Bucureşti, Braşov, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Cluj, Constanţa… suprafeţele acestor orase însumează aproximativ 1200 de kilometri pătraţi. A durat doar câteva secunde să fac acest calcul după ce, acum câteva zile, baleind presa online, mi s-a insinuat în minte o ştire ce anunţa că o întreagă barieră de gheaţă din Antarctica s-a dezintegrat ca urmare a valului de căldură fără precedent înregistrat la jumătatea lunii martie. Acel bloc îngheţat avea circa… 1200 de kilometri pătraţi. Cât toate oraşele pomenite mai sus la un loc. Ca şi cum, peste noapte, cele mai mari oraşe din România, în care Zile şi Nopţi ajunge inclusiv în formă tipărită, ar dispărea pur şi simplu de pe faţa pământului. S-ar dezintegra. Cu tot cu cititorii noştri. Gândul a continuat să nu-mi dea pace, chiar dacă acea ştire îndesată în vrac nu era prezentată ca “breaking news” şi n-a provocat “şoc şi groază”. Sau poate tocmai asta a fost cauza.
Mai ales că, după aceea, aducând într-o discuţie amicală subiectul schimbărilor climatice, mi s-a reproşat străveziu că “ţara arde şi baba se piaptănă”, cu referire, evident, la cumulul de crize care ne alimentează fricile şi anxietăţile actuale. Da, un război îngrozitor se întâmplă aproape de noi, însă putem face mai mult decât a-i ajuta, cât şi cum putem fiecare, pe refugiaţi? Putem schimba noi soarta războiului? Nu cred. Da, pericolul pandemiei este departe de a fi înlăturat, însă putem face mai mult decât să ne protejăm, pe noi şi pe cei din jur? Putem noi da cancel virusului? Doar în vis. Da, facem ochii mari văzând cum explodează valorile facturilor, însă putem face mai mult decât propriul job sperând că banii câştigaţi ne vor ajunge pentru a le plăti? Poate că da, însă nu acum, fiindcă mai avem de aşteptat până la următoarele alegeri. Dacă în privinţa acestor crize nu putem face, în general, mai mult de-atât, pentru protejarea mediului în care trăim putem face însă, fiecare dintre noi, măcar un lucru: să îl tratăm cu mai multă grijă. Grija pentru un bolnav. Cronic.
Natura este bolnavă – e o realitate seacă şi nu o lamentare, mai ales după un 2021 definit prin dezastre climatice unice în istorie – iar asta o simţim din Berceni până-n Mănăştur, din Copou până în Şcheii Braşovului, prin variaţiile mari de temperatură pe parcursul unei singure zile şi disoluţia tot mai pronunţată a anotimurilor. În acest context, a stinge lumina uitată aprinsă pe scara blocului când plecăm la servici, a nu arunca deşeurile de-a valma şi a da prioritate la cumpărături produselor cu ambalaje biodegradabile sau reciclabile, gesturi mici care pot fi făcute fără efort de fiecare dintre noi, ar trebui să ne intre în comportament ca înţelegere a unei necesităţi şi nu ca aliniere la vreun trend efemer. Altfel, atâta vreme cât vom continua să privim doar amuzaţi şi nu gânditori o scenă precum cea din Armageddon, în care sondorul Bruce Willis, aflat pe o platformă marină de exploatare a petrolului, ia sarcastic la ţintă cu mingi de golf o navă Greenpeace, vom fi ca specie asemenea unui balon cu aer (prea) cald care, în lipsa lestului reprezentat de preocuparea pentru mediu, nu are şanse să-şi găsească stabilitatea şi să îşi controleze evoluţia. În spaţiu şi timp.
- Editorial de Ioan Big.
