La aproape 3 ani după remarcabilul său debut cu Strangers in the Alps, steaua emergentă a scenei Indie Rock din L.A., californianca Phoebe Bridgers, îşi lansează luna următoare multaşteptatul nou album solo, Punisher, prefaţat deja de două single-uri promiţătoare, sumbrul Garden Song şi sardonicul Kyoto, care, prin beat-ul rapid, pare a se îndepărta de tendinţa baladesc-melancolică dominantă până acum în creaţia tinerei cantautoare.
Nu că în această perioadă Phoebe Bridgers ar fi dispărut din atenţia publicului, date fiind colaborările sale cu supergrupurile Indie boygenius (trioul format cu Lucy Dacus şi Julien Baker) – probabil Me and My Dog vă sună cunoscut – şi Better Oblivion Community Center, tandemul cu Conor Oberst de la trupa Bright Eyes (de altfel compozitorul şi poli-instrumentistul din Bright Eyes, Nate Walcott, poate fi ascultat pe Kyoto), din înregistrările cărora se reliefează câteva dintre multiplele faţete creative ale artistei prin alăturarea compoziţiilor triste şi meditative, tipice pentru ea, precum Chesapeake, şi a celor mai aspre, care indică o apetenţă pentru introspecţii muşcătoare, aproape cinice (Big Black Heart, de exemplu).
Dacă punem la socoteală şi interacţiunile pasagere cu muzicieni reputaţi precum veteranul Jackson Browne sau The National, trupa lui Matt Berninger, realizăm de fapt că artista a fost ultraocupată în timpul scurs de la Strangers in the Alps.
Asociată îndeobşte cu spaţiul muzical Folk-Rock, Phoebe Bridgers se vede comparată frecvent dar eronat cu Joni Mitchell, căci în afara vocii care ar putea justifica apropierea, identitatea muzicală a vedetei Indie este inconfundabilă prin combinaţia originală între mesajele emoţionale aproape dureroase, abordarea baladescă şi fundaţia electronică a pieselor sale.
Cum a apărut Phoebe pe firmament?
Prin cover-ul la piesa Gigantic al grupului Pixies pentru un spot publicitar la iPhone din 2014, descoperită fiind de producătorul Ryan Adams într-o trupă de Punk formată în liceu.
Odată cu acest breakthrough, a atras atenţia fanilor unor artişti ca Julie Byrne sau Julian Baker, care au ciulit urechile la muzica ei suavă şi textele intimiste ce vorbesc în egală măsură de fantomele trecutului, de anxietăţile provocate de relaţiile din prezent şi de incertitudinile induse de viitorul impredictibil.
“When I grow up / I’m gonna look up from my phone and see my life / And it’s gonna be just like / My recurring dream…”.
Plecaţi de la Garden Song ca să o descoperiţi pe Phoebe Bridgers. Merită încercat!
IOAN BIG
