Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/07/2020
POP-UP STORiEs

POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul. Share POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.
POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.


POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

Da, fiindcă “Nobody’s perfect” după cum concluzionează surâzător Osgood Fielding III în urma confesiunii lui ‘Daphne’ în Unora le place jazzul, efervescenta comedie al lui Billy Wilder ce poate fi revăzută de zeci de ori fără teama că va plictisi. Şi totuşi, unii au dubii că filmul e “perfect” şi “îndeajuns” pentru public şi, drept urmare, pregătesc adaptarea lui într-un Musical.

În 2020, la 60 de ani după ce Marilyn Monroe şi Jack Lemmon primeau Globul de Aur pentru rolurile din Some Like It Hot/Unora le place jazzul, ar fi trebuit să aibă loc premiera acestuia, cu muzica compusă de tandemul Marc Shaiman & Scott Wittman, autorii Musical-urilor Hairspray şi Smash.

Datorită pandemiei, lansarea s-a amânat pentru 2021, dar asta nu e o piedică să ne amintim de alte filme memorabile ce au ajuns după o vreme Musical-uri pe Broadway sau în West End. Musical-uri pe care le putem descoperi live sau înregistrate, asta dacă nu ne limităm, mai simplu, la a (re)vedea sursele lor de inspiraţie care, în mod surprinzător pentru caracterul lor… nemuzical, şi-au văzut poveştile puse pe note.

Nu vom include în această selecţie pelicule gândite din faza de pitch ca muzicale (Mary Poppins, Un american la Paris) şi nici Musical-urile adaptate pentru cinema (Mamma Mia!, Rock of Ages). Că Jack Lemmon dansează travestit până-n zori pe tangoul La cumparsita iar Marilyn ne cântă dulce I Wanna Be Loved By You nu înseamnă că Some Like It Hot (1959) e un film muzical.

Oricum însă, numele legendarului cineast Billy Wilder a reprezentat un magnet pentru autorii de Musical-uri.

Povestea din Apartamentul (1960), Rom-Com-ul cu liftiera Shirley Maclaine şi corporatistul Jack Lemmon, a fost adaptată de dramaturgul Neil Simon pentru muzica lui Burt Bacharach şi Hal David, şi a avut premiera pe Broadway sub titlul Promises, Promises în 1968,

iar multipremiatul Film Noir despre nebunia pe care o poate induce faima, Sunset Blvd. din 1950,

a devenit în 1993 cel mai ambiţios Musical din portofoliul lui Andrew Lloyd Webber, Sunset Boulevard.

Actriţa care a reuşit să detaşeze publicul Musical-ului de imaginile bântuitoare cu Gloria Swanson în rolul excentricei starlete Norma Desmond din filmul lui Wilder a fost Glenn Close în 1993/94 şi 2016/17.

POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.Glenn Close în “Sunset Boulevard”

Nici filme ale marilor cineaşti europeni n-au scăpat de a deveni cobai pentru experimente muzicale, mai ales în anii ’60-’70. Unul dintre cazurile inedite îl reprezintă comedia despre cupluri ce fac schimb de parteneri într-o noapte înăbuşitoare, Smiles of a Summer Night din 1955, semnată de Ingmar Bergman,

care a inspirat Musical-ul compus de Steven Sondheim, A Little Night Music (titlul e, practic, traducerea fidelă a lui Eine kleine Nachtmusik, serenada lui Mozart), lansat cu succes în 1973 dar canibalizat apoi de transpunerea sa pe peliculă cu distribuţia de pe Broadway (Elizabeth Taylor, Lesley-Anne Down, Diana Rigg). A fost revitalizat în 2009 la Kerr Theatre cu Catherine Zeta-Jones şi Angela Lansbury.

Federico Fellini are un loc aparte în această istorie fiindcă Musical-urile inspirate de filmele lui s-au dovedit reuşite remarcabile. A fost mai întâi Sweet Charity în 1966 – cu muzica lui Cy Coleman şi scenariul scris de Neil Simon -, inspirat din Nopţile Cabiriei (1957), drama de Oscar a prostituatei ce caută dragostea adevărată pe străzile Romei, ce i-a adus Giuliettei Masina premiul de interpretare la Cannes.

În Musical, tânăra Charity Hope devine animatoare într-un dance hall din Times Square iar longevitatea spectacolului (se joacă şi acum pe Off-West End) e o consecinţă a imaginativei montări al lui Bob Fosse (semnatar al regiei şi coregrafiei), pe care, mai târziu, în ‘69, a transpus-o şi într-un film, Sweet Charity, de această dată cu Shirley MacLaine în rolul principal.

Peste ani, în 1982, a apărut Nine, Musical-ul creat de Maury Yeston ca un proiect de workshop, bazat pe semiautobiograficul 8 ½ (1963) al lui Fellini.

Simplificat mult, scenariul reduce criza vârstei a doua a fictivului cineast Contini (jucat în prima producţie de pe Broadway de Raul Julia) la relaţiile sale cu femeile, dar spectacolul a fost recompensat cu nu mai puţin de 5 Tony Awards şi continuă să fie în repertorii din Filipine şi până în Brazilia.

Tot în ‘82 a avut premiera încă un Musical notabil, unul Rock, Little Shop of Horrors, inspirat de comedia Horror din 1960 a lui Roger Corman cu Jack Nicholson într-unul din primele sale roluri.

Jack Nicholson în “Little Shop of Horrors” (1960)

Pusă pe muzică de Alan Menken (8 Oscaruri în carieră pentru OST-ul unor blockbustere Disney), povestea plantei carnivore venite din spaţiu se joacă şi acum Off-Broadway… mai exact s-a jucat până la venirea virusului.

În noul mileniu, Musical-urile inspirate din filme au înflorit ca ciupercile după ploaie într-o mare varietate de tratamente artistice iar primii ani sunt relevanţi pentru magnitudinea fenomenului.

2000: The Full Monty, adaptarea americanizată a savuroasei comedii cu Robert Carlyle din 1997 (şomerii deveniţi stripperi de nevoie) s-a bucurat de un succes moderat tocmai datorită eliminării… umorului britanic.

2001: The Producers, un must-see fiindcă a fost transformat în Musical de însuşi autorul comediei-cult din 1968, Mel Brooks, dar şi pentru că are în palmares un număr record de premii (12 Tony Awards). Însă nu căutaţi să vedeţi filmul din 2005 doar pentru că îi are pe afiş pe Nathan Lane şi Matthew Broderick, vedetele producţiei de pe Broadway a lui Brooks, fiindcă e catastrofal.

2002: Hairspray, Musical-ul compus de Shaiman şi Wittman inspirat de adorabilul kitsch cinematografic din 1988 al lui John Waters, programat pentru un comeback în West End la London Coliseum în primăvara lui 2020. Numai că virusul a zis ‘Stop!’.

2003: Evil Dead, adaptare după trilogia Horror a lui Sam Raimi din anii ’80, ce a deschis drumul pentru o cohortă de Musical-uri inspirate din cinematografia de gen, de o calitate discutabilă (The Toxic Avenger, Nosferatu The Vampire, Re-Animator).

2005 este un an special datorită premierei a trei Musical-uri care nu doar au menţinut constant interesul publicului pentru acest fel de entertainment dar i-au crescut semnificativ popularitatea globală.

The Color Purple (1985), realizat după aceeaşi carte ca şi filmul lui Steven Spielberg din 1985 cu Whoopi Goldberg, a fost nominalizat la 11 premii Tony încă din primul sezon, iar subiectul este acum foarte în trend şi de aceea, în afară de SUA şi Canada, continuă să fie inclus în repertoriul stagional al unor teatre din Olanda, UK şi Africa de Sud: problemele femeilor afro-americane din prima parte a secolului 20.

“The Color Purple” la premiile Tony din 2016

Billy Elliot a debutat cu dreptul în West End pe de-o parte datorită muzicii compuse de Elton John şi de celalaltă, de faptul că a fost pus în scenă chiar de regizorul filmului-sursă de inspiraţie din 2000, Stephen Daldry, câştigător de BAFTA şi nominalizat la Oscar pentru povestea tânărului pasionat de balet care aduce în discuţie homofobia ca funcţie a societăţilor patriarhale.

Nu în ultimul rând, tot în 2005 a fost lansat Spamalot, adaptarea pe cont propriu a lui Eric Idle a memorabilei creaţii cinematografice colective Monty Python and the Holy Grail din 1975, parodie acidă a legendei Regelui Arthur, care, de la premiera regizată de veteranul cineast Mike Nichols (Oscar şi Glob de Aur pentru The Graduate în 1968), cu Tim Curry în rolul principal, a fost văzut de peste 2 milioane de spectatori şi a adus în primii 5 ani încasări de aproape 200 de milioane de dolari! În ciuda succesului de public şi critică, cu excepţia lui John Cleese, Spamalot a fost primit cu rezerve de foştii colegii ai lui Idle (Terry Gilliam, Michael Palin, Terry Jones), care au recunoscut totuşi că le rotunjeşte frumuşel veniturile. Celor nefamiliarizaţi cu universul Monty Python, chintesenţa umorului insular, le sugerez să îl descopere pe Netflix, unde sunt disponibile majoritatea bijuteriilor create de grup. Oricum, continuă să se vorbească de un film ce urmează a fi realizat după Musical, care i-ar avea în distribuţie pe Benedict Cumberbatch şi pe Peter Dinklage.

Am putea continua mult şi bine recensământul filmelor transformate în Musical-uri însă, în foarte multe cazuri, poate ar fi de preferat să revedeţi peliculele înainte de a vă aventura în explorări muzicale riscante. Este, de exemplu, cazul clasicului Love Story din 1970, ce a avut premiera ca Musical în 2010, apoi Biopicul ficţionalizat Finding Neverland din 2004 despre creatorul lui Peter Pan (adaptarea muzicală a fost lansată în 2012), superba comedie romantică din 2001 semnată de Jean-Pierre Jeunet, Amélie (s-a putut vedea la Londra până la declanşarea pandemiei), sau Tootsie, filmul din 1982 în care Dustin Hoffman îl interpretează memorabil pe actorul care se pretinde femeie pentru a obţine roluri şi care s-a jucat ca Musical până la închiderea Broadway-ului, în ianuarie 2020, la Marquis Theatre.

Că veni vorba de Covid, acesta a “îngheţat” – în afară de Unora le place jazzul – două proiecte ce păreau cu adevărat entertaining, Beetlejuice, compus de cantautorul australian Eddie Perfect după filmul lui Tim Burton din ’88 (cu Michael Keaton în rolul poltergeist-ului ţăcănit ce bântuie noii locatari ai unei vile), care s-a oprit după doar câteva reprezentaţii pe Broadway pe 10 martie, şi Back to the Future, Musical-ul semnat de Alan Silvestri (autorul OST-urilor Avengers, Forrest Gump şi… Back to the Future) în baza unui libret scris chiar de Robert Zemeckis, autorul ultrapopularei trilogii SF din 1985-1990 cu Michael J. Fox şi Christopher Lloyd, ce ar fi trebuit să fie lansat la Londra în 2015 şi, după ani de tergiversări, a avut premiera mondială abia pe 11 martie 2020 la Opera din… Manchester. Care s-a închis pe 16 martie. Şi astfel se închide şi povestea noastră de iulie. A fost odată un film. Acum e Musical. Doar că… Some Like It Hot!

POP-UP STORiEs: Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută