Am fost la cinema după mai bine de un an de pauză la acel film despre care s-a spus la TV că a primit premiul pentru cel mai bun film la Berlinale 2021 fără a i se menționa titlul. Întâmplarea e relevantă pentru că filmul scormonește românul tocmai în miezul identității sale, în pudibonderia lui ipocrită de care el se ține cu dinții. E ca un viol al ipocriziei și meschinăriei românului, căruia nu-i poți spune la TV că un film care a fost premiat la un festival de prestigiu se numește ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, cum nu-i poți spune nici că intangibilul Eminescu a scris poezii erotice, că mareșalul Antonescu a ucis evrei cu sânge rece, că educația sexuală e necesară în școli sau că-și tratează copiii ca pe niște deținuți politici. Pentru că-i sare muștarul și ori îți toarnă o găleată de înjurături ori te acuză că ești inamicul poporului plătit de Soroș sau Gates ori te ia la palme. Iar personajului principal i se întâmplă toate.
Povestea e simplă: o profesoară de istorie ajunge sacul de box al părinților (o adunătură pestriță din care fac parte Axinte de la Vacanța Mare, Andi Vasluianu, Adrian Enache sau Nea Popa din serialul La Bloc) după ce un sex tape al cărei protagonistă e ajunge pe net. Drumul către ședința cu părinții care-i poate pune capăt carierei e cu mult mai indecent decât scena explicită de sex: la fiecare pas avem de-a face cu o simfonie de claxoane și înjurături, trotuare blocate de bolizi, reclame agresive și clădiri care sunt gata să se năruie peste pietoni. O junglă care culminează cu ședința în care personajele ”își dau delirul”, așa cum se întâmplă tot mai des în secțiunea de comentarii de pe facebook unde orice subiect nelalocul lui se transformă într-un circ grotesc, abject și inuman. Filmul lui Jude e un potpuriu de gânduri, situații și imagini la care am râs mult. Acel râs care te însoțește pe drumul în capătul căruia începe drama. Mergeți să vedeți filmul, dar cu mintea deschisă și pregătiți să vă lepădați de toți ”sfinții”.
