Festivalul Undercloud, emblematic pentru teatrul independent românesc, reprezintă unul dintre puținele evenimente ce continuă să dovedească publicului, an după an, o capacitate de evoluție realmente spectaculoasă.
În 2019, Undercloud devenea competițional și multe dintre spectacolele remarcate atunci, precum Cataclisma sau Medea’s Boys, sunt și în prezent succese repertoriale, pentru ca în 2020 festivalul să se extindă în spațiu (MŢR-Muzeul Antipa) și forme de expresie (teatru interactiv, instrucționale, film) adecvându-se restricțiilor pandemice, iar în 2021 aria de explorare să se lărgească și mai mult prin workshop-uri experiențiale, expoziții, lansări de carte și ateliere de dezvoltare personală.
Ajuns la o ediție aniversară, a 15-a, Undercloud (13-19 iunie) se anunță în 2022 ca o provocare pentru spectatorii ce se vor vedea nevoiți să opteze între zecile de happening-uri interesante programate în 7 spații de desfășurare, fără a pune la socoteală animațiile stradale.
În acest context era firesc să încercăm să o descoasem nițel pe fondatoarea Undercloud, regizoarea și scriitoarea CHRIS SIMION-MERCURIAN, mai ales că în prima parte a anului s-a dovedit hiperactivă deopotrivă ca antreprenor și manager cultural prin al său demers singular Griviţa 53, cât și în calitate de creatoare de spectacol, cu premiera Anatomiei unui clişeu de la Teatrul “Stela Popescu”… spectacol de la care am plecat în acest dialog.
În 2019, relansai spectacolul Dragostea durează 3 ani. După 3 ani şi o pandemie, îl contrazici pe Beigbeder cu Anatomia unui clişeu pe care l-ai pus recent în scenă şi ne arăţi că dragostea ta pentru teatru e mult mai durabilă. Ce te-a determinat să alegi acest text feminist scris de un barbat?
Foarte rar vorbesc de bine în public spectacolele mele. Deși au succes și sunt apreciate de public, mi se pare nepotrivit să mi le laud. Și nu din prea multă modestie, ci pentru că atunci când un spectacol e bun, e bun. Se vede, e clar. Nu trebuie să vină artistul să te convingă. Dar mai sunt și excepții. Anatomia unui clișeu este spectacolul la care mi-aș dori sa fiu invitată, pe care mi-aș dori să îl văd. E ceea ce consider sănătos în teatru. Și nu numai în teatru. În viață. Te scoate din confort. E necesar. E terapeutic. E dureros de adevărat. Pe lângă text, se cântă live și se cântă bine, nu se falsează, se joacă decorul altfel decât ilustrativ, e parte activă din construcția spectacolului, se folosesc filmări real time care aduc prim planul luat de cameră pe care scena ca plan general nu îl oferă și un text pornit de la o idee a lui Alexandru Doru Spătaru, pe care am lucrat, l-am adaptat, până când am ajuns în forma finală de acum și e genul de replică pe care îți dorești să o folosești în viața ta de zi cu zi, să o citezi.
Cu ce stare de spirit ai ieşit din pandemie?
Pandemia a fost o situație existențială nouă, extremă, în care am avut privilegiul să aflăm cine suntem. În teorie avem o părere despre noi. Puși în situație, ne cunoaștem real. Fac parte dintre cei care s-au bucurat de această perioadă. Chiar dacă profesional am șomat, uman am avut numai beneficii. În afară de asta, am simplificat mult și multe. Şi am realizat că pot să trăiesc fără multe, că ceea ce este esențial număr pe degete și că teatrul, pe care îl credeam vital până în 2020, e departe de a fi ceva fără de care n-aș putea să trăiesc. Am învățat că sensul vieții nu este numai în a face, ci în primul rând în a fi.
Totuşi, ai continuat să faci… mult şi multe. Pentru că, dincolo de Anatomia unui clişeu, ai investit mai departe energie în a duce spre materializare proiectul teatrului Griviţa 53. La începutul anului mai era încă nevoie de o parte din bani şi nu exista autorizare din partea PMB. Care e situaţia în clipa de faţă?
Am luat autorizația de construire fără de care nu puteam înainta, au fost câteva luni în care am avut senzația că trăim în proza lui Kafka. Vorbesc la plural fiindcă această etapă, eu și soțul meu Tiberiu, am parcurs-o împreună. Am putea face un film inspirat din ce am trăit. E ireal, e de neconceput și totuși așa a fost, așa e. Dar poate că așa trebuie, poate că încercarea dusă la extremă, la paroxism este necesară, poate că logica Universului potrivește altfel lucrurile și împlinirea decât o face logica umană. Nerenunțarea și credința au fost mai puternice decât ispitele de pe parcurs care ne-au întărit și ne-au pus față în față cu noi înșine, deşi nu suntem dispuși să ne dăm sufletul pentru acest proiect, oricât de mare e visul. Nu sunt naivă. E doar o alegere de a vedea așa realitatea. Acum am intrat în altă etapă. Am depus toate actele și acum așteptăm semnarea contractului cu norvegienii. După ce se semnează… ne apucăm de șantier.
În 2019 am aplicat la concursul RO-Cultura și în 2021 am fost declaraţi eligibili la grantul de două milioane de euro fonduri norvegiene nerambursabile care ne rezolvă în prezent mare parte din construcţie. Una din condiţii este să acoperim 20% fonduri proprii. După cum ştii, s-au scumpit materialele de construcţie și nu numai, iar bugetul nostru din 2019 nu mai are legătură cu realitatea prezentă… dar vom continua campania de strângere de fonduri, vom vinde cărămizi ctitor în continuare și vom reuşi ca până în aprilie 2024, când e deadline-ul conform parteneriatului cu norvegienii, să finalizăm lucrarea şi să fie spațiul pe care l-am gândit, închipuit, creat. Iar primul teatru construit împreună de la zero să vă invite la prima premieră, să-și deschidă porțile spre un demers artistic unic pentru București.
Fiecare zi pe care o avem până la acea dată este o treaptă care ne apropie nu doar de concretizarea fizică a demersului, ci în primul rând de solidificarea comunității care dă naștere acestui vis. Dacă sunt oameni care încă nu știu povestea Griviţa 53 și vor să devină ctitori, să lase o moștenire culturală împreună cu noi, să revitalizeze o zonă și să dea un exemplu generațiilor care vin din urmă, să intre pe http://www.grivita53.ro Vindem cărămizi. Construim un teatru.
Până vom vedea puse primele cărămizi ale teatrului Griviţa 53, ţi-ai propus însă să dai viaţă locului pe care se va ridica acesta integrându-l în Undercloud. În premieră însă, festivalul nu se va mai desfăşura într-o singură locaţie. Dă-mi câteva detalii despre cum aţi gândit evenimentele şi repartiţia lor în spaţiu.
În TDR și în curtea de la UNARTE vor fi spectacolele de teatru și dans, în J’ai Bistrot va fi, în vitrină, expoziţia de costum Maria Miu, pe terasă va fi difuzat filmul Care dintre noi?, iar biletele vor fi donate Asociatiei R.O.Z. pentru proiectele de prevenţie în diagnostic oncologic, și tot pe terasă, zilnic de la 12-14, se vor ţine ateliere de actorie pentru adolescenţi.
Avem apoi Biserica Sfinţii Voievozi cu conferinţa-dialog între părintele Constantin Coman și regizorul Alexa Visarion pe tema Ce are teatrul şi nu are biserica? Ce are biserica şi nu are teatrul?, lansarea de carte Destinul vocaţiei semnată Alexa Visarion și lansarea de carte Eu sunt Maia de Maia Morgenstern.
La Black Habit avem expoziţie de sculptură, proiecţii, ateliere de actorie pentru copii și prânzul cu poezie și alte texte contemporane de la 13-14 zilnic, când un actor și un scriitor se întâlnesc și, în timp ce actorul interpretează creația literară, scriitorul gătește iar după aceea, la discuţii, îi servește pe cei prezenți cu creația sa culinară.
În Grivița 53 avem un performance-instalație în camera din față după Dicționar de optimisme, biblioteca Undercloud cu spaţiu de lectură, iar pe trotuarul din fată un performance painting zilnic, între 18 și 21, semnat de Mirela Trăistaru.
Pe trotuare sunt plănuite spectacole de dans contemporan, percuţie și, nu în ultimul rând, NUNTA cu care se deschide festivalul, un spectacol care începe la UNARTE și se termină la Biserica Sfinţii Voievozi, unde publicul este alaiul și face parte din spectacol.
Mai e Minicloud cu ateliere de teatru gratuite, dans și construcţie păpuși-marionete zilnic, între 10 şi 12, în curtea de la UNARTE, iar de la 12-13 spectacol de teatru pentru copii. Totodată, atelierele studenţilor de la UNARTE sunt deschise publicului și își așteaptă vizitatorii. Deci este o ediţie cu totul aparte, construită pe curaj, curiozitate, inovaţie.
Temelia construcţiei data de nivelul vostru de implicare o înţeleg doar că materialele… costă.
Se miră lumea cum am rezistat 14 ani neîntrerupţi. Cum am depășit pandemia făcând festivalul, cum ne organizăm să rămânem “on” în ciuda reformei pe care o trăim toţi. Datorită partenerilor. Căci din bilete nu suntem sustenabili. Fără sprijin este imposibil de organizat acest festival. Pentru că nu e un eveniment comercial, de masă. Nu se produce pe stadion, ci în spaţii mici, neconvenţionale multe dintre ele, care nu depășesc 50-100-150 de locuri.
Raiffeisen Bank a luat anul acesta spaţiul central din curtea UNARTE și acolo își face cele mai multe activări. Cu Aqua Carpatica facem spectacolele-lectură și biblioteca Undercloud cu spaţiul său de lectură. Datorită implicării Ministerului Culturii și Arcub putem organiza cu acces liber evenimentele stradale, conferinţele și atelierele de teatru pentru copii și adolescenţi din secţiunea Minicloud. Fiecare partener sau sponsor care ni se alătură ajută la extinderea festivalului, la creșterea lui în calitate şi performanţă.
Interviu de IOAN BIG
