Donnellan

Acestea fiind spuse, trebuie să încercăm din răsputeri să nu minţim. Până la urmă minciuna e inevitabilă în viaţă dar trebuie să ne iertăm pentru asta şi să ne străduim să fim mai buni pe viitor… însă nu putem să ne închipuim cu superioritate că ştim adevărul. Cred că, în piesele pe care le pun în scenă, ideea aceasta are un rol foarte important, ne ajută să înţelegem ce ne face să fim oameni, iar asta nu înseamnă că eu sunt superior altcuiva.

Dacă vrei să distrugi piesele clasice, tot ce trebuie să faci este să le dai o aură de superioritate… cu toţii ştim cât de uşor este să faci asta. De aceea eu mă folosesc de producţiile mele ca să le arăt spectatorilor cum să fie mai buni. Am vrut să fiu regizor de teatru pentru că vreau să fac lumea mai bună, vreau să aduc pacea în lume, exact ca Miss Univers, cum spuneau concurentele acelea… vreau să călătoresc şi să promovez pacea mondială, în bikini. Mult succes! Deci eu cred că trebuie să încercăm din toate puterile să nu minţim şi asta pentru că, dacă minţim, ne distrugem pe noi înşine, ne pierdem respectul de sine. Dar este foarte important, de asemenea, să nu ne lăudăm niciodată pentru faptul că spunem adevărul!

DECLAN DONNELAN

Aş vrea din tot sufletul ca lumea noastră să fie mai bună, aş vrea să fac tot posibilul să ajut la înfăptuirea acestui vis, dar nu cred că pot face asta de unul singur, nu cred că e doar treaba mea s-o fac, şi mai cred că, dacă aş face cumva toate astea, aş simţi că am devenit superior, mai bine zis aş părea superior, şi atunci tot ceea ce încerc să vă împărtăşesc s-ar deteriora, s-ar degrada, ori eu vreau să vă aduc în faţă ceva viu.

De fapt nu pot da un răspuns complet la întrebarea aceasta. Sigur că, la un moment sau altul, toţi minţim. Uneori îmi imaginez că niciunul din noi nu există şi că fiecare din noi trebuie să decidă dacă un lucru sau altul există, dacă are viaţă din punctul său de vedere, dacă simte o legătură cu lucrul acela sau nu… dar noi, cei din teatru, nu suntem fiinţe superioare care să vă înveţe pe voi cum să facă lumea mai bună sau cum să fiţi voi înşişi mai buni. Oamenii au nevoie de îndrumare, ei vor ca părinţii lor, sau preoţii, sau politicienii, să le spună cum pot fi mai buni, dar până la urmă progresul fiecăruia este o chestiune de responsabilitate individuală, ceea ce e dificil de realizat.

Interviu de IOAN BIG

  • Foto: Cristian Floriganţă

 

NOTĂ:

Spectacolul OEDIP REGE de Sofocle, în regia Declan Donnellan și scenografia lui Nick Ormerod, este programat duminică, 19 iunie 2022, ora 19:00 la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

  • Traducerea: Theodor Georgescu, Constantin Georgescu
  • Regia: Declan Donnellan
  • Scenografia: Nick Ormerod
  • Muzica: Cári Tibor
  • Asistență de regie: Laurențiu Tudor
  • Asistență de scenografie: Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu
  • cu: Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi, Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.