Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/12/2020
Lifestyle / Sport

HoHoHo… să nu ne îngrășăm!

Răzvan Ionuț Greu De Răzvan Ionuț Greu
Comentarii HoHoHo… să nu ne îngrășăm! Share HoHoHo… să nu ne îngrășăm!


HoHoHo… să nu ne îngrășăm!

Da, știu, sărbători, iarnă, mâncare foarte gustoasă, alcool, lipsa chefului de antrenament, toate alea. Mai e foarte puțin până la Crăciun, și deși anul acesta a fost… să nu zic cum, important este să fim fericiți în general, dar mai ales de sărbători. Bun, acum că am scăpat de partea asta semi-motivațională, să ajungem la fitness și nutriție.

food table

Hai să începem cu mâncarea. Ce avem? Numai bunătăți: cozonac, șorici, friptură, pomana porcului, slănină, sarmale… și lista ar continua dacă nu mi-ar veni apă în gură în timp ce scriu. Ideea de bază: această perioadă este plină de mâncare bună, dar și densă caloric. Doamne ferește, nu zic să nu mâncăm deloc vreunul dintre aceste lucruri, dar hai să ne bucurăm într-un mod mai inteligent. Adică? Adică să alegem moderația și să nu rupem oalele. De acord, mănânc câteva sarmale la o masă, dar nu-mi pun în cap. Din două motive: nu vreau să mă îngraș și nici nu vreau să nu mi se facă rău (am văzut că mersul la urgențe de sărbatori din cauza faptului că s-a exagerat cu mâncarea a devenit o modă, nu cred că vrea unul dintre noi să fie parte din acest trend, nu?). Mai simplu spus, ar trebui să reducem cantitățile. Această modalitate ne va satisface și poftele dar ne va permite să păstrăm o greutate care să ne mulțumească sau cel puțin care să nu ne enerveze mai rău decât o face actuala, depinde. Valabil și pentru băutură, este chiar bine să ne bucurăm de un vin bun, un whiskey de calitate sau o țuică naturală, dar fără să ajungem în niște situații pe care nu ni le dorim, gen să ne îmbătăm (știm cât de urâtă e mahmureala de a doua zi, nu avem nevoie să o mai simțim iar).

Legat de mișcare, cel mai important lucru ar fi să nu renunțăm de tot la ea în această perioadă. Fie că vorbim despre mersul la sală sau despre sportul făcut acasă, este extrem de important să facem mișcare sub orice formă și oriunde. Știu multe persoane care au zis că nu vor să se îngrașe în perioada sărbătorilor, dar n-au făcut nimic concret în senul acesta. Au mâncat necontrolat, singura mișcare era mersul la masă și înapoi în pat. Bine, bine, dar n-am nici cel mai mic chef să fac exerciții, ce fac atunci? Păi activitatea fizică nu se rezumă doar la exerciții, chiar și o plimbare lungă prin oraș este o soluție (un pic ciudat că-mi pun întrebări singur și mai și răspund la ele…) . Deși nu depui atât de mult efort ca la o sesiune de antrenament, tot este cu mult mai bine decât să nu faci nimic. Mai simplu, orice fel de activitate, plimbat, alergat, tras de fiare, sărit coarda, absolut orice, este indicată. Chiar dacă activitatea nu e la fel de intensă, e mult mai bine decât să stăm degeaba.

Și ca să încheiem într-o notă mai amuzantă și mai ales, dacă ți-e lene să citești tot si ai dat direct la final, tot articolul poate fi rezumat la o singură frază. Dacă mănânci mai puțin și faci mișcare, nu te îngrași (mamă, leit Hagi am fost!). Sărbători fericite, fără kilograme în plus nedorite, fără mers la urgențe din cauza mâncării și să sperăm ca noul an să fie mai bun pentru toată lumea. Spor! J

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută