Renumitul bandoneonist Marcelo Nisinman, ce i-a avut ca dascăli pe Julio Pane, Guillermo Graetzer și Detlev Müller-Siemens, se află la București pentru câteva zile în această toamnă, fiind invitat să performeze în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului SoNoro (29.10-14.11), care celebrează în 2021 centenarul Piazzolla printr-un program special alcătuit din lucrări ale marelui compozitor argentinian.
Născut în Buenos Aires în 1970, Marcelo Nisinman este un discipol al lui Astor Piazzolla (pe care a avut privilegiul să îl cunoască încă din adolescență) și care s-a afirmat progresiv nu doar ca un virtuoz al bandoneonului cu un stil personal aparte față de regulile Musica Porteña, ci și ca un compozitor inovativ, nonconformist și original, indiferent că a reinterpretat cu un incontestabil savoir faire compozițiile maestrului (Nueva version de María de Buenos Aires) sau a intervenit cu tușe contemporane în tangoul tradițional prin lucrări ca 4 am Tango sau Dark Blue Tango.
Marcelo, festivalul SoNoRo celebrează anul acesta centenarul Astor Piazzolla. Ce lucrări ai ales să interpretezi la Bucureşti și cum ai făcut alegerea?
Am decis împreună cu Diana Ketler [directorul artistic al festivalului – n.r.] ce să includem în program. Îmi place să interpretez propriile aranjamente pentru lucrările lui Piazzolla. Vom interpreta muzică originală Astor Piazzolla, dar mai cu seamă aceste compoziții personale.
Pe 10 noiembrie, apare şi noul tău album, Extasis: Astor Piazzolla and Marcelo Nisinman. Care este semnificația titlului, Extasis?
Este numele unui vechi și mai puțin cunoscut tango al lui Piazzolla, despre care nu știu cum a dispărut o anumită perioadă. În urmă cu câțiva ani, românul Vladimir Mendelssohn m-a rugat să ascult înregistrarea și să transcriu notele. Premiera a avut loc la Festivalul din Kuhmo. Am început apoi să-l cântăm împreună cu Daniel Rowland și restul ansamblului de muzicieni format pentru acest album [Maja Bogdanović, Natacha Kudritskaya, Alberto Mesirca și Zoran Marković – n.r.]. Extasis înseamnă extaz, adică o stare copleșitoare de exaltare; este exact ceea ce am simțit atunci când am interpretat aceaste compoziții, unde o parte este a lui Piazzolla și cealaltă a mea.
Ne întoarcem în timp… când aveai doar 17 ani, în 1987, i-ai scris o scrisoare lui Astor Piazzolla și ai ținut să i-o înmânezi personal. Ce așteptări aveai de la întâlnirea cu el?
Nu m-am așteptat la nimic… a fost ideea tatălui meu să-i scriu. Am fost relaxat când i-am scris, oricum mi se părea o nebunie și nu am crezut că scrisoarea o să ajungă la Astor Piazzolla! Dar el m-a sunat a doua zi și mi-a spus că își dorește să mă cunoască. Ne-am întâlnit și așa a început relația noastră.
Legendarul cvintet al lui Piazzolla făcea repetiții în casa părinților tăi. Am citit că el ți-a spus cândva: „Marcelito, stai în spatele meu, urmărește portativul și fii atent la ce cânt eu de fapt”. A fost un indiciu extraordinar legat de cum aborda muzica. Cum a fost, ca tânăr discipol, să te afli în preajma lui?
Piazzolla și-a dorit în special să înțeleg că nu tot ce e plănuit ar trebui să se întâmple așa cum e prevăzut… în acest mod își gândea muzica. Stând lângă el, parcurgând notele și ascultându-l, pot să spun că nu interpreta ceea ce era pe portativ, schimba tot timpul ce cânta și cred că voia să transmit această modalitate de a face muzică. De asemenea, mi-a recomandat să studiez muzica clasică. Un alt geniu muzical a fost Julio Pane, profesorul meu de bandoneon [la recomandarea lui Leopoldo Federico, Pane se alăturase lui Piazzolla în 1989, transformând astfel grupul în sextet – n.r.], care avea o abordare diferită a acestui instrument și a muzicii în general. Faptul de a avea două maniere diferite de receptare a muzicii și a interpretării, chiar în sufrageria părinților mei, a fost foarte interesant pentru mine.
Din copilărie erai atras de muzică dar ai fi putut alege alt instrument sau traseu muzical, precum cel al surorii tale, Karina, specialistă în muzicoterapie. Cum s-au născut dragostea și pasiunea ta pentru bandoneon și tango?
Au fost mai mulți factori. M-am născut în Buenos Aires, unde tangoul era și încă este foarte prezent. În anii ’70, la cele mai multe posturi de radio ascultai tango. Tatăl meu adora bandoneonul și era iubitor de tango, şi probabil că din aceste cauze am ales să învăț să cânt la bandoneon. Un alt motiv a fost că în familia din partea tătălui, care era originară din Chișinău [Ucraina], muzica era foarte importantă. În această parte a Europei – Chișinău, Odesa – s-au născut mulți muzicieni care m-au influențat.
Pe lângă faptul că ești un muzician virtuoz, ești un compozitor care imprimă tangoului o notă personală și originalitate. De unde îți extragi inspirația deoarece nu e simplu să contribui cu o viziune modernă asupra unei formule tradiționale de expresie artistică?
Fiecare persoană e unică. Poți să alegi să te asemeni unui alt compozitor, să iei calea pe care ceilalți au urmat-o, dar ar trebui să-ți găsești timp să te descoperi, să afli cine ești, unde te situezi în viață și artă. Piazzolla provenea dintr-o familie italiană, avea un anume fel de a fi, italian și argentinian. Eu aparțin unei familii care jumătate e din Polonia, iar cealaltă din ce a fost înainte Imperiul Rus, din Chișinău. Personalitatea și preferințele mele muzicale sunt diferite. Nu am vrut să urmez modelul italian. Iubesc muzica italiană, dar nu aparține istoriei mele personale…
… dar dincolo de influențele exterioare, pe tine te inspiră mai mult stările de neliniște sau cele de beatitudine?
Mă așez la calculator și scriu muzică, îmi imaginez unde mi-aș dori să ajung sau ce aș vrea să semnifice. Uneori am stări întunecate, chiar sumbre, alteori devin ironic sau sarcastic. Îmi place libertatea compoziției și nu simt că trebuie să fiu îngăduitor față de public, nu simt doar pentru că trebuie să sune plăcut.
Ascultând Nueva version de María de Buenos Aires am impresia unui manifest artistic. De ce ai simțit nevoia să re-inovezi opera unui inovator?
Atunci când am lansat înregistrarea, am întâmpinat probleme cu cei care dețin drepturile pentru opera lui Piazzolla pentru că au devenit foarte conservatori. Este exact ce a pățit și Piazzolla în tinerețe. Această versiune nu este o operă clasică, sunt 16 tangouri pe care le-am aranjat în maniera mea…
Cum se transformă la tine o idee într-o lucrare? Vorbeşte-mi de exemplu de prima ta operă de cameră, Señor Retorcimientos.
Încerc să fiu minimalist atunci când compun, fie că e vorba despre un interval sau o melodie scurtă. Cu Señor Retorcimientos am pornit de la o melodie simplă pe care mi-o imaginasem cu câțiva ani în urmă, iar din acel punct am creat întreaga operă. Provocarea mea a fost să creez întreaga operă pornind de la resurse minime, cu mici variații. Dacă ne gândim la alfabet, acesta conține doar 26 de litere, dar cu ele se pot face lucruri multe și diferite.
Astor Piazzolla era faimos pentru simțul umorului. Te asemeni cu el din acest punct de vedere?
Cei din lumea tangoului pot avea un umor accentuat dar… care nu funcționează peste tot, ci mai mult în Argentina sau Uruguay. Piazzolla făcea năzbâtii, nu era doar umor! În timpul concertelor lui se auzea sunetul puternic al unei explozii și întreaga orchestră se oprea, bineînțeles. Sunetul exploziei provenea de la un aparat creat de prietenii săi. Avea tipul ăsta de umor, care s-a temperat cu înaintarea în vârstă. Din fericire, umorul meu este unul diferit, ironic. Îmi amintesc când am cântat într-un club de tango, în Buenos Aires, solistul interpreta, iar noi am început să cântăm mai mult în glumă… fără să știm că acel concert era înregistrat. Patronul clubului nu era acolo dar când a ascultat înregistrarea în care solistul cânta iar în jur se râdea, a decis… să îl concedieze.
Marcelo, din tinerețe tu ți-ai definit o ‚voce’ proprie, originală, ca interpret și compozitor. Ce crezi că se va întâmpla cu bandoneonul în viitor?
Consider că are un viitor frumos și că va evolua. Sunt mulți tineri care cântă bine la bandoneon, mai ales în Buenos Aires, dar și în Europa. Singura îngrijorare pe care o am, care este de înțeles, e că tinerii sunt atât de fascinați de muzica lui Piazzolla încât e singura la care se raportează. Ar trebui să descopere și alt gen de muzică, alți compozitori, alți interpreți. Mai întâi înveți, apoi îți descoperi propria cale.
- Interviu de Ioan Big.
Foto: Şerban Mestecăneanu
