Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/11/2021
Artă & Cultură / Performing arts

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo Share PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo


Poezia ne aminteşte întotdeauna că a fost o artă orală înainte de a fi una scrisă. Aminteşte că mai întâi a fost cântec”,

sunt cuvintele lui Jose Luis Borges ce par să îi fi inspirat pe Diana Ketler şi Răzvan Popovici, co-fondatorii platformei SoNoRo, pentru ediţia cu numărul XVI al festivalului internaţional de muzică de cameră intitulată Dreamtigers (29 octombrie-14 noiembrie 2021), care şi-a propus să îl omagieze pe celebrul scriitor argentinian, simultan cu celebrarea centenarului Astor Piazzolla.

Director artistic al festivalului, DIANA KETLER, multipremiata pianistă născută în Riga, are o carte de vizită impresionantă deopotrivă ca performer, dascăl şi manager cultural, mai ales că şi-a început cariera la doar 11 ani, când a debutat alături de Orchestra Simfonică Naţională Letonă. Aclamatele sale interpretări în recital sau cu ansamblul Raro pe scene prestigioase din întreaga lume, precum Carnegie Hall din N.Y. sau Musashino Hall din Tokyo, nu pun deloc în umbră consistenta ei activitate pedagogică de la Royal Academy of Arts din Londra şi Haute École de Musique din Geneva, sau conducerea artistică asumată a festivalurilor Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria şi SoNoRo, care anul acesta s-a desfăşurat în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Cluj. Despre acesta din urmă, am simţit nevoia să aflăm mai multe detalii de la Diana Ketler despre designul poveştii sale tematice care a combinat literatura, teatrul şi muzica într-un mix artistic original, generator de amintiri pregnante în memoria melomanilor. 

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Mintea visează iar lumea este visul său”, scria Jorge Luis Borges. Putem spune că SoNoRo este lumea visului născut în mintea ta şi, desigur, al lui Răzvan Popovici. Cum s-a insinuat Borges în acest vis şi a devenit epicentrul festivalului?

Să nu te aştepţi la mari revelaţii pentru că eu sunt doar o amatoare în ce-l priveşte pe Borges iar motivul alegerii lui este în realitate unul mult mai simplu decât pare. În timpul lockdown-ului, eu m-am trezit blocată în Letonia – unde mă dusesem pentru o mică intervenţie chirurgicală – fără posibilitatea de a părăsi ţara timp de aproape şase luni, fiindcă frontierele fuseseră închise. Tot în perioada aceea Marcelo [bandoneonistul şi compozitorul Marcelo Nisinman, discipol al lui Astor Piazzolla reputat pentru nonconformismul şi originalitatea abordării tangoului, care s-a numărat printre invitaţii speciali ai aceste ediţii a festivalului SoNoRo – n.r.] era blocat şi el în apartamentul său din Buenos Aires şi, firesc, am vorbit de câteva ori, mai ales că avem o relaţie de prietenie care durează de aproape 20 de ani. Stând de vorbă cu el la o asemenea mare depărtare, am realizat că amândoi am ajuns cu timpul să ne stabilim în Elveţia dar că, în ciuda acestei apropieri [geografice], nu ne-am întâlnit deloc în alte împrejurări decât strict pentru concertele în care s-a întâmplat să cântăm împreună. Am avut un şoc în momentul în care mi-am dat seama că, dacă atunci mi-aş fi dorit să îl revăd faţă în faţă, nu aş fi putut din cauza lockdown-ului, şi brusc a renăscut în mine dorul după acea cultură cu totul aparte, întrucât eu am cântat mult tango împreună cu Marcelo şi cu trupa sa. Şi atunci am stat să mă gândesc… ce-aş putea face ca să îmi imaginez că sunt în Buenos Aires? Şi mi-a ieşit asta, Dreamtigers. Totul a pornit deci de la nişte raţiuni pur personale. Dar, evident, nu a fost doar atât. Îmi place Borges şi am avut răgazul atunci, în lockdown, să-i recitesc unele dintre scrieri şi apoi, în asociere cu centenarul Piazzolla, totul s-a legat până la urmă foarte frumos.

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Am avut DaDa în 2019, Pasărea Măiastră anul trecut şi acum Dreamtigers. De ce ai simţit nevoia temelor-metaforă care să particularizeze fiecare ediţie SoNoRo? Şi cum translatezi tema în repertoriul festivalier?

Pentru că, altfel, aş ajunge probabil să mă plicitisesc de moarte făcând asta ca proiect. Festivalul înglobează deja un mare număr de concerte şi, evident, nu o escaladare a numărului acestuia îl poate face să se dezvolte ci un concept. Un alt concept şi nu un alt concert adăugat. Vezi tu, ca director artistic, eu sunt interesată de un festival din perspectiva terenului de joacă pe care îl reprezintă, unde pot încerca în fiecare ediţie idei noi sau asocieri inedite. Asta e ceea ce mi se pare interesant… tot restul e plictisitor pentru mine. În ce priveşte alegerea lucrărilor, în cazul lui Borges, i-am citit şi recitit unele texte, i-am ascultat interviurile şi în procesul acesta, de fiecare dată când în mintea mea s-a produs un click, m-am oprit să mă gândesc ce muzică s-ar potrivi. Asta e tot. Doar asociativitate şi nu analiză. Şi asta pentru că el e atât de eclectic, a fost interesat de atât de multe lucruri, încât cred că am fi putut face cel putin încă vreo 20 de festivaluri plecând de la ideile lui. ‘Borges’ reprezintă o temă nemaipomenit de ofertantă. Dacă aş fi ales un scriitor precum Kafka, să zicem, selecţia ar fi fost probabil mult mai dificilă, dar Borges este atât de universal, a fost interesat de atât de multe culturi, încât nu am avut vreo dificultate în a structura programul.

Inspiraţia ta pare să vină de obicei din suprarealism şi avangarda artistică…

Ca muzician, eu am convingerea că, în artă, cele mai interesante lucruri s-au întâmplat la începutul secolului XX. Asta e muzica pe care îmi place să o ascult şi să o interpretez la pian, muzica din anii ’20-’30, poate şi niţel mai târziu, alături de cea a sfârşitului de secol XIX. Şi dacă ceva te pasionează, începi să citeşti ca să afli mai multe. Dacă, de exemplu, cânţi Stravinsky, atunci poate că te tentează să citeşti despre viaţa acestuia sau despre cum a compus, în fine, e ca un bulgăre de zăpadă care o ia la vale… deci totul pleacă în fond de la preferinţele mele muzicale. Interesul meu pentru Brâncuşi [a 15-a ediţie SoNoRo, Pasărea Măiastră, a elogiat opera marelui sculptor român, dar şi anul Beethoven – n.r.] s-a datorat faptului că am susţinut un concert la BOZAR [din Bruxelles] unde era o expoziţie al lui Brâncuşi şi am fost fascinată de frumuseţea lucrărilor sale… şi de aici mi-a venit ideea pentru festival. Deci cu siguranţă e ceva practic, nimic metafizic 🙂

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Tot la Borges ajung fiindcă el scria în Cartea fiinţelor imaginare că, citez aproximativ, “există un soi de plăcere leneşă în erudiţia nefolositoare”. Care e opinia ta?

Sigur că sunt de acord. E adevărat… iar asta mi se pare un pic amuzant. Evident că pare nefolositor să citeşti, mai ales în vremurile astea, dar vezi tu, în copilăria mea, în locul unde m-am născut, cărţile reprezentau moneda forte, ştii şi tu asta. Conta realmente câte cărţi ai citit şi câtă informaţie “nefolositoare” posezi. În felul ăsta erau judecaţi oamenii în ţara mea, în Letonia, fiindcă nu aveau bani… acolo nu te puteai făli cu ce casă ai dar putea să dovedeşti cu siguranţă ceva celorlalţi prin cât de mult Borges ai citit sau ceva de genul acesta, înţelegi ce vreau să zic? Aşa că o fi acum nefolositoare dar eu nu mă pot opri să nu fac asta. Trebuie să continui să fac asta 🙂

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Dar tinerii? De exemplu, câţi dintre studenţii tăi de la Royal Academy of Music cred că a fi erudit e nefolositor şi e mai comod să se sprijine pe tehnologie?

În cazul studenţilor mei, câteodată se dovedeşte a fi de-a dreptul contraproductiv când unii chiar ştiu ceva. Pentru că, într-adevăr, sunt şi studenţi cu adevărat interesaţi, dar vin deja cu acest bagaj, precum unul de aici, din România, Christian Sandrin [Cristian a fost mentorat de Diana Ketler şi Christopher Elton pe parcursul celor 7 ani de studii la RAM – n.r.], un foarte, foarte bun pianist, ce avea 17 ani când a venit la cursul meu şi era deja un băiat foarte cult. După cum aveam să aflu, ştia şi câteva limbi străine şi putea să citească cu lejeritate inclusiv în limba franceză. Când a început să cânte, la lecţie, l-am întrebat imediat dacă l-a citit pe [Marcel] Proust pentru că simţeam asta în modul său de interpretare şi mi-a spus că da. Punea tot ce a citit şi a auzit în interpretarea lui. Dar, altfel, eu nu cred că poţi să determini pe cineva să devină interesat să citească. Unii sunt interesaţi de latura sportiva a vietii iar alţii de cultură, dar în stadiul vieţii lor când ajung la mine la curs este prea târziu ca să îi mai schimb. Sunt adulţi iar aceste alegeri se fac – cred eu – încă din anii când te formezi acasă, în familie. Nu la vârsta de 20 de ani. Când noi eram tineri – ştiu că vorbesc acum ca un bătrân morocănos -, în ţările noastre, nu prea aveam acces la lucruri precum înregistrările muzicale, corect? Şi dacă aveai o singură înregistrare cu [Sviatoslav] Richter interpretând un concert al lui Grieg, o ascultai de sute de ori şi reuşeai ca până la urmă chiar să extragi ceva informaţie din asta. Dar acum, când au acces la absolut totul, când văd şi ascultă toate înregistrările astea pe YouTube, acest exces de informaţie crează faţă de tineri mai degrabă un sentiment de tristeţe pentru că ei nu pot procesa informaţia, nu reuşesc să îşi dea seama ce este mai bun sau mai puţin valoros. Folosită cum trebuie, tehnologia este foarte utilă însă poate era mai bine înainte, când erai obligat să îţi găseşti tu direcţia care te atrage şi ţi se potriveşte. Acum doar downloadezi un curs de pe IMSLP [biblioteca digitală The International Music Score Library Project, cunoscută şi ca Petrucci Music Library, ce oferă acces la aproape 200,000 de compoziţii aparţinând domeniului public – n.r.] şi nu trebuie să mai depui vreun alt efort…

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

Ce-mi poţi spune însă de tinerii pe care îi întâlneşti în publicul festivalului SoNoRo? Sunt mai mulţi ori mai puţini de la o ediţie la alta?

Cred că sunt tot mai mulţi cei care vin la concertele noastre. Poate pentru că îşi doresc ceva diferit. Şi în special anul acesta am avut sentimentul că am reuşit cumva să îi implicăm aproape la fel de mult ca pe noi înşine, şi spun asta pentru că am ascultat multe opinii ale tinerilor aflaţi în salăa ca spectatori şi am dat atenţie cuvintelor pe care mi le-au scris unii dintre ei pe Messenger, “Oh, m-am simţit ca şi cum aş fi fost cu voi pe scenă” şi alte remarci asemănătoare. Cred că am reuşit să creăm ceva care a făcut să dispară separarea dintre noi [performerii] şi ei, şi să îi facem să se simtă la rândul lor o parte din proces. La asta a contribuit, cred, inclusiv faptul că am început să vorbesc înainte ceva mai mult, să le povestesc despre lucrări, astfel încât să le dau confortul că au deja o pre-cunoaştere a ce urmează să asculte. Pentru că dacă doar urci pe scenă şi interpretezi o compoziţie precum cea al lui Enescu [Impressions d’enfance], dificilă, fără a spune nimic în prealabil, poate să fie destul de confuzant. În schimb, dacă ai ce să le spui, o mică istorioară introductivă, le dai senzaţia că devin parte a poveştii, iar asta e extrem de important. Un festival pe care eu îl admir în mod deosebit este Kuhmo Chamber Music Festival [din Finlanda], al cărui director artistic a fost Vladimir Mendelssohn [din 2005 până la moartea compozitorului şi violonistului român pe 13 august 2021 – n.r.], pentru că acolo am văzut ce poate face cu adevărat un concept pentru un festival. Conceptele sale erau excelente, mai ales în condiţiile în care este neobişnuit pentru un festival de muzică de cameră să aibă acest gen de umbrele tematice. Am învăţat multe de acolo. A fost un maestru.

Să vorbim un pic de designul serilor de spectacol din cadrul SoNoRo şi de modul în care stabileşti repertoriul. Un exemplu bun îl reprezintă seria evenimenţială a celor “Patru cicluri”, Siege-Quest-Sacrifice of Gods-Return, susţinută pe parcursul unei singure zile…

În cazul celor “patru cicluri”, ştiam ce vrem să facem şi am căutat în cărţile, în enciclopediile care repertoriază muzica de cameră, lucrări care se potriveau fiecăruia dintre ele. În plus, avem o mulţime de cunoştinte, ştim destul de multe lucruri şi ne consultăm între noi. De fapt, unul dintre cele mai frumoase aspecte legate de festival este cel că toţi cei care vin aici au un interes major în muzica de cameră, au un vast repertoriu personal, plin de noutăţi sau inedit pentru ceilalţi, şi, drept urmare, avem multe să ne împărtăşim. Avem încă de pe-acum, de exemplu, o sumă întreagă de idei pentru anul viitor venite din partea muzicienilor. Se adună astfel toată această informaţie, după care structurezi programul cu gândul la artiştii pe care îi poţi avea în festival şi apoi te gândeşti cum să îi combini astfel încât să interpreteze o anumită lucrare, fiindcă tu ştii deja modul lor specific de a performa. Pot să judec asta datorită experienţei pe care am acumulat-o. Sigur că uneori facem şi greşeli dar, din fericire, sunt foarte puţine, pentru că în final totul trebuie să se îmbine precum piesele dintr-un puzzle. Suma trebuie să fie mai mare decât părţile individuale dintr-un ansamblu, nu? 

PERFORMING ARTS | Cu DIANA KETLER despre Borges, Piazzolla şi un festival memorabil, SoNoRo

În Kafka şi precursorii săi, Borges scria… “fie că autorul scrie povestea, ori povestea îl scrie pe el”. În cazul de faţă, Diana scrie povestea SoNoRo sau festivalul îi scrie povestea Dianei Ketler?

Eu scriu povestea. Cu siguranţă. Cel puţin până acum. În realitate, trebuie să depui un efort foarte mare întrucât nu vrei să te repeţi şi deci cu certitudine nu SoNoRo ne scrie povestea ci invers, noi o scriem. Răzvan şi cu mine punem enorm de mult suflet şi muncă în acest proiect. Dar cred că suntem buni în ceea ce facem. În afară de festival, el mai face o mulţime de alte lucruri şi la fel şi eu, dar odată ce descoperi în ce eşti bun, nu ai de ales decât să continui. Pentru că vrei să-ţi ţii mintea ocupată, nu-i aşa?

  • Interviu de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută