Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/01/2021
Artă & Cultură / Teatru Viața Orașului

Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră, pentru (tele)spectatorii de toate vârstele

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră,  pentru (tele)spectatorii de toate vârstele Share Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră,  pentru (tele)spectatorii de toate vârstele


Lansăm un nou serial dedicat celor mai mici spectatori, dar și noi sezoane din serialul de comedie Dicționar Teatral Urban și din show-ul IMPROVChallenge. Urmăriți-ne pe paginile de Facebook și Instagram și asigurați-vă că ați dat subscribe pe canalul de Youtube pentru a rămâne conectați la programul săptămânal!

Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră, pentru (tele)spectatorii de toate vârstele

Vrăjitorul Știe-Tot (premieră). Dacă v-ați întrebat vreodată câte forme pot avea fulgii de zăpadă sau cum funcționează un ceas cu cuc, dar și dacă nu v-ați întrebat încă, fiți fără grijă! MelwinVrăjitorul Știe-Tot – are toate răspunsurile! Vi le va dezvălui în fiecare duminică dimineața, alături de ucenicul său Lullus și de personaje din poveștile și basmele voastre preferate. Spectatori (mici și mari), sunteți invitați într-o lume magică unde veți descoperi lucruri fascinante, în timp ce vă veți amuza copios! Primul episod: duminică, 24 ianuarie, ora 11:00, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube.

Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră, pentru (tele)spectatorii de toate vârstele

Dicționar Teatrul Urban (sezonul 2). Marțea și joia, de la ora 20:00, curioșii reporteri Luminița Întuneric și Eugen Beznă se întorc în redacție și pornesc din nou în căutarea sensurilor teatrale ale unor cuvinte și expresii din cotidian. Întâmplările și întâlnirile cu personajele bizare pe care le intervievează le dau mereu planurile peste cap și produc de fiecare dată peripeții „semantice” greu de descurcat. Însă „Oracolul Teatrului” este mereu acolo pentru a vă dezvălui definiția lămuritoare. Start sezonul 2: marți, 19 ianuarie ora 20:00, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube.

Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră, pentru (tele)spectatorii de toate vârstele

IMPROVChallenge (sezonul 3). În fiecare vineri, de la ora 20:00, setăm buna dispoziție pentru weekend cu IMPROVChallenge, show-urile de improvizație care depășesc de fiecare dată așteptările (tele)spectatorilor, dar și pe cele ale actorilor implicați. Deja cunoscuta echipă de improvizatori de la EXCELSIOR acceptă din nou provocările colegei lor Camelia Pintilie (MC-ul show-ului) de a plonja în ipostaze excepțional de imprevizibile. Și pentru că Teatrul EXCELSIOR s-a făcut deja remarcat prin faptul că își provoacă actorii să își depășească propriile limite, cel de-al treilea sezon IMPROVChallenge va fi… cu cântec! Start sezonul 3: vineri, 29 ianuarie ora 20:00, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube.

Teatrul EXCELSIOR continuă stagiunea online, cu producții în premieră, pentru (tele)spectatorii de toate vârstele

Echipa Teatrului EXCELSIOR pregătește și alte proiecte surpriză, care vor fi lansate în lunile ce urmează.

Rămâneți acasă în siguranță! EXCELSIOR vă așteaptă online! 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută