Chestionar de #Sibiu – Serenela Mureșan

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 31 mai 2021 | Actualizat: 17 noiembrie 2024


Serenela a studiat actoria la Târgu Mureș, orașul ei natal, dar la începutul carierei a jonglat între scena de teatru și platoul de televiziune.

În 2009 s-a mutat la Sibiu și la scurt timp s-a alăturat echipei de actori a Teatrului Național ”Radu Stanca”. Sibiul i-a devenit nu doar casă, dar și locul în care și-a putut urma și dezvolta visul de o viață… acela de a fi actriță.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Deși orașul meu natal Târgu Mureș e unul dintre cele mai frumoase și curate orașe din țară, m-am îndrăgostit de Sibiu pentru că are o lumină aparte, mai ales în diminețile cu soare, dar și  pentru că a devenit încet, încet un oraș european, multicultural și sigur. Îmi place că se poate merge destul de safe cu bicicleta.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Muzeul ASTRA musai de vizitat, Muzeul Național Brukenthal și foarte bine mă simt de obicei în Parcul Sub Arini. Simt aerul curat de libertate dat de apropierea munților.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Festivalul Internațional de Teatru, evident, mai ales fiind parte activă, dar și alte evenimente de care am cam dus lipsa în această perioadă de pandemie.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Faptul că se simte freamătul unui oraș activ, fiind în același timp și liniștit.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Tochitură de porc cu mămăliguță și ou deasupra.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La Arhive

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Mă face să zâmbesc faptul că sunt foarte mulți turiști. Pare un oraș cosmopolit. Și porumbeii din Piața Mare. Și oamenii care-și plimbă câinii în Parcul Sub Arini.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Turnul Sfatului e un loc de unde îmi place să admir orașul.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Cred că Baia Populară Neptun merită revitalizată. E mare nevoie de mai multe locuri cu piscină și spa în oraș sau poate chiar un super ștrand amenajat cu terase, locuri de distracție, concerte.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Micul dejun cu cafea, soare, verde, muzică bună și oameni relaxați și zâmbitori.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Clădirea cea nouă a Teatrului Național Radu Stanca, o clădire care ar trebui sa fie o spectaculoasă creație arhitecturală, pe măsura evenimentelor minunate care se întâmplă în Sibiu, mai ales în timpul festivalului de teatru și a oaspeților de vază pe care îi avem în fiecare an. Ar trebui să fie comparabilă cu marile instituții de cultură din Moscova, Viena, Londra, Paris sau din alte colțuri ale lumii.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută