Expoziţia “Dacă natura ar vorbi…”, un îndemn pentru introspecţie şi o invitaţie de a o cunoaşte pe artista Valentina Druţu

“Dacă natura ar vorbi” este un elogiu adus universului exterior şi interior, frumuseţii ce se naşte singură şi îşi croieşte propria existenţă prin pământ, liane şi nori, prin fiecare din noi. Valentina Druţu demonstrează, încă o dată, că o parte din miracolele lumii sunt posibile tuturor, cu graţia unui dirijor care ştie, că şi în absenţa omului, natura tot va şopti.

Începând cu data de 14 iunie şi până pe 29 iulie, iubitorii de artă pot admira în voie cea mai recentă expoziţie a îndrăgitei pictoriţe din Iaşi, Valentina Druţu, găzduită la parterul Galeriei de artă DANA.
Expoziţia curatoriată de criticul de artă Maria Bilasevschi şi artista Smaranda Bostan este formată din 49 de lucrări de pictură şi de grafică, fiind construită în jurul naturii şi concepută ca o sintestezie a simţurilor, un spaţiu al regăsirii de sine.

Despre lucrările Valentinei, Maria Bilasevschi spune că imprimă fiecare stare şi fiecare sentiment al artistei, până când totul reuşeşte să devină un proiect coerent care lasă o propoziţie deschisă. “Dacă natura ar vorbi…” este o instalaţie unitară care adună lucrări din ultimii patru ani de activitate şi care condensează, de fapt, peste 35 de ani de carieră artistică, de acumulări şi arheologii culturale.

Aşadar, probabil că fiecare om care se va opri în faţa unei lucrări semnate de Valentina se va întreba ce-i spune natura asta de fapt, pentru că ea nici nu şopteşte şi nici nu ţipă. Totul este un context şi un prilej de a intra într-o pădure care nu întotdeauna este fermecată. Da, natura este fascinantă, te provoacă, dar atunci când intri în ea este şi un semnal de alarmă. De aceea, este o expoziţie cu multe mize.

Valentina Druţu este un artist pentru care stilul nu înseamnă o adaptare la o tendinţă sau la ceea ce se întâmplă pe piaţa artistică românească sau internaţională contemporană, ci este un artist care şi-a continuat crezul. Acesta Se defineşte prin mai multe paliere în această expoziţie. Astfel, stilul Valentinei nu poate fi identificat şi integrat în niciun şablon, nici măcar în parametrii realismului magic.

Avem natura cadru general, structura şi natura umană, avem inserate printre elementele de vegetaţie făpturi care vorbesc despre ele, mai ales prin tăcere. În faţa mireselor Valentinei nu ai cum să nu rămâi întrebător cu privire la ce se petrece pentru că este o contradicție între starea de graţie şi docilitate şi ce înseamnă de fapt acea trăire internă şi captivitate.

Expoziţia semnată sub tema “Dacă natura ar vorbi” are în centrul atenţiei cele mai importante personaje: plantele

Artista reuşeşte să metamorfozeze şi să insufle viaţă unor fire de iarbă sau unor flori care par că nu vin din lumea noastră vegetală şi le pune într-un dialog. Acest dialog doreşte să trezească în fiecare privitor ne o întrebare. Întrebarea însă depinde de dispoziţia fiecăruia şi de capacitatea de a o integra în imaginea proiectată pe retină.
Totodată, expoziţia poate fi citită ca o naraţiune continuă deoarece grădinile din lucrările artistei nu sunt îngrădite, ci comunică una cu cealaltă. Întreaga instalație nu este doar o etalare artistică, ci şi un întreg proces de echilibrare a relaţiei dintre om şi natură, pornind de la simbolurile genezei şi a evoluţiei, până la cele ale căderii şi renaşterii.

Este o pictură de esenţă şi de sentiment şi, mai ales, de intimitate, ca un dialog al personajului principal împreună cu celelalte. Dialogul este în fiecare aplecare de iarbă şi în fiecare surâs temător. De fapt asta nu este altceva decât suma trăirilor noastre.
Fie că este grafică sau pictură, prin fiecare tuşă nu lasă întâmplător să se petreacă o poveste. Nu te introduce într-o atmosferă candidă şi nu te pune în faţa unui tablou pur decorativ. Este şi o miză conceptuală. Poate dacă începi să citeşti expoziţia din perspectiva copilăriei, redată prin păpuşile care stau pe postament, vei vedea că sunt acele păpuşi care stau în fundul minţii aşa cum stă şi natura. Doar că acea natură trebuie revitalizată, readaptată şi retrăită.

Instalaţia expusă până la finalul lunii iulie reprezintă forma şi sufletul naturii, fiind un îndemn atât pentru introspecţie, cât şi o invitaţie de a o cunoaşte pe Valentina, o artistă extrem de solară, caldă şi prietenoasă. Tablourile ei deschid un alt palier, o altă filă, lăsând privitorului parcă libertatea de a citi un jurnal intim în care poate vedea toate acumulările de artist, dar şi de om, tot ceea ce este imprimat în fiinţa ei.

Nu este doar un exerciţiu pictural frumos, ci este un exerciţiu de introspecție şi un îndemn de a ne întoarce la ceea ce am copilărit, de a rescrie natura prin ochii noştri de adulţi.
Acest mic semnal de alarmă are şi o miză ecologistă. Cu toţii trăim înconjuraţi de o natură care începe să devină un accesoriu. Natura ca accesoriu şi artificialul căruia i s-a redat o viaţă nouă. Totul este o instalaţie gândită astfel încât să se plece de la firesc şi de la comun, apoi să prindă aripi prin păsările din lucrările Valentinei. Toate acestea înseamnă conştiinţa noastră umană, sentimentul de a fi om.

Dacă Natura ar vorbi, s-ar întoarce la copilărie

Valentina spune despre expoziţia ei că i-a oferit prilejul de a se întoarce la o copilărie în care s-a simţit privilegiată pentru tot timpul petrecut în natură. De aceea şi-a dedicat lucrările fiului ei şi copiilor în general.
Totodată, spune despre personajele ei că întruchipează o sumedenie de vise, nostalgii, dorinţe şi resemnări reprimate, pe care doar natura pare să le cunoască.

În momentul în care eşti curator şi unde lucrezi într-un muzeu unde ai în jur doar opere celebre şi artişti valoroşi, tu ca artist începi să-ţi pui semne de întrebare şi să te gândeşti şa ce o să expui la rândul tău. Ce-o să ai de transmis diferit. De aceea este greu ca artist să realizezi un astfel de proiect. Dacă natura ar putea şopti, ne-ar spune să ne întoarcem la ea, s-o ascultăm. Sper ca prin metaforele şi personificările din lucrări să pună tuturor un semn de întrebare şi să ne întoarcă la lucrurile frumoase.

Valentina Druţu este pictor, muzeograf şi specialist în design interior, fiind din 2008 la conducerea Muzeului de Artă din Iaşi şi din 2021 în funcţia de director interimar al Complexului Muzeal Naţional Moldova (CMNM) din Iaşi. Artista a curatoriat zeci de expoziţii iar lucrările sale au fost prezentate în țară și în străinătate, în expoziții personale și de grup.
Proiectul de faţă face parte din teza de doctorat a artistei sub îndrumarea d-nei conf. lector univ. Monica Pop, cadru universitar la Facultatea de Arte Vizuale şi Design.