Surprizele frumoase oferite în aceste vremuri sumbre de premierele din spaţiul performativ bucureştean au drept numitor comun, în majoritatea lor, muzica. Parcă urbea a devenit gazda unei expoziţii de artă vivantă în care rarele lucrări cu potenţial de memorabilitate propuse publicului sunt dintre cele care se definesc prin intermediul vastei palete de culori ale muzicii, căreia i se atribuie, în funcţie de viziunea creatorilor, rolul de muză, povestitor sau protagonist. Intrăm pe tărâmul concretului în ordinea în care au avut loc premierele şi nu ca o tentativă de ierarhizare, imposibil de realizat datorită diversităţii de ‘culori’ şi ‘tehnici’ folosite de autori.
Lista de must-see-uri autumnale în care muzica are o importanţă capitală a fost deschisă la Apollo 111 la fine de septembrie cu Disco ’89: Cele 7 morţi ale Mihaelei Runceanu, spectacol scris şi regizat de Catinca Drăgănescu, cu Oana Puşcatu minunată în rolul popularei interprete de muzică uşoară, ucise cu puţin timp înainte de căderea comunismului. Au urmat în octombrie premierele de la TNB şi Bulandra, KiRiTza sau “Jocul de-a…” al maestrului Gigi Căciuleanu şi, respectiv, Furtuna shakesperiană în viziunea Adei Milea, transpuneri scenice nonconformiste ale unor scrieri clasice, unde performerii – actori, dansactori şi cantăreţi – intră în pielea mai multor personaje. Kiritza (soprana Oana Berbec) evoluează pe muzica lui Offenbach, integrată inspirat de Paul Ilea în peisajul liric imaginat de exuberantul Gigi, iar versatilul Cătălin Babliuc, ca Ferdinand/Caliban, impresionează prin dezinvoltura schimbării stilurilor interpretative pe “insula de sunete” a lui Prospero.
La ONB, care îşi celebrează centenarul renăscând precum pasărea phoenix, a avut recent premiera montarea operei lui Bellini, Norma, în regia lui Alice Barb, care, dincolo de prezenţele stelare din distribuţie, sopranele Elena Moşuc şi Ruxandra Donose, câştigă instantaneu orice iubitor al muzicii şi nu doar strict al operei printr-o traspunere de o modernitate şi un dinamism vizual remarcabil, rezultanta unui colectiv reputat ce priveşte creativ spre viitor şi nu înspre ce “s-a mai făcut”: Monica Petrică, Maria Miu, Adrian Damian, Dilmana Yordanova & Eftimie Gheorghe Ovidiu. Cea mai nouă lucrare de artă expusă în “galeria” Capitalei e ultrarafinata punere în scenă a lui Răzvan Mazilu de la Odeon a musical-ului Cabaret, ce bulversează prin sofisticarea packagingului vizual neo-baroc – să îl definim astfel, cu toate că nu descrie plenar minuţia concepţiei şi execuţiei fiecărui detaliu – al unei poveşti de acum un secol, care îşi conservă o excepţională relevanţă simbolică în contextul unui prezent al multiplelor crize. Un spectacol marca ‘Mazilu’ ce farmecă, emoţionează şi pune pe gânduri deopotrivă.
Foto: Andrei Gindac
Ca să n-o mai lungim, cu o floare poate nu se face primăvară dar cu aceste spectacole memorabile, toate pictate în culorile muzicii, cu certitudine toamna este frumoasă pentru iubitorii bucureşteni ai artelor performative.
- Editorial de Ioan Big.
