Rezumat
Nu sunt eu @ CASA FILIPESCU-CESIANU | PREMIERĂJurnal de România.1989 @ Amfiteatrul TNBStand-up comedy | Girl’s Night @ Grădina cu filmSunetul muzicii clasice @ Opera Națională București
Pentru săptămâna 24-29 iulie 2020, avem 4 recomandări de neratat, teatru, stand-up comedy și muzică clasică.
Nu sunt eu @ CASA FILIPESCU-CESIANU | PREMIERĂ


Maia Morgenstern, Nu sunt eu, Credit foto
UNDE? În grădina Casei Filipescu Cesianu, CÂND? vineri și sâmbătă, pe 24 și 25 iulie, de la ora 20:00, suntem invitați la un spectacol-eveniment care mi-a stârnit din plin interesul: NU SUNT EU – un One woman show cu și despre Maia Morgenstern. REZERVĂRI: Tel.: 0756 021 106, E-mail, Mai multe detalii: aici
Un spectacol-jurnal emoționant, sensibil, dar și comic adus în scenă în premieră de Maia Morgenstern, prin care avem unica șansă să descoperim femeia din spatele actriței, mama, adolescenta și copila, prin prisma scrierilor personale despre amintirile și trăirile care conturează momentele-cheie din viața tumultoasă a artistei, pe departe una dintre cele mai pregnante figuri care a modelat cultura teatrală românească.


Maia Morgenstern, Nu sunt eu, Credit foto
„Este o poveste despre viața mea. Spusă cu curaj. Curajul de a împărtăși secrete nespuse până acum. Despre bucuriile mele, despre durerile mele, despre speranțele mele. Vulnerabilă și fragilă, așa cum sunt, gata să dăruiesc dragoste, întrebările și fricile ce mă bântuie au nevoie de voi, cei care veți fi curioși să vedeți această mărturisire. Am avut parte de multe întâmplări și întâlniri miraculoase în viața asta: ele așteaptă să fie dezvăluite în fața voastră. Veți afla taine ale copilăriei și adolescenței mele, năzuințe și speranțe ale amurgului meu. Toate scăldate în umor și duioșie. Părinți, copii, iubiri, dezamăgiri, farse, derapaje… Vor fi înșirate ca un șirag de perle misterioase și prețioase. Pentru voi…” (Maia Morgenstern).
Direcția de scenă este dată de renumitul Victor Ioan Frunză, iar scenografia îi aparține Adrianei Grand.
Jurnal de România.1989 @ Amfiteatrul TNB


Oana Pellea, credit foto
CÂND? Vineri, sâmbătă și duminică, pe 24, 25 și 26 iulie, începând cu ora 21:30, UNDE? în incinta Amfiteatrului TNB, avem ocazia să urmărim spectacolul Jurnal de România.1989. BILET: 50 lei. Mai multe detalii: aici.
Jurnal de România.1989 – Teaser from TNB (Teatrul National Bucuresti) on Vimeo.
Jurnal de România.1989 este un spectacol inovator, unde performance-ul live și tehnologia creează un melanj, luând apanajul unui spectacol de teatru multimedia documentar, căci momentele cărora li se dă viață pe scenă vor să se însumeze în jurnalul revoluției de la 1989. Cu întrebarea Cum ne raportăm la istorie? în minte, vom asista la o expunere subiectivă a felului în care actorii implicați în proiect au perceput tragicul eveniment, având acces la opinii nefiltrate, interviuri și imagini din arhiva proprie, povești ale unor oameni obișnuiți, reliefând elementele distinctive dintre istoria personală, așa cum s-a petrecut sub ochii protagoniștilor și istoria oficială, prezentată rigid prin prisma unor date evenimențiale, lipsită de urmele umane, emoțiile și sentimentele de teroare care au marcat o întreagă generație. Poate după vizionare, fiecare dintre noi va reflecta asupra felului în care privește țara noastră, acum, la treizeci de ani de la revoluție.


Ion Caramitru, credit foto
Scenariul și regia îi aparține lui Carmen Lidia Vidu, iar distribuția spectacolului este una de excepție: Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale, Florentina Ţilea.
Stand-up comedy | Girl’s Night @ Grădina cu film


CÂND? Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:00, UNDE? la Grădina cu Filme, se organizează o seară de stand-up, dar nu una clasică, ci una plină de efervescența tipic feminină: Girl’s Night. BILETE: aici
Cine a zis că femeile nu au umor? Te întrebi care sunt subiectele care stârnesc controverse în mintea sexului frumos? Fiindcă doamnele au prioritate, în prima seară de stand-up comedy organizată în această ediție la Grădina cu filme, umorul este la feminin cu Stand-up Comedy – Girls’ Night! Ioana State, Teodora Nedelcu, Elena Voineag şi Ioana Luiza sunt femeile puternice ale stand-upului românesc, pline de entuziasm și veselie, cu o energie bună, care nu se feresc să împărtășească cu noi glumele fără perdea și care spun verde în față, fără menajamente, ceea ce au de zis. Se spune că femeile preferă umorul mai sofisticat, folosindu-și mai multe părti ale creierului în descifrarea glumelor, iar de aceste patru fete s-ar putea să fii surprins. Așa că daca ai chef de un show care să îți readucă zâmbetul pe buze și care să te încarce cu optimism, ești așteptat la Grădina cu Filme.
Sunetul muzicii clasice @ Opera Națională București
Cum tuturor ne era dor de o seară în care să ascultăm live muzică de calitate, UNDE? Opera Națională București ne așteaptă CÂND? sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:00, să pătrundem împreună în universul muzicii clasice printr-o varietate de compoziții și partituri ce vor fi auzite în concertul ce va avea loc în aer liber. PROGRAM complet AICI. Regulamentul Serilor de Operă Estivale poate fi consultat în acest link.


Opera Națională București, credit foto
Concertul de sâmbătă intitulat Sunetul muzicii clasice face parte dintr-o serie de concerte în aer liber, Seri de Operă Estivale, parte a SAMER 2020 – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, proiect inițiat de Ministerul Culturii, în curs de desfășurare până pe 22 august.
Interpretează:
- Iustin Carp – contrabas
- Claudia Mihalache – violă
- Radu Dunca – vioară
- Cezar Mihalache – vioară
- Diana Petre – violoncel
- Adriana Cîlțea – harpă
- Recomandări de Delia Mitrache.




