Rezumat
„Într-o țară condusă de politicieni care mai de care mai corupți, săracii știu că guvernele sunt ale bogaților, pentru bogați.”În volum găsim și 2 povestiri din România.
În 2021, când a avut loc cea de-a 26-a ediție a Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), în timpul discursului ei, activista Greta Thunberg spunea că
„liderii continuă să trăiască într-o bulă în care fanteziile lor, precum resursele veșnice într-o lume finită și soluțiile tehnologice venite de nicăieri pentru a ne salva, sunt reale, totul în timp ce planeta se află în flăcări, iar oamenii aflați în prima linie suferă.”
În volumul „Povești despre două planete: Schimbări climatice și inegalitate într-o lume divizată”, tradus la editura Black Button Books, putem citi eseuri, povestiri și poezii (într-o colecție care prezintă atât lucrări de ficțiune, cât și de non-ficțiune) create de 36 de scriitori (din peste 30 de țări) care vor să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește criza climatică și modul în care aceasta afectează comunitățile vulnerabile din întreaga lume.
Pornim, astfel, la drum alături de scriitoarea Edwidge Danticat, care ne spune o poveste despre cea mai călduroasă vară pe care a petrecut-o în Haiti, când voia să îi arate țara nepoatei ei. De la canicula insuportabilă, până la imposibilitatea de a te răcori pe plajă din cauza algelor toxice acumulate pe țărm, lângă gunoiul produs de oameni, și la protestele celor care încercau să se lupte cu scumpirile (într-o țară unde jumătate din populație trăiește cu mai puțin de 3 dolari pe zi), autoarea prezintă perfect cum, în discuția despre climate change, nu putem uita de contextul și de acțiunile politice din anumite zone ale globului.
Următoarea poveste, scrisă de Andri Snær Magnason (cunoscut pentru volumul „Despre timp și apă”), ne poartă în Islanda, lângă cel mai mare ghețar din Europa, Vatnajökull, care, conform Societății de Cercetare Glaciară, va dispărea în următorii 90 de ani sau, cum spune scriitorul, își va schimba forma:
„Devine ocean și se ridică lent, constant și calm până la nori, iar apoi, o furtună va lovi și va dărâma uși, verande și acoperișuri.”
Anuradha Roy („Toate viețile pe care nu le-am trăit”), ne prezintă, mai departe, zone din India în care vulpile și veverițele zburătoare au fost izgonite de conductele de apă construite mult prea aproape de casele lor, în care sătucuri unde locuiau sute de mii de persoane au fost rase de pe fața pământului pentru construcția barajelor uriașe care alimentează cu energie orașele „dezvoltate” și în care pădurile au fost distruse, arătând cum schimbările climatice pot fi folosite și ca scuze pentru oamenii politici care vor să câștige cât mai mult lucrând cu marile companii care poluează planeta:
„Într-o țară condusă de politicieni care mai de care mai corupți, săracii știu că guvernele sunt ale bogaților, pentru bogați.”
În Argentina, Mariana Enriquez („Ce-am pierdut în foc”) ne vorbește despre istoria râului Matanza Riachuelo (considerat unul dintre cele mai poluate din lume), lângă care a copilărit, amintindu-și cum oamenii din cele 14 municipalități cu locuințe în apropierea sa erau treziți dimineața de mirosul putred și se îmbolnăveau din cauza substanțelor toxice (lucru care se întâmplă și în prezent).
Sayaka Murata („Femeia minimarket”) spune o poveste japoneză despre obsesia omului de a pune bunurile materiale înainte de orice (care amintește de lumea distopică prezentată în episodul Nosedive din Black Mirror), Pitchaya Sudbanthad vorbește despre poluarea aerului din Thailanda și despre prăpastia existentă între clasele sociale, afectate în mod diferit de problemele climatice, Juan Miguel Álvarez ne duce în orașul Pereira (Columbia), unde, din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren, locuitorii (aproximativ 500.000) își pierd locuințele, Burhan Sönmez (Turcia) și Sulaiman Addonia (Belgia) ne arată lupta dusă de refugiații care încearcă să își construiască noi vieți în alte locuri, Yasmine El Rashidi (Egipt) vorbește despre un Nil înecat în plastic, aproape secat, Ian Teh arată cum poluarea industrială din China, făcută de dragul dezvoltării economice, a distrus zonele rurale și sănătatea locuitorilor, Gaël Faye ne duce în Burundi, unde seceta și ploile torențiale distrug casele oamenilor, iar temperaturile ridicate au dus la dispariția multor specii de pești și la răspândirea malariei, Ligaya Mishan vorbește despre un Hawaii scufundat, iar temele se repetă, până la finalul cărții, și în Indonezia (inundații), Kenya (poluarea râului Nairobi), Palestina (cum afectează conflictul cu Israel criza climatică și viețile oamenilor), Sierra Leone (defrișarea și dispariția primatelor din cauza braconierilor) și Mexic (distrugerea agriculturii).
În volum găsim și 2 povestiri din România.
În prima, Mihnea Mihalache-Fiastru ne plimbă prin cartierul Uranus din București, în timp ce a doua, spusă de Vlad Cătună, amintește de copilăria petrecută la țară, într-un spațiu care începe să se schimbe din cauza încălzirii globale și a defrișărilor, seceta, iernile blânde, verile uscate, deșertificarea, canicula, inundațiile și poluarea aerului devenind noua normalitate. Conform autorului, „în 2020, România a înregistrat cea mai mare secetă din ultimii 50-60 de ani”, afectând 1,6 milioane de hectare.
În final, volumul „Povești despre două planete” are un mesaj clar, regăsit în toate semnalele de alarmă ale activiștilor de mediu: „Vechea planetă este înlocuită de una nouă. Întrebarea este ce o va modela și ce sentiment îi va alimenta bătăile inimii.”
Text de CLAUDIA ALDEA
