Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 30/04/2020
Evenimente

48 de specialiști formează juriul Galei Societății Civile 2020

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii 48 de specialiști formează juriul Galei Societății Civile 2020 Share 48 de specialiști formează juriul Galei Societății Civile 2020


Juriul celei de-a XVIII-a ediții a Galei Societății Civile, care va evalua și nota proiectele înscrise anul acesta în competiție, este format din 48 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat.

Echipe formate din câte trei membri ai juriului vor evalua și nota proiectele înscrise în fiecare dintre cele 16 secțiuni ale competiției.

Juriul Galei Societății Civile 2020

Categoria A

Educaţie, Învăţământ, Cercetare

 

Nicoleta Deliu, Şef departament Comunicare – BCR

Ina Ilie, Psihopedagog, Fondator – Asociația Mind The Time

Raluca Ion, Editor – Republica

 

Artă şi Cultură

 

Alexandra Zbuchea, Prodecan, Conferenţiar universitar dr. Facultatea de Management – SNSPA, Specialist în marketing cultural şi marketingul organizaţiilor nonprofit

Ioana Bâldea Constantinescu, Jurnalist – Societatea Română de Radiodifuziune, realizatoarea emisiunii „Orașul vorbește” – Radio România Cultural

Mihaela Dedeoglu, Realizatoarea emisiunii „Zebra” – RFI România

 

Apărarea drepturilor individuale/ colective

 

Oana Băluţă, Conferențiar universitar – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, UB, Activistă pentru drepturile femeilor

Aurora Liiceanu, Cercetător ştiinţific senior asociat, Doctor în Psihologie – Institutul de Filosofie şi Psihologie

Laura Ranca, Reporter, Coordonator – Tactical Tech

 

Comportament civic și Participare publică

Gruia Bădescu, Cercetător, Lector invitat SNSPA, Vice-Președinte Centrul Român pentru Inovare in Dezvoltare Locală, Urbanist, Cercetător Humboldt, Universitatea din Konstanz

Patricia Zegreanu, Marketing & Communication Manager – ŠKODA

Paul Angelescu, Corespondent – Știrile Pro TV

 

Sănătate

Vlad Mixich, Expert politici de sănătate, Alianța Europeană de Sănătate Publică

Dr. Mihai Ranete, Coordonator – Caravana cu Medici

Constantin Radu, Medic, Cercetător – Observatorul Român de Sănătate

 

Incluziune socială

 

Gelu Duminică, Profesor asociat Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Director executiv – Fundația Agenția de dezvoltare comunitară ÎMPREUNĂ

Angela Galeța, Director – Fundația Vodafone România

Ioana Moldovan, Jurnalist, fotograf documentarist freelance și autor

 

Servicii de Asistenţă socială

 

Smaranda Witec, Asistent social

Elena Stancu, Jurnalistă – teleleu.ue

Diana Oncioiu, Jurnalistă – DeLa0.ro, Să fie lumină

 

Protecţia mediului

 

Roxana Bucată, Jurnalist

Cristina Hanganu, Director de comunicare & CSR, Lidl România

Dr. Orieta Hulea, Director – WWF România

 

Dezvoltare economică şi socială

 

Roxana Damaschin-Țecu, Co-fondator – unloc.eu, Coordonator NESsT în Europa Centrală și de Est

Corina Murafa, Director – Ashoka România

Andreea Vrabie, Reporter – revista DoR (Decât o Revistă), producător – podcast Pe Bune

 

Categoria B

Proiecte şi campanii de VOLUNTARIAT

Florin Ghinda, Fondator – RomâniaPozitivă.ro

Andrada Șeitan, Chief of Communications & Public Relations – THERME GROUP

Ioana Epure, Reporter – PressOne

 

Proiecte pentru TINERET

Andrei Popescu, Coordonator comunicare și Corpul European de Solidaritate ANPCDEFP – domeniul tineret

Vlad Dumitrescu, Project essentialist – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Cristina Hurdubaia, Consultant în comunicare și curator de evenimente culturale și sociale – Agenția de idei

 

Categoria C 

Programe

Costinela Drăgan, Sustainability Manager – KMG International

Barbu Mateescu, Sociolog

Ioana Pelehatăi, Jurnalist și traducător

 

Iniţiative Cetăţeneşti

 

Mircea Toma, Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului – ActiveWatch

Răzvan Exarhu, Realizatorul emisiunii „Morning Glory” – Rock FM

Ramona Raduly, Jurnalist, redactor șef – LIFE.ro

 

Campanii de comunicare pe teme sociale

 

Loredana Săndulescu, Director Editorial – Biz

Ioana Gheorghiță, Brand Strategist

Monica Jitariuc, Managing Director – MSL THE PRACTICE

 

Categoria D 

Premiul Special Organizaţia NEW ENTRY

 

Cristian China-Birta, Blogger si antreprenor 2.0

Costel Popa, Preşedinte – Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Victor Ilie, Reporter

 

Premiul Special pentru INOVAŢIE

Dragoș Bucurenci, Director de comunicare – Philip Morris România

Dani Sandu, Sociolog și cercetător – Institutul Universitar European

Diana Cosmin, Jurnalist de lifestyle și creator al platformei FineSociety.ro

Descrierile juraților pot fi consultate aici.

Organizațiile neguvernamentale, grupurile de iniţiativă sau persoanele fizice din România pot înscrie proiecte în cadrul Galei Societății Civile 2020 până în data de 13 mai, inclusiv.

Campanii de comunicare pe teme sociale este singura secțiune din cadrul competiției în care pot fi înscrise campanii de către orice entitate, nu doar ONG, grup de inițiativă sau persoană fizică. Sunt acceptate înscrieri din partea agențiilor de comunicare, companiilor, dar și din partea instituțiilor publice.

Toate informaţiile necesare înscrierii se regăsesc aici, în secţiunea Competiţie.  

Detalii privind festivitatea de acordare a premiilor, care încheie ediția a XVIII-a a competiției anuale Gala Societății Civile, vor fi anunțate imediat ce situația actuală va permite.

Despre Gala Societății Civile

Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiată în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută