Dragă tinere,
Mă gândesc și parcă tot nu știu cum să încep povestea despre bătrânii buni și frumoși ai țării noastre. Sunt gârboviți și mult aduși de spate, noduroși și încărcați cu te mai și miri ce, că doar știi cum sunt bătrânii, le place să țină de toate în ogradă, că nu poți știi niciodată când ai nevoie să pui mâna pe câte ceva. Sunt domoli și blajini, mereu senini pe frunțile încrețite de veacuri și nu își mai irosesc zilele cu furtuni și vreme rea, s-au erodat și așa destul în tinerețe. Le place să țină curat, că nu se știe când cade cineva așa, tam-nisam în vizită, iubesc animalele și respectă rostul fiecărui gândăcel, că doar nu i-o fi trimis degeaba Ăl de sus la ei în curte.
Au livezi pline cu pomi încărcați de leacuri pentru trup și suflet, fiecare colțișor de pământ nefolosit în recoltă e umplut parcă așa, la întâmplare, cu flori de tot soiul și au o poveste despre fiecare lucru care îi înconjoară. Fac rai din tot puținul lor pentru noi, tinerii.
Așa cu bătrânii copilăriilor noastre, tot așa și cu bătrânii Munți Măcin.
Natura mi-a urat “Bună dimineața” în drum spre Munții Măcin
Început de iunie în lanurile de maci
Greci este sătucul în care urma să ne cazăm și punctul central din care pornesc majoritatea traseelor din Munții Măcin. De fiecare dată când încercam să îl pun în căutarea GPS-ului, acesta mi-l transforma automat în Grecia. Ei, fir-ai de hartă fără de cap! Uitam, însă, că hărțile au picioare și că știu ele ce știu. Greci este, cu adevărat, o mică Grecie și la fel sunt parte din traseele din Munții Dobrogei. Vegetația este una de stepă, luxuriantă și total neașteptată pentru potecile de munte cu care eram obișnuită.
Traseele prin pădure au puternice influențe submediteraneene, cu liane și copaci cu trunchiuri subțiri, modelați de natură în forme care mai de care și cu coroanele atît de împletite, încât aerul pe care îl respiri devine dens, greu și umed, întocmai ca în pădurile tropicale. Nici multe dintre potecile din afara pădurilor nu se dezmint de aerul tropical, cu copacii tip ferigă și măslinii argintii de Dobrogea (sălcioarele), care strălucesc sub soarele (aproape) permanent al regiunii.
Măslinii argintii de la începutul circuitului “Țuțuiatu”
Jungla tropicală de pe traseul “Culmea Pricopanului”
Când nu m-a făcut să mă simt ca în insulele Greciei sau ca în junglele tropicale ale Malaesiei, natura Măcinului m-a transportat în livezile și câmpurile de altă dată ale bunicilor. Când ridicam privirea, muntele mă îmbia cu nuci, dude, vișine, pere dobrogene și tei. Când o coboram, cu mușețel, floarea soarelui, grâu și flori, toate într-un pământ bun și roditor de țară. Totul în Munții Măcin vibrează de viață și de prospețime!
Cu toată bătrânețea lor, cu toată eroziunea care îi macină zi de zi, cu toată lipsa ploilor, cu toată izolarea lor, poartă atât de multă încredere în faptul că natura, cu toate neajunsurile ei, le va purta de grijă și îi va ocroti și de acum înainte. Iar tu, tinere dragă, nu poți să nu fii recunoscător că ești acolo să vezi cum, de multe ori, bătrânețea poartă pe umeri mai multă viață decât tinerețea.
Prospețimea naturii la începutul traseului “Cozluk”
Culoarea apusului între flori, la finalul traseului “Cozluk”
Când numai orașul în care locuiești este poziționat la o altitudine mai mare decât cel mai înalt vârf al munților pe care urmează să îi escaladezi, nu prea știi cum să te comporți și cât de în serios să îi iei. Îți spun eu – foarte în serios! Cei mai vechi munți ai țării au depășit, odată, înălțimea vârfului cu care ne mândrim astăzi, Vârful Moldoveanu.
Sunt singurii munți din țară care nu fac parte din arcul carpatic, pentru simplul fapt că acesta nici nu exista pe vremea lor. Nici arcul carpatic, nici poveștile bunicilor, nici lumea, nici dinozaurii. Atâta înțelepciune poartă stâncile lor pe creste! Chiar și la altitudinea lor maximă de astăzi, atinsă pe Vârful Țuțuiatu – 467 metri, traseele sunt variate și surprinzătoare.
Formațiunile granitice și carstice, întâlnite cu precădere pe traseul Pricopanului, amintesc de jocurile copilăriei, când ne uitam la nori și încercam să le ghicim formele – uite o pisică, acolo un pinguin, vezi chipul acela din stânga? Când pur decorative, când numai bune de cocoț, când motiv de argument al formelor, când sprijin al drumețului obosit, stâncile puternic bătute de vânt de pe traseele Măcinilor satisfac și din nevoia omului de munte înalt, obișnuit cu crestele netede și piscurile ascuțite.
Panoramă de pe “Vârful Țuțuiatu”
Coborâre de pe “Vârful Țuțuiatu”
Formațiuni stâncoase pe traseul Țuțuiatu
Traseele pe care le-am parcurs în Munții Măcin au fost variate, de durată relativ scurtă (4-6 ore) și fără porțiuni tehnice. Ele pot fi realizate și în manieră ecvestră sau cicloturistică. Circuitul Cozluk (marcaj cerc roșu, 16 km) te poartă prin diverse tipuri de pădure și este mult iubit pentru rezervația sa de bujori roșii, pe care noi nu i-am mai prins înfloriți. De aici se poate face un mic detur către Cheile Chediului, și chiar o plăcută escaladă pe cascada care are apă doar la începutul anului. Vârful Țuțuiatu l-am inclus într-un circuit mai amplu, prin care am parcurs și parte din creasta Grecilor (marcaj triunghi albastru la urcare, conectat prin cruce roșie de triunghiul roșu de la coborâre, 20 km). Altfel, poți opta pentru varianta mai turistică de 1.5 ore, dus întors, spre vârf, fără a parcurge creasta.
Circuitul Culmea Pricopanului (traseu dungă albastră, 10 km) a fost preferatul meu, deoarece mi-a oferit de toate și din plin – fructele și florile din livezile bunicilor, exoticul din junglele tropicale ale Asiei, stâncile incredibil modelate de vânt ale Dolomiților, jocul fluturilor și libelulelor, veselia leneșă a broscuțelor țestoase care ne-au urat, fără pic de teamă sau grabă, „bun venit” în traseu și soarele care a strălucit mereu pe, se spune, cea mai curată porțiune de cer a României.
Traseele pot fi parcuse pe jos, călare sau pe bicicletă
Broscuțe prietenoase pe “Culmea Pricopanului”
Dragă tinere,
Sunt fericită că am avut ocazia să împărtășesc cu tine puțin din entuziasmul cu care m-am întors, săptămâna trecută, din bătrânii frumoși ai țării noastre. Munții Măcin, credeam, sunt din vremea poveștilor spuse de buneii noștri, când ne legănau pe genunchii lor osteniți. De fapt, sunt puțin de mai dinainte. De când își legănau dinozaurii puii pe genunchi, poate. Sau chiar puțin și mai dinainte. Important e că încă mai sunt acolo și că te așteaptă să te legene și pe tine pe genunchii lor stâncoși, măcinați de vreme. Te vor aștepta, sunt convinsă, cu fructe și legume proaspete, cu flori la picioare, cu vânt în păr, cu inima curată și cu o tolbă neîncăpătoare de povești de pe vremea în care nici tu, nici eu, nici arcul carpatic, nici dinozaurii nu știam că, într-o zi, vom fi.
Să te bucuri și să îi iubești că te-au așteptat atâta amar de vreme.
Cu drag,
Un alt tânăr care iubește (acum și mai mult) bătrânii
https://www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs/
La revedere bătrânilor tineri și pe curând!
