Născut la Sibiu, Alexandru Constantin Chituță e șeful secției Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat la Muzeul Național Brukenthal, inițiatorul și curatorul galeriei de artă Carabulea Transylvania Gallery de la Hotel Ramada, autor a peste 30 de volume, curator a peste 100 de expoziții în țară și străinătate și coordonator al lucrărilor pentru ridicarea statuii Baronului Brukenthal din Piața Mare.
Am început discuția întrebându-l cum ar descrie conexiunea dintre el și artă: ”Trebuie să ai un feeling, să simți o emoție, un mesaj, să-ți placă ceea ce vezi. Arta în general și artele plastice în special se ocupă sau ar trebui să se ocupe cu frumosul. Arta trebuie să ne aducă armonie, să ne ajute să ne detașăm de cotidian și de toate mizeriile societății.”
Lansarea lui pe piața curatorială din România a avut loc în 2012, când l-a readus în atenția publicului pe artistul Octavian Smigelschi. ”Am expus atunci, după mai bine de 80 de ani, marile picturi și cartoane realizate de Smigelschi”, își amintește Alexandru. O adevărarată provocare ținând cont de dimensiunile monumentale ale lucrărilor. ”A fost singura expoziție de artă monumentală din acea vreme nu doar din România, ci din sud estul Europei. După succesul acestui eveniment am început organizarea mai multor expoziții pentru promovarea acestui artist. Lucrurile apoi și-au urmat firesc drumul.” Alexandru spune că nu există o specializare anume de curatoriat la o facultate, dar există diferite cursuri, ”însă muncă, experiența și dialogul își spun cuvântul.”
L-am întrebat cât de mare e responsabilitatea unui curator în dinamica public – expoziții de artă. ”Curatorul e cel care facilitează legătura între artă și public. El transpune arta în cuvinte și transmite mesajul publicului, selectează lucările, realizează conceptul expoziției, se ocupă de promovarea expoziției și de stârnirea interesului publicului asupra evenimentului. El trebuie să cunoască profilul publicului din zona în care lucrează și să țină cont de agenda culturală locală”, punctează Alexandru.
Pe finalul discuției am vorbit despre scena de artă locală și interesul sibienilor pentru artă. Alexandru e de părere că ”Sibiul are o viață artistică intensă, dar există loc de mai bine. Din păcate nu avem o universitate de artă la Sibiu, iar în programa școlară educația culturală e rudimentară. Există public sibian interesat de artă și am impresia că e într-o ușoară creștere și e bine acest lucru.” Despre artiștii plastici sibieni, Alexandru spune că, din păcate, mulți dintre ei sunt necunoscuți și nepromovați. ”Aici se observă lipsa curatorilor, a galeriilor și a mediului de afaceri care să-i ajute pe artiști, să-i promoveze, să-i facă cunoscuți, să vândă lucrări. În ceea ce privește infrastructura pe care artiștii o au la îndemână pot spune că nu stăm bine. Se simte lipsa spațiilor culturale generoase și moderne, așa cum întâlnim în alte părți ale lumii. Nu mai e suficient sa alocăm bani pentru evenimente culturale, trebuie să ne gândim și la dezvoltarea unei infrastructuri culturale, care în final să contribuie la dezvoltarea întregii comunități sibiene.”
Autor RĂZVAN SĂDEAN
