În premieră, pe 10 iunie, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj prezintă online, pe eventim.ro, POOL (no water), viziunea trioului Radu Nica – Andu Dumitrescu – Vlaicu Golcea asupra cinicului şi amarului studiu dramaturgic al mediocrităţii din mediul artei contemporane conceput de britanicul Mark Ravenhill, unul dintre scriitorii esenţiali din spaţiul teatrului „in-yer-face”, in cadrul programului National Theatre Shell Connections în 2005.
Meritul pentru materializarea experimentului iniţiat la Cluj de către RADU NICA încă din 2018 dar îngheţat o vreme din raţiuni de priorităţi „centenare” le revine în egală măsură actorilor Buzási András, Kali Andrea, Marosán Csaba, Ötvös Kinga şi Varga Csilla.
Avem de-a face cu un eveniment artistic cu totul special, un must-see care sfidează simplele etichetări, căci nu este o montare de teatru, un film sau un performance/instalaţie la care să ne putem raporta prin referinţe relevante. POOL (no water) trebuie privit şi ascultat, în opinia mea, ca un caleidoscop Pop Art cu efecte viscerale asupra spectatorului, în care multitudinea de forme de expresie vizuale şi sonore sunt combinate în diversitatea lor într-un mod (aproape miraculos de) fluent, amplificând efectul ‚caleidoscopic’ oferit de variile perspective din care performerii abordează parcursul narativ. Să plecăm de la acesta.
Povestea lui POOL (no water), piesă despre mediocritate şi frustrare în mediul artistic, în care până și dreptul asupra imaginii propriului corp este negociabil, este una simplă. Aparent, una aproape de… drama-thriller.
O gașcă de prieteni de la academia de artă se reunesc după ani buni la vila de lux a unei foste membre a grupului care, între timp, a ajuns, spre deosebire de ei, să se bucure de un succes uriaş.
Chiar în seara reîntâlnirii gazda suferă un accident teribil în piscină. Timp de câteva săptămâni stă în comă la spital, înconjurată de prietenii care încep treptat să-i fotografieze corpul deformat.
Documentarea suferinței le poate aduce şi lor, în sfârșit, succesul râvnit. Dar “obiectul artistic” se trezeşte din comă și reclamă dreptul asupra fotografiilor. Animat de perpetuarea perspectivei ratării, grupul ticluieşte un plan de răzbunare… ş.a.m.d. În esenţă, Mark Ravenhill ne vorbeşte cu un umor extrem de întunecat despre raportul Individ-Grup şi despre modificările identitare generate contextual, sub presiunea evoluţiei impredictibile a realităţii consumeriste. Autorul este însă superantrenat în acest tip de explorări psihologice disconfortabile căci…
Piesa POOL (no water) a fost scrisă de către Mark Ravenhill – despre care analiştii culturali din UK afirmă că a făcut teatrul relevant pentru „generaţia Thatcher” – la 10 ani de la debutul său, Shopping and Fucking, unde, prin intermediul personajelor inspirate de grupul de muzică Pop Take That, ataca consumerismul occidental, „ordinea” în care absolut orice, inclusiv viaţa cotidiană a individului, este tranzacţionabil.
În deceniul scurs până la POOL (no water), apetitul său pentru studierea contextului cultural, sociopolitic şi estetic contemporan a rămas nediminuat, fiind vizibil mai ales în Handbag (1998), piesa imaginată ca ‚prequel’ al cărtii lui Oscar Wilde Ce înseamnă să fii onest, în care dramaturgul diseacă (aproape sociologic), folosindu-se de instrumentarul satiric, rolul părinţilor într-o societate modernă care se autodefineşte prin toleranţa la diversitatea sexuală. În aceste condiţii, POOL (no water) merită o atenţie deosebită fie şi doar prin interesul pentru conţinutul (subtextul y compris) incitant al piesei.
În ce mod particular le-a ‚vorbit’ însă POOL (no water) lui Radu Nica, Andu Dumitrescu şi Vlaicu Golcea? Cum au ajuns la acest produs Pop Art ieşit din comun? Asupra poveştii genezei propriei lor versiuni a… poveştii lui Ravenhill voi reveni în zilele următoare cu Radu şi Andu, însă, pentru moment, mă limitez la opinia autorului muzicii şi sound design-ului, VLAICU GOLCEA, legată de ce a însemnat pentru el „piscina”.
”Pentru mine, POOL înseamnă POV. Point of View. O discuție despre Artă, Fashion, Autentificare, Apartenență, Dezinformare, Manipulare, Existență Web, Persona Virtuală, Longevitate în spațiul public, Memorie Web și lista poate continua mult și bine… Cine este Grupul este poate mai important pentru mine decât cine este Artista. Decizia de a ‚prezenta’ felul în care membrii Grupului se ‚prezintă’ posterității efemere a lumii WorldWideWeb ridică foarte multe întrebări pertinente despre filosofia artei si psihologia individualității în vremurile noastre. Chestionarea granițelor fluide dintre artă, modă, criterii axiologice, derizoriu, kitsch, fake news, boți, transgresie și nu în ultimul rând transcendență și reverberație reală în publicul amator de artă, toate exprimate în contextul unei estetici neo-teatrale care nu mai are cum să nu țină cont de noile și ‚vechile’ medii de expresie specifice pop-art-ului (captură video, sound design, video art, animație 3D, streaming on-line, artă grafică digitalizată și intervenții folosindu-se de medii mixte) poate să fie o platformă de incubație a unor noi păreri despre nevoia reală de Artă și despre oportunitatea și solvența rolului ei social.”
Poate rândurile de mai sus nu sunt foarte lămuritoare dar, în fond nici nu trebuie să limpezească apa în bazin. Pentru că POOL (no water) trebuie mai întâi consumat individual ca experienţă culturală în integralitatea sa. Măcar o dată. Neapărat. Mai ales că va fi disponibil online din 10 iunie până pe 10 iulie.
IOAN BIG
Arta vizuală: ANDU DUMITRESCU
