Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/12/2020
Clin D'oeil Viața Orașului

OANA PUŞCATU: „În lupta cu scena e foarte important să rămâi om”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii OANA PUŞCATU: „În lupta cu scena e foarte important să rămâi om” Share OANA PUŞCATU: „În lupta cu scena e foarte important să rămâi om”


Oana Pușcatu: Credit foto Bogdan Catargiu

Credit foto Bogdan Catargiu

CLIN D’OEIL | OANA PUŞCATU: „În lupta cu scena e foarte important să rămâi om”

În pregătire la teatrul Apollo 111, spectacolul despre viaţa și moartea Mihaelei Runceanu, co-scris și regizat de duoul Catinca Drăgănescu-Gabriel Sandu, o are în rolul vedetei de muzică ușoară – a cărei ucidere pe 1 noiembrie 1989 rămâne elucidată doar formal – pe Oana Pușcatu, valoroasa actriţă a Teatrului Mic (Mama, Apa vie, Familia Jeleznov, Martiri). Talentul actoricesc al Oanei, cunoscută publicului inclusiv datorită performanţelor remarcabile pe scenele independente în producţii de teatru social și educaţional ale Centrului Replika și BÉZNĂ Theatre ca Illegalised, Vinovat-ă, Boyz&Girls, 112 sau Cunthate [ură], este dublat de unul muzical, confirmat deopotrivă de concerte (face parte din trupa Avenue de aproape un deceniu), spectacole de teatru-dans – precum Familia Fără Zahăr (Replika) – și de Musical, Fecioarele noastre grabnic ajutătoare, pus în scenă de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior, fiind un exemplu absolut relevant în acest sens. Că acest tandem de calităţi complementare o face potrivită pentru rolul Mihaelei Runceanu este neîndoielnic dar eram curioși cum l-a abordat, dat fiind faptul că Oana Pușcatu nu a trăit experienţa vieţii în comunism, fiind născută în 1989, la câteva săptămâni după ce populara solistă a fost omorâtă în București.

Oana Pușcatu: -Familia Fara Zahar- credit Foto Bogdan Catargiu

Oana Pușcatu în Familia Fără Zahăr – Credit foto Bogdan Catargiu

De ce ar fi interesaţi spectatorii de o piesă construită în jurul morţii Mihaelei Runceanu căci pe tema asta s-a speculat deja foarte mult?

În condițiile în care în cazul Mihaelei Runceanu au rămas niște mari semne de întrebare cărora nu li s-a răspuns, eu cred că subiectul merită discutat. Cred că în mai mare măsură ar fi Gabi Sandu și Catinca Drăgănescu să-ţi răspundă dar, din discuțiile noastre, este nu numai povestea unei crime ci și povestea unui sistem. Veți vedea și în piesă, se pune întrebarea cât de liber ești… mai ales dacă ești un om cu vizibilitate, o vedetă. Ori Mihaela Runceanu a fost una dintre marile vedete ale României şi nici ea nu a putut să scape de presiunea pusă de sistem. Cred că piesa aduce în discuție această balanță între libertate interioară și constrângerea exterioară. Bineînțeles, aduce la vedere povestea unei mari cântărețe, dar pune și această temă.

Apa Vie credit foto Mihaela Tulea

Cum ai ajuns să o joci pe Mihaela Runceanu?

În timpul pandemiei, am văzut castingul de la Apollo, mie îmi place foarte, foarte mult Mihaela Runceanu, și ceva din mine mi-a zis să mă duc… bineînțeles, nu cu gândul să o joc pe ea, că era și specificat că trebuie să spui că dai pentru Mihaela Runceanu sau pentru celelalte personaje. Eu am dat pentru celelalte personaje, am trecut de primul casting de uitat pe poze, făcut pe baza CV-urilor, și am primit un telefon. Mi-au spus ‚Te așteptăm în câteva zile la casting și să pregătești și o melodie de la Mihaela Runceanu’ şi eu am zis ‚Știţi, eu n-am aplicat la casting pentru Mihaela Runceanu’. ‚Da, da, haide totuși să și cânți, că știm că tu și cânți’. OK, mi-am ales o melodie, ni s-au dat niște monoloage de învățat şi am trecut apoi printr-un proces de casting destul de asiduu pentru că au vrut să se asigure că actorii au o comunicare foarte bună între ei. Cumva, în afară de personajul principal care am devenit eu, ceilalți actori joacă foarte multe personaje, adică au niște tușe mari de persoane care au fost apropiate Mihaelei Runceanu dar, în rest, au şi o gramadă de personaje mici, şi s-a vrut construirea unei echipe care să fie pe aceeași lungime de undă din punct de vedere și uman și profesional.

Dar tu ești un copil al libertății care nu a avut nicio legătură cu comunismul. Cât de greu ţi-a fost să intri în pielea acestui personaj care a fost o victimă al acelui regim?

Da, m-am născut în ’89, în noiembrie, cu 21 zile după înmormântarea Mihaelei Runceanu într-un orășel destul de mic, unde evoluția lucrurilor a ajuns mai târziu decât s-a întâmplat în marile orașe. Bineînțeles că a fost nevoie de o documentare asiduă din punct de vedere al parcursului Mihaelei și în primul rând am plecat de la constrângerea din exterior, de la ideea că trebuia să ai foarte mare grijă ce spui, pentru că orice vedetă pe vremea aia era automat în vizor, dată fiind în cazul ăsta influența pe care Mihaela o exercita asupra oamenilor. Mihaela fiind un om foarte deschis, făcea petreceri la ea acasă de două ori pe săptămână, aduna oameni, în general tineri, era și profesoară, îi plăcea să îi ghideze. Cred că pentru sistem această vizibilitate trebuia ținută sub control și atunci orice vedetă trebuia să aibă foarte mare grijă la ceea ce spune. Mihaela a fost un om care nu s-a simțit bine în constrângeri, a refuzat să se muleze sistemului, nu a avut niciun fel de melodie pentru partid cum au avut altele și întotdeauna a marșat pentru calitatea versurilor, pentru calitatea pieselor, că ea a fost și absolventă de conservator… şi cred că pentru a ajunge să înțeleg un pic sistemul, ceea ce m-a ajutat pe mine au fost interviurile, noi făcând foarte multe interviuri cu oameni care au cunoscut-o pe Mihaela, care au trăit în sistem. Sigur, am avut şi mult material documentar despre perioadă dar cred că cel mai mult și cel mai important a fost contactul cu oamenii, indiferent de rangul lor și nu neapărat din viața Mihaelei.

Oana Pușcatu: credit foto Ioan Grumazescu

Credit foto Ioan Grumăzescu

În ’75 Mihaela Runceanu câștiga concursul de muzica Steaua Litoralului. Şi tu, în 2000 şi ceva, ai câștigat Steluțele mării. Ea a studiat apoi la Conservator și tu te-ai îndreptat spre UNATC. Un pic ciudat, fiindcă parcursul tău muzical părea promiţător…

Eu am fost un copil destul de rebel de felul meu. Am început să cânt de la vârsta de 7 ani, ambii mei părinți erau în corul orașului Cernavodă, un cor cameral [reptatul ansamblu coral „I.D.Chirescu” – n.r.], unde mama era solistă şi mă lua la repetiții. Într-o pauză am început să cânt partitura mamei pe care tocmai ce o repetase și dirijorul de atunci, Teodor Rădulescu, m-a auzit și a zis ‚Gata, de mâine intră și ea în cor... şi într-un an am ajuns solistă în locul mamei. Am avut şi norocul să am parte de o învățătoare cu înclinație spre muzică care, văzând că îmi place să cânt, a început să scrie cântece pentru mine, a făcut un fel de cerc de muzică la Primărie și am ajuns să participăm la tot felul de festivaluri. La un moment dat, era la televizor, la Prima, acel Megastar, unul printre primele concursuri de muzică făcute pentru TV, și la cea de-a doua ediție i-am spus mamei că vreau să merg la casting. Mama nu a fost neapărat foarte încântată dar cum eu sunt o persoană foarte rebelă am plecat, am stat la o prietenă, am trecut de casting… și am stat în concurs până la final. Concursul nu a fost neapărat o etapă fericită pentru mine fiindcă eram încă mică și a exercitat o presiune destul de mare. Venind dintr-un oraș foarte mic în care oamenii se cunosc între ei, contactul ăsta foarte ‚rough’ cu lumea de afară, cu oameni care nu te privesc neapărat ca pe un individ de sine stătător, nu mi-a creat niște condiții de evoluție foarte bune… să le zic așa.

Și totuşi, cum sau de ce ai ales să mergi la UNATC?

De ce UNATC? N-aș ști să răspund… ca să fiu sinceră nici acum nu înțeleg exact cum am luat decizia asta. Într-o dimineață, tata m-a întrebat, mă rog, fără niciun motiv, ‚Măi, tu până la urmă la ce facultate dai?’, și eu în câteva secunde am zis ‚La actorie’. S-a uitat așa la mine și m-a întrebat ‚Dar tu ai fost la teatru în viața ta?’. ‚Da, am fost’… o dată, fiindcă în clasa a 6-a, la teatrul din Constanța, se numea Fantasio pe vremea aia, văzusem O noapte furtunoasă. Părinții mei au fost cumva șocați, că nu aveam de unde să am înclinaţia asta… cumva, chestia a venit fără să mă gândesc, a venit ca un colac de salvare, dar nu știu neapărat pentru ce. Cred că a contat mult și faptul că am trecut prin emisiune și am văzut cumva cum e. Mie în continuare îmi place să cânt dar am vrut mai mult de atât, am vrut să pot să îmi folosesc nu doar vocea ca pe un instrument, am vrut să adaug și corpul. În anul întâi, la admitere, a fost și un interviu cu domnul Doru Ana [Oana a absolvit de altfel UNATC în 2012 la clasa prof. Doru Ana – n.r.] în care am fost întrebată de ce am ales actoria și, spre deosebire de colegii mei care făceau parte din cercuri de teatru sau mai jucaseră înainte, eu nu avusesem niciun fel de contact cu asta și atunci, cumva, răspunsul meu a fost că aș vrea să fiu altcineva, aș vrea să fiu… mai mulți altcineva. Şi curiozitatea asta mi-a rămas și acum pentru că vreau să fac personaje foarte diferite… asta e o cerință pe care o am în continuare de la mine. Nu vreau să mă repet. Vreau să creez vieți diferite, contexte diferite și oameni diferiți pe scenă.

Păi, îți iese pasiența asta. Dar nu ajungi să ai anxietăţi după ce joci personaje ca Dorota, servitoarea din Mama sau Lydia din Martiri ?

Nu, nu. Cu timpul, am învățat să mă desprind de ceea ce se întâmplă pe scenă, mai ales că eu chiar cred că procesul de a construi e mai asiduu decât cel de a juca. Ştii cum e, în momentul în care vezi un film și spui că e după o poveste reală, el te atinge mult mai tare pentru că îți dai seama de realitatea din spate. La fel şi în teatru. Bineînțeles că orice act de cultură și orice creație îți oferă o realitate dar în momentul în care îți dai seama că realitatea chiar a existat în adevăratul sens al cuvântului, te atinge mult mai tare. În ceea ce privește construcția, până să arate pe scenă, un actor chiar trebuie să simtă, să înțeleagă parcursul, și de aia cred că munca de dinainte de a prezenta piesa este mai grea și mai, cum să zic, mai demanding decât de a juca acea piesă cu în faţa publicului.

Vinovat,-a - credit foto Nicu Lazur

Oana Pușcatu în Vinovat,-ă – credit foto Nicu Lazur

Dacă am ajuns aici, spune-mi cât de ușor sau cât de greu ți-a fost să construieşti spectacolul VINOVAT,-Ă de la Replika.

Vinovat,-ă este, deocamdată, primul one-woman show al meu. Eu mai lucrasem cu cei de la BÉZNĂ Theatre [compania de teatru social româno-britanică fondată în 2013 – n.r.] şi cred că acesta a fost cel de-al patrulea nostru spectacol. A fost o muncă foarte grea, care m-a… m-a mâncat pe dinăuntru. Ca la orice proces, e nevoie să se distrugă ceva ca să construiești mai departe și, da, într-adevăr, Vinovat,-ă a fost un spectacol foarte dificil, din toate punctele de vedere, pentru că erau atât de multe povești adevărate pe care a trebuit să le înmagazinez și, într-un mod foarte artistic, să le ”experimentez”. Dar întotdeauna am avut în minte, întotdeauna am avut în vedere, ceea ce ar trebui să iasă din acest spectacol și cred că scopul fiind unul, să zic, nobil, asta a fost mult mai important decât absolut orice dramă sau demon personal.

Spre deosebire, presupun, de Apa vie, spectacolul de teatru-dans de la Teatrul Mic.

La Apa vie a fost un altfel de proces, mai degrabă fizic decât psihic. Eu inițial trebuia să joc doar mama, doar regina, după care Ștefan și cu Daniel [regizorul-coregraf Ştefan Lupu şi scenaristul Daniel Chirilă, autorii spectacolului – n.r.] au venit cu ideea de a mai băga o babă [Baba Cloantza]. În momentul în care am băgat baba ceva a făcut clic, am zis ‚Asta e!’ și am început să experimentez cu tot felul de bucăți de costum, mi-am făcut dinți… nu dinți falși, am venit eu cu o idee ingenioasă și am reușit să fac ceva ce mă ajută, nu pot să zic acum din secretele bucătăriei interne… dar, da, e un proces total diferit.

-Apa Vie- credit foto Mihaela Tulea

 Oana Pușcatu în Apa vie, Galati 2018

-Apa Vie- credit foto Mihaela Tulea

Apa Vie –  Credit foto Mihaela Tulea

Mă intrigă faptul că pari atrasă mai mult de Baba Cloanța în timp ce prietenele şi colegele tale Bianca Popescu și Alina Petrică sunt prințese.

Asta poate și pentru că eu am un tip de umor foarte sinistru, și negru, și cinic. Poate de aia. Nu știu, nu am fost niciodată genul de om care s-a speriat de bătrânețe, ba din contră, mi se pare o oportunitate pentru viață, să o numesc așa. Mi se pare că a face roluri de compoziție te crește interior într-un alt sens decât dacă joci roluri de vârsta ta sau cumva în perimetrul vârstei pe care o ai acum. Pentru că poți să vezi, îți asumi alte puncte de vedere, și atunci mi se pare interesant că poți să arăți publicului că personajele astea, indiferent de vârsta lor, de cum sunt ele construite, totuși au o viață și au aceleași principii ca și un om tânăr, de aia ideea mea în Apa Vie a fost ca babei să îi placă de prinț. De ce nu i-ar plăcea? E și ea femeie deși are o vârstă.

Apropo de colegele tale de generaţie şi de teatru, între voi e o chimie care perceptibilă. Cum s-a coagulat grupul vostru?

Cred că aici au avut foarte mult de spus profesorii noștri. Am avut norocul să fac parte dintr-o generație care a lucrat împreună foarte mult. Ne-am și certat, și ne-am și împăcat, și ne-am și iubit, și ne-am și urât, dar cred că actul de a fi pe scenă a fost mai important pentru fiecare dintre noi și atunci s-a creat acea legătură foarte amplă între noi. Am jucat în foarte multe producții împreună și în școală și după aceea, fiindcă imediat după ce am terminat școala Doina Antohi a luat câțiva oameni din generația mea și a făcut niște spectacole după piese americane de zece minute [Ce poţi să faci în 10 minute? la Godot Café – n.r.], iar acolo s-a coagulat un grup foarte compact și cred că asta e foarte important. Pe vremea aia nu erau deschise posturile în teatru, adică noi nu eram siguri dacă vom fi vreodată angajaţi într-un teatru și singura soluție să rămânem aproape unii de alții, știind că dacă reuşim să ne construim, cumva, un nucleu, el va merge mai departe, vom evolua împreună şi atunci ne vom trage unii pe alții. Asta mi s-a părut frumos și mi se pare că asta funcționează și în trupa Teatrului Mic pentru că în lupta asta cu scena e foarte important să rămâi om, pentru că ea te poate fura foarte ușor, dar mă bucură să văd că, și nu numai în generați mea, sunt oameni care nu se lasă pradă acestei iluzii.

Fecioarele noastre grabnic ajutatoare

Fecioarele noastre grabnic ajutatoare

Dar experienţa cu Răzvan Mazilu cum a fost căci nucleul vostru s-a regăsit în Musical-ul său de la Excelsior, Our Ladies of Perpetual Succour?

Pe Răzvan îl știam de la Megastar pentru că el a fost în juriu când am concurat eu dar până la Fecioarele noastre grabnic ajutătoare nu mai lucrasem cu el. Eu mai dădusem casting la Răzvan și pentru West Side Story dar n-am luat, în schimb toate colegele mele au fost: Bianca, Alina, iar din Fecioarele noastre grabnic ajutătoare și Aylin [Cadîr], și Daniela Tocari, care între timp a plecat la Londra. În anul ăla însă, printr-o nebunie, am ajuns să mă duc la concursul de la școală… pe care l-am câștigat și Răzvan era în juriu. El avea deja în gând să facă piesa asta și și-a dat seama că mi se potrivește foarte bine rolul din Fecioarele noastre… și așa am început să colaborez cu el. Sper ca această colaborare să fie mai lungă pentru că îmi place foarte mult genul ăsta, Musical-ul – e o chestie care mă atrage aproape la fel de mult ca și teatrul politic, dacă aș putea spune așa, pentru că necesită alte resurse din tine, chiar dacă la bază rămâne tot teatru, și asta e mișto. Fecioarele noastre… a fost unul dintre cele mai grele spectacole pe care eu le-am făcut pentru că totul e construit la milimetru, pe un ritm foarte, foarte rapid și avem de făcut o grămadă de chestii și o grămadă de alte personaje în același timp. Două ore jumate nu iese nici una dintre noi de pe scenă.

Fecioarele noastre grabnic ajutatoare

Fecioarele noastre grabnic ajutatoare

Spuneai că erați pe punctul de a termina o facultate de teatru, dar fără vreun job la orizont, fără nicio perspectivă concretă. Până la urmă ce s-a întâmplat, cum aţi trecut peste perioada aia?

Eu sunt destul de norocoasă pentru că mai și cânt, și am formație de cover-uri [Avenue] cu care am susținut concerte încă din timpul facultății. Am avut două job-uri încă din anul întâi – în weekend cântam în club și în timpul săptămânii ajutam o prietenă la firma ei – dar da, după terminarea facultății, această lipsă de perspectivă ne-a cam tăiat elanul tuturor și am început să ne zbatem foarte tare. Am avut noroc totuși pentru că Geo Remeș tocmai ce deschisese Godot Café și el, fiind asistent pe vremea aia la clasa lui Puiu Șerban [profesor la UNATC şi regizor al unor spectacole de mare succes de public la Teatrul Elisabeta – n.r.], ne-a oferit ocazia să jucăm acolo. Doina Antohi a venit și ea și ne-a ajutat cu ideea asta cu trilogia americană cu piese de 10 minute și mai departe, de acolo, chiar ne-am susținut unii pe alții.

Avenue

Formația Avenue

Cu Avenue, formatia de care ai pomenit, cânţi şi acum, sigur, asta când nu sunt restricţii. Aveți un repertoriu extrem de vast. Spune drept, ce-ți face plăcere să cânți mai mult, Baila Morena sau Mărie, Mărioară?

Repertoriul este foarte vast pentru că trebuie să satisfacem diferite cereri ale publicului. Fiind o trupă de cover-uri, noi cântăm în general la evenimente private, inclusiv nunți, inclusiv botezuri, și atunci, într-un context de genul acela trebuie să satisfaci absolut toate nevoile publicului. Plăcere îmi face să cânt Beth Hart, dar într-un asemenea context mai greu cu ”Something told me it was over…” [Oana trimite la primul vers din I’d Rather Go Blind, piesa lui Etta James interpretată memorabil de Beth Hart cu Joe Bonamassa – n.r.]. Gusturile mele muzicale au evoluat foarte mult, atât cele de cântat, cât și cele de ascultat. Întotdeauna m-am considerat foarte bătrână. Dar și băieții din trupă, ei toți sunt rockeri, adică au și cântat cu diferite trupe de rock de atunci, dar în timp lucrurile s-au schimbat pentru toți. La bază, eu am rămas aceeași fetiță care ascultă Pantera dar cred că gusturile mele se duc acum mai mult înspre blues și jazz… și rock, dar mai mult balade.

Cum ai traversat acest an 2020, realmente frustrant, pentru un actor?   

Pot să spun că am avut noroc din punctul ăsta de vedere pentru că eu în lockdown am tot repetat online, care e un cu totul alt sistem, foarte complicat… dar am avut bucuria să nu stau degeaba pentru că dacă se intampla asta mi-ar fi fost foarte, foarte greu. Deci am repetat la Teatrul Mic și, pe lângă asta, am lucrat foarte mult și cu cei din Anglia, compania BÉZNĂ, din care eu fac parte. Am demarat niște sesiuni online pe Howlround Theatre care se țin cu creatori de teatru politic din toată lumea și odată la două săptămâni am făcut o sesiune cu o piesă de teatru prezentată plus o discuție pe baza acelei piese, și atunci am avut cu se să îmi ocup timpul. Mai mult de atât, a fost o perioadă de documentare foarte importantă, am lucrat și la un spectacol care se face în primăvară în Anglia care se numește Wipe These Tears, adică am încercat să mă țin activă pe cât posibil.

Oana Pușcatu: Oana Pușcatu: -Familia Fara Zahar - credit Foto Bogdan Catargiu

Illegalised – Credit foto Will Alder

Spune-mi mai multe despre BÉZNĂ Theatre, pentru că tu ai făcut parte de la început în acest colectiv artistic.

Nu, nu chiar de la început. I-am cunoscut pe ei la un festival, la prima ediție a Festivalului Școlilor de Teatru de la Suceava [FIST, 2014]. Ne-am cunoscut acolo și s-a întâmplat din discuții că… am „click-uit” pur și simplu cu cei doi regizori fiindcă aveau de gând să vină să monteze și în România, adică își doreau să experimenteze și publicul și tipul de raportare al actorilor de aici. Iar prima lor piesă a fost o piesă care vorbea despre pornografie și despre cum influențează pornografia viețile, în general ale tinerilor, cum este raportul diferit între femeie și bărbat. O piesă foarte controversată, dacă vrei să o gândim așa, dar necesitatea discuției despre chestia a fost mai importantă decât orice. Am ajuns să luptăm împreună pentru același scop. BÉZNĂ e companie de teatru care luptă în primul rând pentru egalitate de șanse, pentru dreptul la cultură, cum face și [Centrul de Teatru Educaţional] Replika, de asta BÉZNĂ a montat foarte mult la Replika, și astea sunt niște crezuri pe care şi eu le am. Cred că teatrul și, în general, cultura este un act care trebuie să deschidă mintea și trebuie să ofere spectatorului și o eliberare, un refugiu din realitate, dar și să îi prilejuiască evoluția în legătură cu diferite probleme ale societății.

-Cantareata Cheala- foto Bogdan Catargiu

Cântăreața Cheală – credit foto Bogdan Catargiu

Și acum, ca să închidem cercul, vorbește-mi de un rol pe care de-abia aștepți să ai şansa să îl joci din nou pe scenă în 2021.

Deocamdată aștept cu nerăbdare să rejoc Cântăreața cheală pentru că e un spectacol care doar ce a ieșit la lumină și pe care nu am avut timp să îl experimentez cu publicul atât de mult. Trebuia să avem premiera înainte de lockdown și s-a amânat, după care s-au redeschis teatrele, l-am jucat de trei ori și iar s-au închis. N-a avut timp să se așeze și încă suntem în perioadă de căutări… teatrul ăsta al absurdului, cumva, te predispune la un fel de statut jucăuș al actorului din tine şi nu te lasă neapărat să te afunzi în niște probleme foarte adânci. Ele există dar tu trebuie să fii deasupra lor. Mai mult de atât, felul în care Vlad Massaci a abordat piesa este una care dă voie întâlnirilor să se întâmple pe scenă, și asta mi se pare nemaipomenit. Vlad este foarte deschis și îi face plăcere această disponibilitate a actorului și mi se pare foarte frumoasă chestia asta.

Personal, cu ce gânduri intri în Noul An?

Cu gândul că am deja 31 de ani. Da, dar oricum, tot pe la 40 rămân, că de pe la 16 ani eu am rămas cumva tot pe la 40. Încă nu mi-am pierdut speranța și cred că asta e foarte important. Încă nu mi-am pierdut speranța și vreau să mă autodepășesc în continuare, este o luptă cu mine în primul rând de a mă adapta și schimba în funcție de context, și asta e ceea ce mă ține pe mine vie, această continuă lupta interioară de a vrea mai mult, de a te autodepăși, de a te șlefui.

Oana C Puscatu credit foto mihaela Tulea

Oana Pușcatu, credit foto Mihaela Tulea

  • Interviu de Ioan Big

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută