Rezumat
„Plăcerile și chinurile adulterului” este proiectul câștigător la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a X-a, 2019.GALERIE FOTO
La Sala Nouă din strada Sf. Vineri nr. 11, în luna februarie, se joacă cel mai nou spectacol al Teatrului de Comedie, PLĂCERILE ȘI CHINURILE ADULTERULUI de Valentin Krasnogorov, în regia Lorenei Zăbrăuțanu şi scenografia Mariei Nicola, care îi are în distribuție pe Dan Rădulescu și Smaranda Caragea.
„Plăcerile și chinurile adulterului” este o comedie despre dileme, despre decalajul dintre ce trebuie să facem și ce vrem să facem și cum negociem să găsim o cale de compromis. Despre constrângeri și dorința de libertate, despre curajul de a face alegeri pe muchie de cuțit și teama care te împinge să rămâi în zona de confort fără să îți asumi niciun risc.
Un cuplu de amanți care rămâne blocat în zona de mijloc a unei relații clandestine, fiecare dintre ei fiind deja căsătorit, încearcă să găsească în permanență rezolvări pentru a-și putea menține echilibrul sub asaltul obligațiilor din toate părțile. Când e vorba de făcut alegeri, perspectiva regretului de a fi mers într-un sens sau altul atrage după sine ezitarea, care la rândul ei poate să ducă la amânarea unei decizii pe termen nedefinit. Spectacolul îi urmărește pe cei doi de la prima fază a îndrăgostirii, în care nu se gândesc prea mult la viitor, de-a lungul a câtorva luni de relație când situația devine din ce în ce mai greu de gestionat și până la momentul în care așteaptă un copil iar sentimentele s-au tocit. (Lorena Zăbrăuțanu)
„Plăcerile și chinurile adulterului” este proiectul câștigător la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a X-a, 2019.
Proiect inițiat în anul 2005, COMEDIA ȚINE LA TINEri, promovează şi susţine tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Vlad Cristache, Alexandru Mâzgăreanu sau Eugen Gyemant. De asemenea, proiectul a adus pe scena Teatrului de Comedie abordări teatrale inedite prin spectacolele semnate de tinerii regizori Dorin Boca (Hernie de disc de Ingrid Lausund), Irina Crăiță-Mândră (Viața X 3 de Yasmina Reza), Florin Liță (Podul Laurent Van Wetter), Ioana Petre (Reguli de viață de Sam Holcroft) etc. Proiectul premiat în cadrul concursului intră în producţie la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, devenind parte din repertoriul acestuia. În perioada următoare va fi anunțat și câștigătorul ediției cu numărul XI (2020).
GALERIE FOTO














