Trecem prin mai multe stări și uneori ne pierdem simțurile, ca un corp înecat unde totul ne apare estompat și mâlos. Adevărul e că nici unii dintre noi n-am trecut vreodată prin starea asta aiurea, de imponderabilitate, în care nu ne dorim decât să ne întoarcem la viaţa de dinainte. Asta e situaţia, suntem toţi aici.
…Şi, totuşi, cred că cea mai mare eroare în acest moment, ar fi să tratăm timpul acesta liber ca pe un timp al plictisului sau, mai grav, un timp al tulburărilor de anxietate. Mai bine ne băgăm nasul în câte o carte. Ceea ce vă şi recomand!
Iată care este titlul pe care vi-l sugerez în această săptămână:
„La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor”, Haruki Murakami
Trebuie să recunosc că niciodată nu m-a atras literatura japoneză până să fac cunoștință cu romanele lui Haruki Murakami. Sunt cititorul acela de cursă lungă care are o echipă de miză mică. Ceea ce vreau să zic este că, deşi am început să citesc din ce în ce mai mult, tot ,,am reuşit,, să resping cărţile bune şi cam tot ce era asiatic în toţi anii ăştia. Sunt superficială, deci exist…
Cine este acest Haruki Murakami?
Pe scurt, pentru cei care nu l-aţi citit încă, deși acum nu-mi imaginez cum ați fi putut să nu.Scriitorul a studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Experiența de proprietar al unui bar din Tokio în care se cânta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniță, la vest de soare; Polirom, 2003, 2004) și cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote și Raymond Carver își spun cuvântul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate.
S-a spus despre Haruki Murakami, scriitorul a cărui faimă a depăşit graniţele Japoniei şi a devenit în scurt timp de la lansarea primelor volume o valoare a literaturii universale, că este un fenomen. Cărţile lui sunt traduse la ora actuală în peste 40 de limbi.
Nu am să vorbesc despre Pădurea Norvegiană , minunata carte despre care, spre ex, criticul literar Silvia Dumitrache de la Bookaholic spune într-o manieră foarte faină că ,,întruchipează moartea şi eros-ul, Beatles’ii şi literatura. Au scris foarte mulţi oameni extrem de buni despre cartea asta.
Eu am să scriu despre „La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor”, titlu publicat în 2005 la Editura Polirom.
În această carte, naraţiunea este plină de simboluri. Romanul este situat pe două planuri: unul în care personajul face cunoștință cu lumea subterană din Tokyo și cu „Întunegri”, iar altul în care este descrisă viața unui bărbat trimis să trăiască la capătul lumii, într-un oraș ciudat împrejmuit numai de cetăți și ziduri. Acolo este pus în ipostaza de a renunța la umbra lui, de a trăi fără ea și de a citi vise din cranii de unicorn.
Cele două personaje, care îşi desfăşoară existenţele în două spaţii atemporale, trebuie să parcurgă , separate de orice căutare convenţională, câte un unviers creat de propriile realităţi sufleteşti.
Cartea este o reflectare a conexiunii pe care o avem noi, oamenii, cu noi înșine și cu tot ce se află în jurul nostru. În această carte se va vedea abordarea acestui tip inedit de fantastic care nu are nici o legătură cu vreo formă de SF rece, distopic, ci mai degrabă cu o formă poetică.
Îmi pare nespus de rău că acestui roman nu i s-a oferit acelaşi tratament care i s-a aplicat cărţii Pădurea Norvegiană şi că nu a fost încă ecranizat. Ar fi ieşit un film exceptional! Cu siguranță
Lectură plăcută!
PS : Un playlist pentru o incursiune literară a operelor scriitorului japonez ar trebui să fie o adevărată plăcere, nu e aşa?
Voilà
https://www.youtube.com/watch?v=lGZH6Gs5L1o&list=PLH_w-YCZNRdOq12wPRVmuHyZxcv9u7SEK
Anna Antal, redactor
