Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 24/06/2021
Film

INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani Share INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani


Lansat în iunie 1981 aproape simultan în Statele Unite şi în Uniunea Sovietică, Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark (Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute), a treia realizare memorabilă – după Fălci şi Întâlnire de gradul trei – din cariera unui cineast pe atunci în vârstă de doar 35 de ani, Steven Spielberg, s-a relevat a fi una dintre pietrele de hotar între cinematografia Vechiului şi Noului Hollywood, ridicând ştacheta filmului de aventuri la un nivel niciodată atins mai apoi, nici măcar de sequel-urile realizate şi co-produse tot de Spielberg împreună cu prietenul său George ‘Star Wars’ Lucas. Care anunţă pentru 2022 un nou film în franciză, al 5-lea, în care Harrison Ford îl va întrupa din nou pe iconicul căutător de comori arheologice, căruia replica din Indiana Jones and the Last Crusade, “It belongs in a museum”, în mod evident, nu i se potriveşte.

INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani

Întorcându-ne la origini, ceea ce i-a diferenţiat în fond pe Spielberg şi Lucas de ceilalţi cineaşti ultratalentaţi din generaţia lor, precum Coppola, Bogdanovich, Scorsese sau De Palma, care au injectat o doză masivă de originalitate prin referinţele lor la cinematografia europeană pentru a resuscita un Hollywood al anilor ’70 ce părea incapabil să absoarbă sau să reacţioneze la contra-cultură altfel decât prin revizionism extrem, a fost simplul fapt că pasiunea tandemului pentru filmele consumeriste “de modă veche” era dublată de una pentru noile tehnologii şi tehnici cu aplicabilitate în a 7-a artă. La The Conversation şi Taxi Driver, etichetabile atunci ca Arthouse, au replicat cu Star Wars şi Jaws. Şi după ele, a urmat efortul lor de echipă Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark, ca răspuns probabil la întrebarea pe care şi-o puneau în permanenţă ambii: ‘Ce mi-ar fi plăcut mie să văd când eram mic?’. O întrebare pe care şi noi continuăm să ne-o punem, ca spectatori, iar asta îl ridică deasupra oricărui timp pe Indiana Jones.

De la scenariul scris de Lawrence Kasdan şi look-ul inconfundabil al personajului până la castingul inspirat (Karen Allen, Denholm Elliott, John Rhys-Davies etc) şi muzica antologică a lui John Williams, Raiders of the Lost Ark este atât de deştept conceput şi realizat încât foarte puţin din ceea ce face Indiana Jones pe parcursul naraţiunii, într-o anume situaţie sau alta, are vreo importanţă cu adevărat esenţială în ce priveşte deznodământul poveştii. Oricât s-ar strădui şi oricât s-ar lupta, în afară de iubită, nu rămâne cu absolut nimic în final şi, culmea!, nouă ca spectatori continuă să ne fie senzaţional de simpatic aşa, ca etern (aparent) loser. De multe ori nu Indy e cel care salvează situaţia ci ăilalţi, negativii, sunt cei care o dau în bară. Această vulnerabilitate asumată şi calităţile fizice prin nimic extraordinare l-au făcut pe Indiana Jones să schimbe regulile filmului de acţiune într-o perioadă în care acestea erau dictate de franciza James Bond, creând impresia prin comparaţie că aventurile lui agentului 007 sunt cam lipsite de… dinamism. 

Sub trăsăturile lui Harrison Ford, Indiana Jones s-a impus ca un nou model de erou de acţiune, fără de care este posibil ca personaje precum Jack T. Colton (Romancing the Stone), Allan Quatermain (King Solomon’s Mines), Rick O’Connell (The Mummy) şi, nu în ultimul rând, John McClane (Die Hard), să nu fi ajuns să mai existe pe ecrane, iar Michael Douglas, Richard Chamberlain, Brendan Fraser şi Bruce Willis să fie nevoiţi să-şi caute altceva de lucru. Dincolo de particularităţile lui Indiana Jones, a cărui influenţă este detectabilă inclusiv în TV, de exemplu, în portretizarea de către David Duchovny a agentului Mulder în X-Files (frecvent, curiozitatea şi pasiunea pentru profesie îl bagă în belele mai mari decât poate gestiona), multiversul cinematic actual al super-eroilor este serios influenţat de franciza lui Spielberg care are deja 40 de ani vechime.

INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani

La Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark, prin aerul nostalgic pe care îl degajă şi background-ul de oponent al naziştilor, cel mai evident se raportează Captain America/Chris Evans din MCU, în special în The First Avenger, în care bad guy-ul Dr. Zola, interpretat de Toby Jones, seamănă leit cu gestapovistul Toht cu care facem cunoştinţă încă din cârciuma din Nepal. Să nu uităm apoi cum Moira, personajul lui Rose Byrne din X-Men Apocalypse, se comportă în stilul lui Indiana când dă accidental peste mormântul lui Apocalypse în Egipt chiar la începutul filmului şi cum îşi continuă apoi investigaţiile dintr-o perspectivă… arheologică. Şi exemplele pot continua. 

INDIANA JONES, un Pop icon la 40 de ani

La fel ca şi interpretările menite să arate că filmul lui Steven Spielberg, în mod deliberat sau nu, conţine şi elemente de subtext mult mai profunde, în special datorită finalului ce reprezintă o speculaţie pe marginea mitului Cutiei Pandorei prin prisma căruia Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark ar putea mai degrabă fi analizat în ‘double bill’ cu Watchmen, filmul lui Zack Snyder realizat după comics-ul cult al lui Alan Moore, sau, o altă posibilitate, cu Inglorious Basterds al lui Tarantino. Dar nu asta ne mai interesează atât de tare când, în ciuda statement-ului lui Indiana Jones devenit celebru: “It’s not the years, honey, it’s the mileage”, privim un film peste care au trecut 40 de ani şi nu a îmbătranit absolut deloc.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută