Fiind mereu în căutare de noi evenimente și spații artistice alternative din București, am descoperit de curând 2/3 Galeria, o galerie tânără și independentă de artă, care își propune să promoveze arta contemporană, cu accent pe fotografie. Spațiul expozițional a fost deschis chiar în timpul pandemiei, iar cu ocazia inaugurării au fost expuse în premieră în România lucrările artistului american John Divola. Până pe 24 martie, 2/3 Galeria (str. Franceză 4) găzduiește expoziția de fotografie ”Metatronix 3000”, în cadrul căreia veți găsi peste 40 de lucrări ale artistului contemporan Mihai Barabancea. Pentru a afla mai multe despre spațiu și despre expoziția momentului, am stat puțin de vorbă cu Claudia Retegan și Mihai Barabancea.
CLAUDIA RETEGAN este fondator și curator al 2/3 Galeria, absolventă BAHons în 2008 de la Universitatea din Leeds, unde a studiat grafică și design de comunicare. În 2012-2013 se mută la New York pentru a studia fotografia la ICP fondată de Cornell Capa, 2014-2015 studiază timp de un an Masterat în Fotografie la CalArts.
2/3 Galeria este un spațiu de artă contemporan foarte tânăr, deschis chiar anul trecut, într-un moment socio-economic destul de dificil. Cum anume te-ai hotarat să deschizi o galerie de artă în centrul Bucureștiului? Care este povestea 2/3 Galeria?
2/3 galeria a pornit cu un gând din 2019, înainte să înceapă o pandemie mondială, probabil că au fost multe momente în care aș fi putut renunța dar un dram de încăpățânare poate și o fărâmă de nesabuință m-au menținut pe acest drum fără să îmi acord prea multă atenție și timp perspectivei de a renunța. Am avut norocul să găsesc acest loc pe str. Franceză, totul părea ideal, locația stradală pietonală, amplasarea aproape de Calea Victoriei, clădirea în sine, înălțimea încăperilor. Din primul moment în care am intrat am știut că acesta va fi locul galeriei. Totul s-a întâmplat destul de repede, pe parcursul a câteva luni, apoi a apărut COVID în România odată cu restricţii, frici și nesiguranțe despre viitor. Visul meu rămas ca 2/3 galeria să devină o galerie contemporană deschisă, accesibilă și inclusivă.
Ce povești ai adunat în jurul expozițiilor găzduite la 2/3 Galeria? Care este misiunea voastră pe viitor?
Povești sunt multe, cred că de fiecare dată mă amuză vizitatorii întâmplători care intră fie din curiozitate fie motivați de nevoia de a se adăposti de ploi. Prima întrebare este ce este acest loc, apoi de când deschid ușa unii își mențin curiozitatea și doresc să afle mai multe despre galerie, despre artist și despre expoziție. Acești vizitatori sunt de obicei și cei mai dezinhibați în a-și exprima impresiile despre ceea ce găsesc în galerie, care este lucrarea favorită, acordul sau dezacordul cu artistul și perspectiva acestuia. Ultima experiență de genul acesta am avut-o chiar cu Mihai, când, în ziua panotajului un bătrân a intrat din întâmplare în galerie, iar în timp ce montam parte din lucrări, Mihai l-a însoțit timp de 30-40 de minute într-un tur în care bătrânul i-a descifrat expoziția, adăugând care dintre fotografii le-ar fi exclus sau inclus. Mihai părea să se bucure de această întâlnire pur întâmplătoare. Cât despre misiunea 2/3 galeria, nu știu dacă cuvântul este cel mai potrivit. Aș alege să le numesc năzuințe, iar una dintre acestea ar fi să formăm un public curios și doritor să consume fotografie, un public care să își dorească să revină de fiecare dată la o nouă expoziție 2/3.
Cum s-au concretizat proiectele Galeriei 2/3 pe timp de pandemie? Crezi că publicul mai simpatizează cu vernisaje și expoziții? Ce s-a schimbat în comportamentul acestora?
Proiectele s-au concretizat, s-au legat frumos, dar, ce e drept, cu mai multă muncă, mai lent și cu oarecare întârzieri. Cred ca publicul este dornic, îndrăznesc să zic chiar avid, să iasă din casă și să găsească motive pentru a socializa, iar un vernisaj este un loc ideal și o ocazie frumoasă pentru a crea noi legături interumane. După fiecare vernisaj este evident că rămâne expoziția, custodele galeriei, liniștea și orele care curg mai încet.
Cum l-ai descoperit pe Mihai Barabancea?
O prietenă mi-a spus despre el, așa am început să-l urmăresc pe Instagram; în primă fază mi-au placut cărțile lui fotografice, am citit câteva interviuri cu el și mi s-a părut intersant felul în care conștient își construiește această persona de enfant terrible. În octombrie i-am scris un mesaj pe Instagram, el mi-a răspuns și apoi au urmat multe întâlniri. Și iată-ne aici cu prima sa expoziție personală Metatronix 3000.
Ce îți place la el? Ce te intrigă?
Cu riscul de a mă repeta, cred că față de fotografiile lui Mihai Barabancea nu ai cum să rămâi indiferent. Lucrările lui te pun de obicei într-o ipostază destul de incomodă ca privitor, în care esti obligat/ă să renunți la comoditatea moralitații pasive caracteristică publicului. În fața fotografiilor lui Mihai devenim cu toții complici. Un alt aspect care îmi place este construcția unui univers populat de personaje la limita dintre ficțiune și realitate, senzaționalul împletit cu vernacularul, totul într-o notă stilistică a cinema verite-ului. De fapt, noi avem de-a face cu un farceur, acesta obligându-ne să ne recalibrăm propriile prejudecăți.
Cum s-a născut proiectul Metatronix 3000?
Mihai mi-a spus ca ar avea o idee pentru o expoziție despre un retro futurism și felul în care ne raportăm la tehnologiile care au ajuns să înlocuiască interacțiunile umane, acesta a fost punctul de pornire apoi ne-am întâlnit de mai multe ori, el a venit cu laptop-ul si cu harddrive-ul având o selecție de peste 300 de fotografii. În acel moment ne-am apucat de treabă, am editat, am discutat despre selecție și despre conceptul expoziției. În noiembrie ne-am dat seama că ne lipsește titlul, apoi ne-am decis să-i spunem Metatronix 3000. Am avut destul de multe discuții despre dimensiuni, despre aspect logistice sau dimensiunea fotografiilor care acoperă pereții. Mai în glumă, mai în serios, dar am ajuns să luptăm pentru fiecare centimetru de alb, iar Mihai pentru dimensiunile monumentale ale fotografiilor, covârșitore prin numărul acestora, cât și prin aglomerarea suprapunerilor.
De ce ar trebui să vină lumea la 2/3 Galeria să viziteze expoziția?
Pentru a descoperi o galerie nouă chiar în centrul Bucureștiului care expune fotografia contemporană, pentru că este prima expoziție personală a lui Mihai Barabancea, pentru că el este un artist a cărui evoluție merită urmărită. Expoziția Metatronix 3000 este mai mult decât suma fiecărei fotografii în sine, este o materializare a unui concept, este o instalație în situ cum a numit-o curatoarea proiectului Carmen Casiuc. Fotografiile imprimate pe sticlă au o aură proprie prin felul în care levitează peste peretele greenscreen. În primele două săli dimensiunile care te obligă la o vizionare de ansamblu contrastând cu cele de dimensiune mica te obligă, cumva, la o citire intimă de aprope a acestora.
Ce noutăți pregătiți pentru 2022?
Nu vreau să par secretoasă, dar nu voi divulga prea multe detalii, însă, în linii mari vom avea o colaborare cu Goethe Institut și o altă expoziție în cadrul careia vom explora arta video ca mediu de expresie în relație strânsă cu memoria și istorii ficționalizate.
MIHAI BARABANCEA este un fotograf cu dorință instinctivă pentru fotografiile brute, nefiltrate. Activitatea sa cuprinde fotografie, instalație, performance și hiper-realityhacking, toate acestea având ca obiect recurent mediul urban românesc, cu glitch-urile culturale specifice. Cartea sa, „Rescrierea Secvenței” a câștigat Gomma Prix Award. Artistul a făcut parte printre primele mișcări de street art din România. Printre proiectele sale se numără expozițiile „Normalitate, ce cuvânt brutal”, (MNAC), „Sneakers Art” la Romanian Design Week sau -“End of future” – expoziție de grup vernisată în Mexic. A reprezentat România în cadrul Jocurilor Francofoniei de la Nisa în 2013. De-a lungul anilor, Barabancea a mai expus în Paris și Chișinău. În 2018 a lansat cartea “Sărutul” în cadrul căreia sunt puse în discuție limitele artelor vizuale. Proiectul editorial reprezintă un experiment deoarece este un album foto accesibilizat și nevăzătorilor prin intermediul unor embosări tactile și a descrierilor în Braille.
Mihai, povestește-ne puțin despre tine. Ce te definește?
Eastern jpg mafiaa, dystopic cybertrap retrofuturistic hypperreality hacking on steroyds and such…
Când și cum te-ai apucat de fotografie? Ce crezi că aduci nou în peisajul fotografiei contemporane, cum te diferențiezi?
În 2010 mi-am amanetat aparatul digital sa-mi iau P.C.-ihedelice. Am ajuns la târgul de vechituri de unde mi-am procurat un aparat point & shoot pe film de 35mm… am facut 3 photobook-uri de atunci cu genul ăsta de camere ieftine… Nimeni nu a crezut că e posibil așa ceva. Am tot călătorit și am văzut care e level-ul în alte comunități internaționale. Aduc progres, sunt o inspiraţie, yet people are on denial și mă discriminează pentru superficialități, dar mă focusez doar pe cei care mă iubesc… recomand!
Ești un artist care are o dorință instinctivă pentru fotografiile brute, nefiltrate. Colecționezi momente kodak pe care le incapsulezi în momente și stări. Ce te inspiră?
Oriunde te duci nu-ți uita camera. Cu ea poti servi mai departe ceea ce universul oferă. Oriunde te uiți se întâmplă ceva. Trebuie doar să iei setările mentale optime să poți vedea în întuneric, vâscos, înecăcios. E totul despre programare.
De curând ai avut vernisajul expoziției Metatronix 3000 la 2/3 Galeria. Care e conceptul expoziției și ce vrei să transmiți? De ce să vină publicul la Metatronix 3000?
Fotografia în România e prost expusă și arată ieftin deoarece se rezumă la modalități limitate de expunere. Metatronix 3000 cu acest layout nebun nu are legătură cu nimic din ce ați mai văzut. Metatronix 3000 este o călătorie retrofuturistă în Eastopia. Tehnologiile reprezintă cheia evoluției de la neanderthal – la războaie în Ucraina. Casca virtuală e simbolul evadării din prezent și al unui sci-fi depăsit. E un simbol super mega utilizat peste tot. Adevărul și ficțiunea sunt unul și acelaşi lucru. În imaginile mele nu-ți mai dai seama ce este instantaneu realizat pe stradă și ce este un shooting staged și așa fac referire la ceea ce face media cu mințile noastre. Amintiți-vă cum portretizau acum 20 de ani filmele sci-fi viitorul, adică prezentul nostru azi, în 2022… asta e Metatronix 3000, un rollercoaster atemporal.
Prin fotografiile tale reușești să surprinzi diferite stări: iubire, indiferență, brutalitate, extaz etc. Cum le faci să ”vorbească” pentru privitori?
Dacă grind-uiești mult prinzi momentul… aceste imagini sunt stand-alone, dar la fel de bine pot fuziona împreună în clustere organizate și acestea dau senzații și stări prin cromatică, așezare, geometrie. Din imagini se pot crea orchestrații ca în muzica simfonică. E diferența de la silabă la frază, asta poți face în cărți prin sequencing și în expo prin layout.
Ești autorul a trei cărți de fotografie, iar una dintre acestea (Sărutul) mi-a atras foarte tare atenția pentru că un album multisenzorial de fotografie pentru nevăzători. Cum ai adaptat o carte cu imagini pentru cei care… nu văd?
Am lucrat alături de ActiveWatch. Fotografiile enigmatice complicat de definit au fost deconstruite în elementele primordiale atașând cuvinte cheie în limbajul Braille fiecărei imagini. Graphic designer-ul Cristiana Costin a adaugat texturi tactile elaborate particular fiecărei imagini prin lăcuire selectivă, transparentă, U.V… Rezultatul e experimental și o carte nemaîntalnită worlwide.
Am citit despre tine faptul că îți place să stai printre subiecții tăi înainte să îi fotografiezi. Să le cunoști viața, să intri în obscuritățile lor. Cum te integrezi printre ei? Care e procesul tău de lucru și cât timp durează să realizezi o fotografie?
Eclectic!
2022 și planurile tale. Proiecte în viitor și pe unde ne mai întâlnim cu tine.
Sunt în spate, respir în ceafa ta, îmi simți respirația neplacută?!
Interviuri de VANIA PIERSINARU
