De câțiva ani au fost create mai multe device-uri care trebuie, sau cel puțin ar trebui, să te ajute la activitățile tale sportive. Ajutor manifestat prin: măsurarea pulsului, numărarea pașilor, numărul de kcalorii arse pe parcursul unei activități fizice, monitorizarea somnului și altele. Dar întrebarea de o mie de coco: sunt ele cu adevărat utile pentru sportivii de performanță și pentru oameni obișnuiți care pur și simplu fac și ei un anume sport? Ei bine, eu zic că și da, și nu. Cum așa?! Hai să vă zic ce cred eu.
În primul rând, hai să luăm situațiile în care aceste device-uri (ceasuri/ brățări smart) sunt cu adevărat utile. Consider că pentru un sportiv de performanță, pentru care sportul pe care îl practică reprezintă și principala lui sursă de venit, orice investiție pentru îmbunătățirea condiției fizice este justificată. Să luăm spre exemplul cazul unui luptător (ca să nu ziceți că vorbesc numai despre fitness). Ca un luptător profesionist să devină tot mai bun are nevoie de o alimentație și de antrenamente extrem de bune, de exacte și puse la punct. Și chiar dacă planul alimentar pică în grija unor nutriționiști, partea de antrenament nu poate fi estimată atât de ușor de către om, aici intervenind aparatele menționate mai sus. În timpul antrenamentelor este indicat ca ei să știe cât de solicitant pentru ei este un antrenament din punct de vedere al kcalorilor consumate, ce nivel al pulsului înregistrează în timpul antrenamentelor pentru a regla intensitatea antrenamentului astfel încât să înlăture orice pericol. Mai nou, ceasurile și brățările inteligente au integrate în interfețele lor și mai multe activități fizice, făcând monitorizarea și mai exactă. Încă un lucru esențial pentru un luptător (de altfel pentru orice sportiv) este odihna, fiind atât de necesară pentru o bună recuperare. Faptul că aceste dispozitive calculează câte ore de somn de calitate a avut sportivul este un plus, deoarece luptătorul își poate proiecta programul zilei, știind exact când trebuie să ia o pauză și să se odihnească.
În al doilea rând (și-n ultimul totodată), nu consider că aceste invenții sunt cu adevărat utile pentru oamenii obișnuiți care fac sport din plăcere, pentru sănătate sau pentru a arăta bine. De ce? Unul dintre motive ar fi prețul ridicat. Știu, sunt și astfel de produse care sunt destul de ieftine, dar am îndoieli cu privire la precizia datelor furnizate de aceste dispozitive la preț scăzut. Și mă gândesc că dacă prin intermediul acestor unelte nu scoți un venit , nu merită investiția. Un al doilea motiv este faptul că pentru un om care practică un sport de 3-4-5 ori pe săptămână, adică nu face carieră din asta și face din pasiune sau din motive personale, monitorizarea la virgulă a kcalorilor arse în timpul antrenamentului și numărul de minute dormite pe noapte nu sunt aspecte atât de importante, cel puțin nu cum ar fi în cazul unui sportiv de performanță cum am specificat în argumentul pro. Totuși, este o excepție în care cred că aceste produse sunt recomandate și pentru cei care nu sunt sportivi de performanță. Aici mă refer la oamenii care au probleme cu inima iar pulsul lor trebuie menținut în anumite limite pentru ca respectiva persoană să nu pățească ceva. Aici consider chiar justificată achiziționarea unui astfel de produs. Și încă un caz ar fi oamenii care se confruntă cu obezitatea deoarece atunci când un om trebuie să slăbească foarte mult, apar momente când fiecare kcalorie contează, iar contorizarea kcalorilor arse pe parcursul unui antrenament sau pe parcursul unei zile este necesară. Dar după cum spuneam, acestea sunt excepții, nu generalități.
Ca o concluzie, părerea mea este că acest fel de dispozitive ar trebui folosite doar de sportivii de performanță și de oameni care au diverse probleme de sănătate dar totuși vor să facă sport dar nu vor să se expună vreunui pericol, pentru noi, oamenii care nu se încadrează în nicio categorie din acestea, nu văd necesară utilizarea acestor aparate.