Tu treci testul bunătății?
Nu am fost niciodată o fană a sărbătorilor fiindcă în general mi s-au părut evenimente forțate, în care eram o ţintă a întrebărilor precum “Ce ai pățit?”, „Cum e la facultate?” sau „Ţi-ai făcut un iubit?”. Stăteam multe ore și mă uitam la oaspeți cum mănâncă tobă, drob, piftie și alte necazuri pe care nu am îndrăznit să le încerc vreodată și nu pentru că sunt vreo sclifosită, ci din cauză că nu m-a atras mâncarea preparată din oase și cartilaje de porc, fierte timp îndelungat în zeamă și care, după răcire, se încheagă devenind gelatinoasă (sursa dex). Îmi aduc aminte că atunci când eram mică eram îngrozită că părinții mei consumă droguri de mare risc în preajma sărbătorilor, acest „drob” care îmi era oferit chiar și mie! Da, o bună perioadă de timp am confundat „drobul” cu „drogul”, fapt care probabil m-a traumatizat din moment ce fug de preparatele romanești că deh… Plus că atunci când petreci 6 ore în sufrageria de la etajul 5 al blocului, înghesuită între tușica Sanda și actualul ei soț, parcă ai nevoie să crezi în ceva, asta dacă nu găsești placere în discuțiile despre outift-urile cățelului Rex (croșetate manual de tușica). Chiar și la 20 de ani prefer să mă refugiez la măsuța copiilor, măcar acolo aflu ce mai e în tendinţe pe youtube sau cine a mai devenit „tik tok famous”.
Când eram mică, Crăciunul era mult mai interesant, ne strângeam în gașcă mare la mine acasă împreună cu toți copiii care frecventau parcul Icoanei, un fel de club exclusivist al vremurilor. Unul dintre prietenii lui tata se costuma în Moș Crăciun și ne aducea un sac plin de cadouri, eram răsplătiți după ce bâlbâiam colinde sau dansam. Bărbosul a revenit însă încet-încet la hainele lui obișnuite, a renunțat la căciula lui roșie și, fară să-mi dau seama, nu am mai așteptat așa entuziasmată sărbătoarea. Un Crăciun reușit pentru mine ar însemna o cană de ceai fierbinte, pâine prăjită cu gem, un serial bun și compania celor dragi mie, lucru care îmi place de altfel să îl fac cât de des pot, deci să sărbătoresc ori de câte ori am șansa.
Momentul în care mi-am dat seama că avem nevoie de un Moș Crăciun a fost anul trecut când m-am înscris la un voluntariat pe Facebook. Fiecare voluntar primea câte o scrisoare din partea unui copil care nu avea posibilități materiale; am fost surprinsă când am văzut că băiețelul care mi-a scris își dorește doar o pereche de ghete impermeabile. Fiecare dintre noi e la un moment dat Moș Crăciun și, din fericire, poți să fii bărbosul oricând! Bătrânelul în costum roșu e un „vibe” și puterea lui nu se măsoară în gesturi grandioase. Uneori ești tu Moș Crăciun fară să îți dai seama… poate cândva i-ai ținut ușa deschisă vecinului care venea cu 5 pungi de la Mega.
„De Crăciun, fii mai bun!” Nu! Nu avem nevoie de un astfel de test al bunătății care se desfășoară doar o dată pe an, timp de câteva zile. Oamenii se forțează să fie mai darnici și înțelegători doar în preajma sărbătorilor, lucru ce denotă că Moșul lor din subconștient nu mai dă randament, s-a produs un scurtcircuit și au devenit ipocriți. Tu, „deep down”, știi dacă Moșul tău e funcțional. Spre exemplu, dacă ești genul de om care mănâncă ultima felie de pizza înainte de a duce lupta „Nu, ia-o tu… ba nu, ia-o tu!” șansele sunt să nu-ți pese că Ana a mâncat doar două felii. E super să te iubești și să-ți dorești ce e mai bine pentru tine, dar asta e altă discuție, aici e vorba de pizza!
În concluzie, când ai fost ultima dată… bărbosul?
