Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului, în 1 Martie, un mărțișor teatral – savuroasa comedie „Bărbate, treci la fapte!”.
„Ce alt prilej mai minunat pentru a celebra frumosul decât în luna martie, o lună ce stă sub semnul feminității și al miracolului vieții? Și pentru că teatrul este frumusețe, este o mare bucurie pentru noi să oferim spectatorilor noștri două spectacole în datele de 1 și 8 Martie. Sunt spectacole dedicate bucuriei de a trăi și de a împărtăși iubire. Pentru că, în luna martie, teatrul este despre frumusețe și iubire”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
De 1 Martie, una dintre cele mai iubite comedii de pe scena Naționalului sibian, „Bărbate, treci la fapte!”, regia Șerban Puiu, a fost programată special ca un dar pentru această sărbătoare. Tocmai de aceea, un bilet gratuit va fi oferit pentru fiecare bilet achiziționat.
„Bărbate, treci la fapte!”, de Ray Cooney, John Chapman, în regia lui Șerban Puiu, are o distribuție de excepție care îi reunește pe îndrăgiții actori: Adrian Matioc, Cendana Trifan, Adrian Neacşu, Veronica Arizancu, Cristina Blaga-Tomuș, Diana Fufezan, Pali Vecsei, Mariana Mihu – Plier, Cristian Stanca, Dana Taloş, Vlad Robaș, Arina Ioana Trif.
Spectacolul este programat în data de 1 martie, la ora 19:00, la TNRS – Sala Mare, iar biletele în sistem 1+1 sunt disponibile pe www.tnrs.ro și la Agenția de Bilete.
Vezi lista completă de Evenimente Sibiu.




