Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 04/01/2022
Film / Videodome

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.) Share VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)


Omnibus ce avea să genereze un trend, la a cărui punere în scenă au contribuit peste 20 de personalităţi din întreaga lume a filmului, “Paris, je t’aime”, nominalizat la premiul Un Certain Regard în 2006 la Festivalul de la Cannes, reprezintă o dublă declaraţie de dragoste, deopotrivă pentru oraşul luminilor şi pentru cinema, şi poate fi (re)văzut oricând cu plăcere, sau măcar din curiozitate, integral sau pe segmente… în functie de ce ne tuşează sau eventual ne trezeşte amintiri în poveştile extrem de personale prin care autorii au ales să omagieze diversitatea culturală urbană din diversele areale pariziene, cu ajutorul unei distribuţii realmente galactice.

După al său “Music of the Heart” (1999), pentru care Meryl Streep a primit încă o nominalizare la Oscar, iată o palmă peste obraz dată în plus de regretatul Wes Craven criticilor care îi minimizau talentul şi importanţa în istoria celei de-a şaptea arte datorită asocierii sale aproape exclusive cu nişa Horror. Segmentul său din acest film colectiv – nu o antologie clasică, ci o colecţie de viniete tematice complementare -, “Père-Lachaise” are ca protagonişti doi logodnici aflaţi într-o lună de miere prematură în care el (Rufus Sewell – “Dark City”) este evident enervat că se vede cărat de iubită (Emily Mortimer – “Hugo”) într-un… cimitir, doar pentru a se holba la mormântul autorului “Portretului lui Dorian Gray”, Oscar Wilde. Decid spontan, la faţa locului, că nu pot convieţui împreună întrucât el nu este capabil să o facă pe ea… să râdă. I deserve a poet!. Doar fantoma celebrului scriitor (interpretată de Alexander Payne) şi sfaturile sale care îi pun literalmente în gură vorbe seriosului om de afaceri poate salva o relaţie încă neasumată pe deplin.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Rufus Sewell şi Emily Mortimer (“Père-Lachaise”)

Dincolo însă de Craven, “Paris, je t’aime” se relevă cinematografic a fi in egala masură o joacă frumoasă a unor cineaşti, un exerciţiu artistic de suflet şi un obiect de studiu condensat pentru tinerii ce aspiră la o carieră în film, indiferent că e vorba de modul de filmare sau de tehnicile de interpretare, de utilizare a luminii sau a muzicii în raport cu dialogurile pentru a defini un anume tip de atmosferă, mai ales că majoritatea regizorilor au fost şi cei care au imaginat poveştile. Embrionul conceptual al acestui puzzle cinematografic, conceput de Tristan Carné şi Emmanuel Benbihy (extins ulterior, probabil din raţiuni financiare, cu finalizări creative discutabile, la New York, Tbilisi, Rio şi Ierusalim), poate fi identificat în “Love Actually” din 2003 al lui Richard Curtis, ce asociază variile forme de ataşament emoţional cu un mediu urban definit esenţialmente prin diversitate (culturală, socială, etnică, etc.). “Paris, je t’aime” este compus din 18 scurtmetraje, fiecare dedicat unui arondisment parizian… în realitate, acestea sunt 20 în total, dar două dintre ele, cele regizate de danezul Christoffer Boe şi, respectiv, francezul de origine israeliană Raphaël Nadjari, nu şi-au găsit în final locul alături de celelalte. Evident, trecerea în revistă de mai jos conţine o mare doză de subiectivitate însă aprecierile personale nu trebuie percepute ca judecăţi de valoare general valabile.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Gaspard Ulliel (“Le Marais”)

Montmartre” (r: Bruno Podalydès – “Dieu seul me voit“). Un francez singuratic de vârsta a doua, aflat într-o criză existenţială, adăposteşte pe bancheta din spate a maşinii o femeie drăguţă care leşină pe stradă, aflată în drum spre… tabacolog. Demers artistic discutabil ca inteligibilitate. “Quais de Seine” (r: Gurinder Chadha, britanica de origine keniană, autoarea Rom-Comurilor de succes “Bend It Like Beckham” şi “Bride & Prejuduce”). Spre mirarea colegilor săi plini de prejudecăţi, un student la istorie se simte atras de o tânără musulmană. Segment luminos şi foarte tonic. “Le Marais” (r: Gus Van Sant – “My Own Private Idaho”, “Gerry”, “Milk”). Într-un atelier de stampe, un client Gay vorbăreţ şi fan al lui Kurt Cobain încearcă să dialogheze cu un proaspăt angajat taciturn pe tema sufletelor-pereche. Doar că cel din urmă este englez şi ascultă exclusiv din politeţe fiindcă… nu înţelege limba. Cameo al lui Marianne Faithfull.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Steve Buscemi (“Tuileries”)

Tuileries” (r: Joel & Ethan Coen). În staţia de metrou aproape pustie din arondismentul 1, Steve Buscemi (vechi colaborator ai fraţilor Coen, vezi “Fargo” sau “The Big Lebowski”), american pasionat de turismul cultural, încalcă regula de a evita contactul vizual cu “fauna” locală şi cade victimă unui joc amoros al unui cuplu de tineri extrovertiţi şi exhibiţionişti. Filmat/cadrat formidabil. “Loin du 16e” (r: Walter Salles & Daniela Thomas). Firesc din partea regizorului brazilian să abordeze o tonalitate… latină. Pentru a avea banii să îşi crească bebeluşul, o proaspătă mamă de origine hispanică (Catalina Sandina Moreno, pe atunci abia nominalizată la Oscar pentru “Maria Full of Grace”) este nevoită să îşi petreacă întreaga zi departe de acesta… îngrijind cu tandreţe un alt nou-născut. Mişcător. “Porte de Choisy” (r: Christopher Doyle, australianul mai cunoscut ca DoP pentru celebre filme asiatice precum “In the Mood for Love” al lui Wong Kar Wai sau “Hero” al lui Zhang Yimou). Un segment tratat straniu, în stil de cabaret oriental, în care Mr. Henri (Barbet Schroeder, regizorul lui “Reversal of Fortune” şi “Barfly”), agent de vânzări de produse cosmetice, intră în graţiile clientelei feminine dintr-un salon de coafură din Chinatown-ul parizian. Cool!

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Barbet Schroeder (“Porte de Choisy”)

Bastille” (r: Isabel Coixet – “Elegy”, “La vida secreta de las palabras“). Sătul de rutina din viaţa casnică şi încurcat cu o jună şi focoasă stewardesă, pe punctul de a divorţa, un bărbat între două vârste decide să rămână alături de soţia despre care tocmai a aflat că e bolnavă de leucemie. “Forţându-se să se comporte ca un om îndrăgostit a sfârşit prin a redeveni un om îndrăgostit”. “Place des Victoires” (r: Nobuhiro Suwa – “M/Other”). Japonezul construieşte un Ghost-Story mistic în jurul viziunilor unei mame (Juliette Binoche – “Pacientul englez”, “Chocolat”) încă neîmpăcată cu gândul că şi-a pierdut copilul, în care moartea ia chipul unui cowboy (Willem Dafoe – “Shadow of a Vampire”, “Platoon”), tip de personaj idolatrizat de micuţ. Pus in scenă prea sec şi rece pentru gustul meu. “Tour Eiffel” (r: Sylvain Chomet, autorul excepţionalelor animaţii “Les triplettes de Belleville” şi “L’illusionniste”)… favoritul personal. Deliciosul băieţel Jean-Claude cu ghiozdanu-i supradimensionat în spate povesteşte cum s-au îndrăgostit părinţii săi în închisoare iar el a ajuns “fiu de mimi”. Gemenele fanate de pe terasa cafenelei rămân întipărite pe retina spectatorului.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Yolande Moreau şi Paul Putner (“Tour Eiffel”)

Parc Monceau” (r: Alfonso Cuarón). Oscarizatul mexican a încercat să fure pâinea de la gura lui Alejandro Iñárritu, înainte ca cel din urmă să facă “Birdman”, filmându-şi sketch-ul dintr-o singură mişcare a camerei. Un bunic bon viveur (Nick Nolte) îşi asumă mai multe responsabilităţi legate de îngrijirea nepotului pentru a îi permite fetei sale (Ludivine Sagnier – “The Devil’s Double”) să se bucure ceva mai mult de viaţă. Interesant. “Quartier des Enfants Rouges” (r: Olivier Assayas – “Clouds of Sils Maria”). Un embrion eşuat de idilă între o actriţă americană răsfăţată pe cale de a deveni narcomană (Maggie Gyllenhaal – “Crazy Heart”, “Secretary”) şi un furnizor de haşiş cu origini magrebiene pe care îl întâlneşte întâmplător la Paris în timpul unor filmări. Pasabil. “Place des fêtes” (r: Oliver Schmitz, cineastul originar din Africa de Sud premiat la Cannes pentru “Le secret de Chanda”). Reîntâlnirea dramatică dintre o asistentă medicală de culoare şi un bărbat modest şi sensibil, emigrant din Lagos, concediat din slujba de îngrijitor într-o parcare auto, înjunghiat apoi în arondismentul nr. 19 (populat în special de nord-africani).

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Willem Dafoe (“Quartier des Enfants Rouges”)

Pigalle” (r: Richard LaGravenese, mai cunoscut ca scenarist decât ca regizor pentru filme ca “The Fisher King” sau “Podurile din Madison County”) ne prezintă un peisaj nocturn exuberant, îmbibat de sex, în care Bob Hoskins (“Mona Lisa”, “Brazil”) experimentează diverse paleative de a revitaliza relaţia îndelungată, supusă eroziunii, cu partenera lui de viaţă şi de scenă (Fanny Ardant – “La Belle Époque”, “8 femmes”). “Luând în considerare tot ce a fost rău între noi, cred că totuşi ne-am descurcat foarte bine.”. “Quartier de la Madeleine” (r: Vincenzo Natali). De la autorul neconvenţionalelor “Cube”, “Cypher” şi “Splice” nu ne puteam aştepta la o viziune ‘realistă’ legată de dragoste şi de Paris, iar ceea ce primim este o inedită abordare comics Noir à la Frank Miller, foarte atent lucrată vizual în care Elijah Wood (la un an după rolul din “Sin City” al lui Miller) trăieşte – un fel de-a zice – o poveste de dragoste la prima vedere cu vampiriţa interpretată de Olga Kurylenko (James Bond’s “Quantum of Solace”, “Oblivion”). Delicios. Urmează în succesiune “Père-Lachaise”al lui Wes Craven, segment la care ne-am referit deja.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Elijah Wood (“Quartier de la Madeleine”)

Faubourg Saint-Denis” (r: Tom Tykwer). Germanul era în perioada în care nu ajunsese atât de căutat la Hollywood dar avea o solidă notorietate europeană (“Run Lola Run”, “Heaven”) iar povestea sa, cea a unui cuplu atipic dintre un tânăr francez lipsit de vedere şi o americancă studentă la actorie (Natalie Portman – “Black Swan”, “Star Wars”), este una spusă minimalist dar eficace. Deci să nu vă aşteptaţi cumva la anvergura imaginilor din “Cloud Atlas” ori a muzicii din “The Matrix Ressurections”. “Quartier Latin” (r: Frédéric Auburtin & Gérard Depardieu). Paranteză: în fapt, Auburtin, vechi prieten al lui Depardieu, i-a servit celui din urmă ca asistent (profesia lui de bază, chiar dacă avea deja trei filme semnate ca regizor… dar toate cu ‘Obelix’ cap de afiş). Scurtmetrajul este memorabil datorită scenariului “geriatric” scris de reputata actriţă Gena Rowlands (“Gloria”, “A Woman Under the Influence”), care permite refacerea pentru câteva minute a tandemului favorit al lui John Cassavetes, Gena Rowlands-Ben Gazzara, ca parteneri într-un cuplu înstrăinat de multă vreme, cinici şi sarcastici chiar în viaţa privată, nostalgici (fără a o recunoaşte) după deceniile de căsnicie fericită, dar într-o căutare separată a unei iluzorii noi “tinereţi”.

VIDEODOME | “PARIS, JE T’AIME” (2006, r: Wes Craven, Gus Van Sant, Coen Bros., Alfonso Cuarón, a.s.o.)

Natalie Portman şi Melchior Beslon (“Faubourg Saint-Denis”)

În fine, ultimul segment din “Paris, je t’aime”, “14e arondissement” este regizat de Alexander Payne, ce tocmai câştigase Oscarul pentru “Sideways”. O fată bătrână, poştăriţă din Denver (Margo Martindale – “August: Osage County”) ce o confundă pe Simone de Beauvoir cu Simon Bolivar şi n-a mai avut un prieten de 11 ani, îşi îndeplineşte visul de a trăi ‘aventura europeană’ cu A mare petrecând câteva zile în metropola unde descoperă iubirea pentru Paris şi iubirea Parisului pentru cei care îl colindă… concluzie generală care, asezonată cu o sumă de tranziţii ce surprind în cross-over câteva din personajele diferitelor poveşti spuse anterior, închide un produs remarcabil de unitar ca mesaj transmis. Altfel, ca orice antologie/culegere/compilaţie din cinematografie, muzică sau literatura Pop culture, cu siguranţă filmul va fi perceput ca inegal prin eterogenitatea abordărilor artistice însă am dubii serioase că cineva poate susţine că orice parte din el nu contribuie în mod substanţial la definirea conceptului“Paris, je t’aime”!

  • Text de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută