Chestionar de #Sibiu – Iulia Popa

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 4 noiembrie 2020 | Actualizat: 17 noiembrie 2024


Originară din Brașov, Iulia are 31 de ani și e actriță și manager al teatrului independent “Teatru la Infinit” din Sibiu.

A fost colaboratoare și angajată a Teatrului Național “Radu Stanca”, iar în urmă cu aproape trei ani a demarat acest proiect independent, “Teatru la Infinit”, de care e foarte mândră. La începutul toamnei a participat la Gala HOP, unde a primit Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală.

 

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU M-am stabilit în Sibiu în 2008, pentru a urma studiile universitare la Facultatea de litere și arte, secția actorie. De la bun început m-a atras viața culturală de aici, apoi frumusețea orașului, atmosfera caldă, liniștea și toți acei oameni superbi pe care am avut ocazia să îi întâlnesc în Sibiu.

 

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Întotdeauna Piața Mică mi-a oferit un sentiment special, de parcă aș fi în altă țară, în altă lum. Străduțele din centrul vechi, de câte ori m-am plimbat pe acolo cu muzica în urechi, singură și visătoare, la orice oră din zi sau din noapte. Și, nu în ultimul rând, Piața Schiller. E ceva la locul acela care mă atrage, care mă face să mă simt ca un turist.

 

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL În ultimul timp caut să mențin contactul cu realitatea, vreau să am o experiență cât mai completă în ceea ce privește acest aspect. De aceea festivalul cu care eu mă identific momentan e Astra Film Festival.

 

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Dimineața la o cafea în Piața Mică, plimbările de seară prin centrul vechi și, de ce să nu recunosc, sesiunile de shopping în noul mall.

 

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Până să ajung în Sibiu nu mâncasem niciodată papanași fierți din brânză de vacă. Nu sunt o mare fană a dulciurilor, poate din acest motiv nici nu am descoperit mai devreme acest preparat. Dar, da, papanașii fierți îi asociez cu zona Sibiului.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI În ultimul timp, din cauza pandemiei, nu am mai ieșit în oraș cum obișnuiam în trecut. Dar știu că dacă aveam poftă de o pizza bună, mergeam la Music Pub. Kulinarium e, de asemenea, un restaurant mereu pe gustul meu și niciodată nu aș spune nu preparatelor de la Benjamin Steakhouse.

 

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Căldura și bunăvoința oamenilor.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Ador zona unde locuiesc eu, de acolo se văd atât de frumos orașul și munții Făgăraș. E un peisaj spectaculos, atât dimineața, la răsărit, cât și noaptea, cu toate luminile Sibiului aprinse.

 

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Străduțele de care am pomenit, ale orașului vechi, unde poți retrăi timpurile de mult trecute.

 

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Cred că în Sibiu se promovează foarte mult bunul simț și o viață sănătoasă, valori pe care eu le-am îmbrățișat dintotdeauna.

 

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Poate puțiiiin mai multă agitație. Apreciez liniștea specifică acestui oraș, dar în ultimul timp parcă duc dorul concertelor și party-urilor, așa cum erau înainte de pandemie.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută