Punct de plecare al imensei cariere PHOENIX (imensă mai degrabă prin întinderea temporală, decât prin output-ul discografic, căci am putea limita influența de necontestat a trupei la cele trei LP-uri șaptezeciste – Cei Ce Ne-au Dat Nume, Mugur de Fluier și Cantafabule), primul album al timișorenilor a dărâmat convențiile rock-ului românesc, încă de dinainte ca această sintagmă să intre în uzul vorbirii de zi cu zi. Căci până atunci, rock-ul românesc nu își îmbrăcase muzica în hainele unei identități proprii, ci mai degrabă, reprezenta o struțocămilă est-vest, încurajată și de relaxarea ideologică a deceniului șaizecist. Cu toate acestea, cum o mare parte din muzica est-europeană a secolului XX s-a aflat sub atenta mânuire a regimurilor politice, imensul succes Phoenix nu poate decât să ne surprindă, mai ales că sumbra prezență a realismului socialist nu i-a părăsit niciodată.
Istoria muzicii scoate la iveală o mulțime de astfel de lovituri politice date artei sunetului, de la dezolantul traseu al compozitorilor sovietici Dmitri Șostakovici și Sergei Prokofiev, până la frământarea trupelor rock românești ce au fost nevoie să renunțe (cel puțin în teorie) la estetica flower power, plete și distors. Și, totuși, cuplarea esteticii prezentului șaptecezist cu moștenirea ritmico-melodică a folclorului a dat naștere unui gen hibrid, al cărui succes a eclipsat total tentativele inspirate din Invazia Britanică ce au caracterizat discursul trupei în anii ’60. Lumea lui 2022 ne oferă astfel de exemple ale îmbinării pop-ului cu folclorul, deși multe dintre aceste aventuri sonore stau la limita kitsch-ului, fie din cauza prelucrării nefaste a moștenirii muzicale, fie dintr-o neasumare a mesajului conținut în vers, ritm și melodie. Așadar, ușurința cu care Phoenix au jonglat cu texte și motive populare a reprezentat colacul de salvare ce a scos trupa din vârtejul cenzurii, chiar dacă LP-ul a fost cât se poate de mutilat de autorități.
Coperta eliminată (și înlocuită ulterior cu o stilizare a numelui extraordinar de plicticoasă), un al doilea disc cenzurat în întregime și activitatea monitorizată constant de ochii vigilenți ai regimului au transformat LP-ul într-un manifest cultural incomplet distrus, o autentică descoperire a propriului glas muzical, într-o eră a suprimării liberelor exteriorizări artistice. La 50 de ani de la lansare, Cei Ce Ne-au Dat Nume rămâne punct de referință al rock-ului românesc, o poveste despre identitate și curajul de a ține piept vremurilor asupritoare, prin folclor și rock’n’roll.
- Foto cover articol: Phoenix, în anii 1972–73. De la stânga la dreapta: Nicolae Covaci, Valeriu Sepi, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Costin Petrescu.
