Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/04/2022
Lifestyle

Prima tabără de benzi desenate din România

Mădălina Diaconu De Mădălina Diaconu
Comentarii Prima tabără de benzi desenate din România Share Prima tabără de benzi desenate din România


“De la Hobița la Paris. Călătoria lui Brâncuși în benzi desenate” a fost tema primei tabere de benzi desenate a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO s-a desfășurat la Mușetești (în apropiere de Tg. Jiu), în perioada 8-11 aprilie 2022. Evenimentul a fost parte integrantă a Școlii internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă  „Constantin Brâncuși”, a cărei organizare a fost coordonată de Fundația Maria, cu sprijinul financiar al Muzeului județean  Consiliului Județean Gorj.

Prima tabără de benzi desenate din România
Foto: Mădălina C. Diaconu

33 de elevi din județele Timiș, Constanța, Gorj și din București au învățat sub îndrumarea profesorului și autorului Mihai Grăjdeanu cum să transpună în limbajul benzii desenate călătoria lui Brâncuși din satul natal Hobița până la Paris, oraș care reprezintă deopotrivă locul în care marele sculptor român și-a început consacrarea universală, dar și sediul UNESCO.

Prima tabără de benzi desenate din România
Foto: Mădălina C. Diaconu

Tinerii artiști și-au luat în serios rolul și au făcut la început  o serie  de vizite de documentare, întâi la Hobița, satul în care Brâncuși și-a petrecut primii ani din viața, apoi la ansamblul monumental de la Târgu –Jiu, aflat pe Lista Indicativă UNESCO,  unde au putut vedea o parte din operele de maturitate ale marelui sculptor. Pentru a pătrunde și mai bine în stilistica brâncușiană elevi au poposit și la Muzeul de Arhitectură Populară al Gorjului de la Curțișoara.

Prima tabără de benzi desenate din România
Foto: Mădălina C. Diaconu

După acest periplu, elevii au realizat lucrări în care au transpus în imagini și text, cu multă creativitate, drumul inițiatic al lui Brâncuși. Remarcabilele realizări ale elevilor au fost premiate de Secretarul General al CNR UNESCO.

Tabăra de benzi desenate de la Mușetești este continuarea unei inițiative a CNR UNESCO, care a lansat  în 2021 un concurs de benzi desenate consacrat lui Constantin Brâncuși. În 2021 s-au împlinit atât 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, dar și 145 de ani de la nașterea marelui sculptor. Câștigătorii  concursului au fost invitații de onoare ai Taberei.

Prima tabără de benzi desenate din România
Foto: Mădălina C. Diaconu

Școala internațională pentru Patrimoniu, Cultură și Arta „Constantin Brâncuși” a continuat până pe 17 aprilie 2022 cu două module tematice. Este vorba de ateliere de planificare strategică la care au participat importante voci ale administrației publice. Ultima parte a școlii internaționale a fost dedicată studențiilor care au participat la două ateliere unul de sculptură și celălalt de arhitectură.

Prima tabără de benzi desenate din România
Foto: Mădălina C. Diaconu

Imnul taberei de benzi desenate a fost conceput în întregime de elevii participanți:

BD LA MUȘETEȘTI

În pădure, în natură
Noi am mers la Mușetesti.
În căsuța cea nebună
Ne-am dus la creat povești.

Cu creioane colorate,
Câte-o bandă am creat,
Și cu suflete curate,
Să veniți să vă-ncântați.

Benzile au prins picioare
Nesemnate nu erau.
Pe Brâncuși îl au în suflet
Și UNESCO le unea.

Cu creioane colorate,
Câte-o bandă am creat,
Și cu suflete curate,
Să veniți să vă-ncântați.

Noi stăm în pustietate
Dereglați am devenit.
Vă rugăm veniți și voi,
Singuri noi să nu mai fim.

Cu creioane colorate,
Câte-o bandă am creat,
Și cu suflete curate,
Să veniți să vă-ncântați.

Text de Mădălina C. Diaconu, CNR UNESCO
Foto: Mădălina C. Diaconu

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.