Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 31/03/2020
Artă & Cultură

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP Share Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP


Cu 20 de ani în urmă, populara formaţie de rock Iris îşi lansa albumul Athenaeum, care marca o premieră în muzica românească prin memorabila colaborare cu soprana Felicia Filip, deja un superstar internaţional a muzicii clasice, “Regina Traviatei” pe scenele Operelor din Viena, Rotterdam, Dresda, Barcelona şi, nu în ultimul rând, Covent Garden.

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Felicia Filip se afla la apogeul unei cariere strălucitoare, presărată cu multe distincţii prestigioase (colecţionarii de vinyluri poate mai au discul din 1987 scos de Electrecord, Tinere soliste laureate ale concursurilor internaţionale, Felicia Filip şi Leontina Ciobanu Văduva) şi colaborări în spectacole cu solişti precum Montserrat Caballé, Roberto Alagna sau Juan Pons. Chiar dacă a trecut ceva vreme de la Ultima Toamnă, De vei pleca şi Baby, succesul la publicul larg continuă să o însoţească pe Felicia Filip, de această dată din postura de manager a Operei Comice pentru Copii, instituţie cu o activitate dinamică şi efervescentă al cărei rol important în peisajul cultural bucureştean este incontestabil. Cum a ajuns Felicia Filip să vorbească atât de bine (pe) limba copiilor? Asta am încercat să descoperim…

Ne întoarcem în timp, în anul 2014, când aţi venit la conducerea Operei Comice pentru Copii. V-aţi asumat atunci o dublă provocare: alături de postura de artist, şi pe cea de manager cultural. Ce sau cum v-a determinat să vă lansaţi într-o asemenea aventură?

Povestea începe încă de la înfiinţarea Operei Comice pentru Copii pentru că, împreună cu regizorul Cristian Mihăilescu, ca parte din echipă, am participat la naşterea instituţiei şi apoi la evoluţia ei până în 2014, când am hotărât să fac acest pas.

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Felicia Filip & Cristian Mihailescu

În plus, ca orice persoană care gândeşte în perspectivă şi îşi asumă experienţele proprii, a fost vorba de cariera mea, care a început în România la Teatrul Muzical din Braşov la acea vreme, actualmente Opera din Braşov. După anii ’90, cariera mea a devenit internaţională, dându-mi posibilitatea să iau cunoştinţă cu ce înseamnă organizarea şi administrarea unui mare teatru internaţional. Sigur, pentru a ajunge ca invitată într-un colectiv, la o operă de renume mondial, cum mi s-a întâmplat, sunt lucruri pe care le face impresarul dar din momentul în care ajungi în colectivitatea respectivă, intri în contact cu managerul, iei legătură cu partea administrativă, vezi care-ţi sunt timpii de repetiţii, te duci la probele de costume, vezi decorurile, faci cunoştinţă cu regizorul, cu dirijorul, şi, cum spuneam, începi efectiv munca până la finalitatea reprezentată de spectacol. În cazul meu nu a fost ideea ‘Mă duc, îmi fac repetiţiile şi spectacolele şi plec. Am încheiat activitatea, am închis această carte şi deschid o alta.’. În ceea ce mă priveşte, nu s-a întâmplat aşa. Am analizat desfăşurarea activităţii şi am făcut comparaţii… ‘Eu vin din România. Mă voi întoarce de fiecare dată acasă, pe scenele din ţara mea.’. Aceasta a fost ideea în ce mă priveşte încă de la bun început, de când s-au deschis graniţele. Şi atunci am putut să văd care este diferenţa între ce se întâmplă în aceste colective şi ceea ce ştiam eu că se întâmplă la noi. Aşadar, încă de atunci am început să-mi construiesc o poveste pe care fie am luat-o ca pe o joacă – să nu ne speriem, să nu ne fie teamă, să nu dramatizăm – fie, pur şi simplu, am tratat-o ca pe o stare de fapt a unui om care îşi asumă o carieră. Important în această maşinărie care trebuie să funcţioneze ca un ceas elveţian este organizarea, alături de sentimentele proprii, de profesionalismul care te ajută să faci faţă oricărei situaţii. Or, acestea presupun un bagaj pe care eu l-am purtat tot timpul cu mine şi l-am îmbogăţit de fiecare dată.

Înţeleg dar totuşi nu m-aţi lămurit pe deplin ce v-a făcut să alegeţi tocmai această cale în evoluţia profesională?

Ca artist, ştii că nu poti să joci roluri de primadonă până la o vârstă înaintată şi atunci îţi pregăteşti dinainte perspectiva. Ca să nu mă duc în necunoscut, a trebuit să-mi răspund la întrebarea “ce voi face mai departe?”. Ţinând cont de experienţele pe care le-am trăit, m-am gândit la ce aş putea face mai departe, fie să conduc o instituţie cum, iată, se întâmplă în acest moment, fie să fiu profesor şi să dăruiesc mai departe ceea ce eu, la rându-mi, am primit. În momentul de faţă, le îmbin pe amandouă. Şi într-un caz, şi în celălalt, trebuie să ţii cont că în faţa ta există un suflet, nu doar o minte, şi că ele există împreună. Că ai în faţa ta oameni care au dorinţa de a face şi, mai ales, care vor să primească de la tine o sugestie, un ajutor. Şi atunci responsabilităţile sunt mari, treci prin acele stări în care trebuie să dăruieşti tu, trebuie să dai şi să fii la dispoziţia lor. Încă din 2014, motto-ul meu este ‘Copilul educă maturul.’ Pe parcurs, l-am completat cu altul, parafrazându-l pe Kennedy, ‘Să ne întrebăm ce putem face noi pentru ţara noastră.’. Multă lume se întreabă: ‘Ce face statul, ce face comunitatea, ce fac ceilalţi pentru noi?’, dar nu se gândeşte ‘Ce facem noi pentru alţii?’, fie că suntem aici, în ţară, fie oriunde în altă parte. Aşadar, ce m-a făcut să iau hotărârea să particip la concursul de management pentru Opera Comică pentru Copii a fost experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul carierei mele încă din şcoală, studiind 12 ani vioara, iar apoi, cum ştiţi, canto. Astfel, pot să vorbesc în cunoştinţă de cauză, fie că mă aflu în faţa orchestrei, în faţa corului sau a soliştilor. Ştiu, de asemenea, care este relaţionarea dintre colegi, artişti, personal tehnic şi administrativ.

Lucrul cu artiştii este o componentă de neevitat în provocarea reprezentată de managementul cultural…

E firesc să existe subiectivism, orgolii. Artistul n-ar putea sta pe scenă dacă n-ar avea conştienţa locului pe care îl ocupă, indiferent dacă este solist, face parte din orchestră, din cor, din balet, că este o ‘stea’ sau un debutant. Şi atunci încerc să creez acea stare de bună înţelegere şi de profesionalism, pentru a ajunge mereu în situaţia ca fiecare să simtă cât este de important şi de valoros. De la repetiţii şi până la spectacol îmi place să urmăresc evoluţia fiecăruia în cadrul colectivului, cu precădere cum evoluează tinerii artişti. Aceştia fac cunoştinţă cu ei înşişi pentru că aici, la Opera Comică pentru Copii, li se dă şansa să se descopere, să se pună în valoare şi să-şi asume această viaţă de artist. ‘Nu ştiam că pot fi atât de bun, că pot face acest lucru.’ Artiştii sunt fie în groapa cu lei, fie în foc, pentru că ei ard tot timpul sau pot fi devoraţi. Publicul este miracolul pe care îl avem în faţa noastră, care ne dă puterea de a crea personaje, de a povesti, de a-i înfrumuseţa pe spectatori şi pe noi înşine dar, în acelaşi timp, tot el este cel care ne poate spune ‘Atenţie!’. Iată de ce trebuie să avem respect faţă de public, să ştim de fiecare dată că în faţa lui suntem în competiţie… mai ales cu noi înşine. Plecând de aici, revin la ce a însemnat 1 august 2014, ziua în care am devenit director general al Operei Comice pentru Copii.                                                  

Pe de altă parte, provocarea a fost amplificată şi de faptul că v-aţi ales cel mai dificil, pretenţios şi neiertător public din lume: copiii. V-aţi asumat nişte riscuri când puteaţi să le evitaţi. De ce n-aţi făcut-o?

Am avut experienţa şi legătura cu acest gen de public, copiii. Construcţia sufletească îmi dă posibilitatea de a comunica şi de a mă apropia de ei. Cum spuneam, până în 2014, tot timpul am fost aici, am văzut despre ce e vorba, m-am “şcolit” în ce înseamnă să poţi vorbi cu un copil şi am ajuns de multă vreme la o concluzie pe care continui să o spun şi acum: copilul este miracolul. El este cea mai elevată, elaborată şi sofisticată fiinţă, care depăşeşte orice altă creaţie, care citeşte până în străfundurile sufletului omenesc. Se uită la tine şi te-a citit în 5 secunde, nu mai mult, şi din acel moment fie l-ai câştigat şi va merge cu tine, fie îţi întoarce spatele. Pierderea este a ta pentru că el va şti de fiecare dată unde să meargă. În momentul de faţă, înţeleg acest lucru mai bine ca oricând, căci aici, la OCC, copilul vine şi se simte ca la el acasă. De multe ori am fost prezentă la scene între părinţi şi copilul mic, care dorea să stea în continuare la activităţile pe care le întâlneşte la OCC, pe când maturul care îl însoţea venise cu programul bine stabilit: ‘Venim la ora 10 în Salonul Mozart şi vedem spectacolul, după care mergem la bunici la masă’. Copilul, după ce s-a terminat spectacolul, află că urmează să se întâmple altceva, fie în altă sală, unde începe alt spectacol – noi avem trei săli în care uneori manifestările sunt consecutive, alteori sunt simultane – fie în curte, unde se lansează o carte, se organizează nişte jocuri. Şi atunci mama zice ‘Hai’ şi el zice ‘Nu’… În majoritatea cazurilor, copilul câştigă.

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Nu o dată familia vine pentru spectacolul de la ora 10 şi îi regăsesc mult mai târziu, în curtea noastră cu poveşti – Aventura Parc, Carusel, Căsuţa cu Poveşti etc. Aici cu toţii suntem copii, de la vârsta de… 10 zile – am avut un astfel de spectator! – până la peste 103 ani. Este o poveste încă deschisă pentru că, în continuare, avem provocări la fiecare pas.

Fiindcă aţi folosit pluralul, ‘provocările noastre’, să vorbim niţel despre colectivul OCC. Cum s-a coagulat acesta până s-a ajuns la formula actuală? 

În primul rând eu am primit o moştenire şi cu mare grijă am selectat care spectacole rămân în repertoriu şi alături de cine fac echipă mai departe. Toţi oamenii pe care i-am găsit au şi rămas şi dacă a existat acea situaţie de ‘Ce facem în continuare?’, ea a venit de la faptul că ei singuri s-au ales prin munca şi prin activităţile pe care le-am făcut, prin nivelul la care am vrut să ajungem. A fost o autoselecţie. Rezistăm împreună făcând aceste lucruri sau nu. Şi atunci singuri au luat hotărârea să rămână în echipa actuală sau au dorit să facă altceva. Prin activitatea pe care o construiam încă de atunci, m-am preocupat să atrag alături de mine oameni valoroşi. Ce înseamnă asta? Să nu-ţi fie teamă că membrii echipei tale, în domeniul lor de activitate, sunt mai bine pregătiţi decât tine. Nu am această teamă şi doresc ca cei care lucrează alături de mine să mă depăşească şi să mă surprindă de fiecare dată. Toţi suntem responsabilizaţi, indiferent de departamentul în care lucrează fiecare. Dacă au ceva de spus, uşa mea le este întotdeauna deschisă… ‘Veniţi cu propuneri şi hotărâm împreună ce rămâne şi ce nu rămâne din ce ne propunem să facem.’ Toţi sunt responsabili, fiecare este manager pentru proiectul lui. Într-un teatru, cel mai important e spectacolul, produsul final prezentat în faţa publicului. Dar în spatele acestui miracol se află nenumărate activităţi realizate de mulţi oameni pe care publicul sau cei din afară nu-i văd, nu-i cunosc. Toate activităţile pe care le facem sunt ca nişte puncte de rezistenţă, de echilibru, şi sunt vitale, aşa că fiecare membru al echipei are o mare responsabilitate, este implicat şi simte că este important. Iar dacă fiecare dintre noi suntem importanţi, ducem la capăt ceea ce am început.

Mulţi dintre membrii acestui colectiv sunt însă foarte tineri. Cum îi identificaţi şi selectaţi pe cei cu potenţial de a deveni realmente buni în echipa OCC?

Sunt mai multe etape. Există un departament care se preocupă de a identifica tinerii încă aflaţi în studiu, studenţi sau liceeni, cum este cazul balerinilor, de a recunoaşte valorile ce bat la uşa acestei profesii, indiferent că e vorba de solişti vocali, balerini, instrumentişti sau de scenografi, coregrafi, regizori şi dirijori. Avem o sală de spectacole care se cheamă UnderGrant – este un joc de cuvinte, pentru că sala se află la subsolul clădirii noastre de lângă Podul Grant – în care realizăm proiecte cu tineri care vin cu propuneri artistice. Avem un concurs în acest sens cu înscriere şi selecţie. Acordăm deci sprijin acestor tineri pentru a se face cunoscuţi publicului interesat de talentele aflate la început de carieră. Există de asemenea perioadele noastre de audiţii, fie că e vorba de balerini, cântăreţi sau instrumentişti, care evoluează în faţa unui juriu de specialişti. Îi selectăm pe cei mai buni dintre cei mai buni. Iată secretul valorii colectivului OCC.

Dar nu e mai sigur să mergeţi pe mâna artiştilor experimentaţi din OCC decât să riscaţi cu tineri ce ar putea să înşele aşteptările, atât ale dumneavoastră cât, mai ales, ale micilor spectatori?

Sigur că, în primul rand, sunt angajaţii OCC care şi-au probat valenţele, dar avem apoi o mare deschidere spre cei care vin, spre tinerii care fac aici practica în faţa unui public foarte pretenţios. Mă refer acum la copiii care nu sunt conformişti, nu se stăpânesc politicos, sunt spontani şi conectaţi la ceea ce se întâmplă pe scenă. Aici este de fapt acel examen prin care artiştii îşi probează talentul, examen pe care dacă îl trec, pot face faţă oriunde. Trebuie amintit şi reamintit că acum există posibilitatea de a studia la facultate dansul, muzica, regia, toate aceste specializări ale profesiei noastre, dar proba reală este pe scenă. Iar dacă publicul este format ca aici, din copii de toate vârstele, şi tinerii artişti trec această probă, înseamnă că există speranţa că România are talente şi perspectivă. Să spunem şi lucrurile bune care se întâmplă, să spunem şi partea frumoasă a vieţii pe care o trăim, căci în ultimul timp vorbim mai mult despre cele care sunt ‘cu minus în faţă’ sau care au umbre. În domeniul nostru suntem valoroşi. Desigur, dacă munceşti se întâmplă să şi greşeşti, nu se poate să fie altfel, şi nu doar ‘Bravo!’-urile ne sunt benefice ci şi atenţionările, dar spuse în aşa fel încât să ajute.

Am alunecat spre o componentă complementară entertainmentului juvenil din spectacolele OCC, cea educaţională. De ce trebuie ca o instituţie ca OCC să ne înveţe pe noi despre Beethoven şi nu o face şcoala? Noi venim la spectacole să fim veseli şi fără griji, nu să învăţăm.

În învăţământ s-au schimbat multe în ultimele trei decenii, mutându-se centrul de greutate al priorităţilor, modelarea sensibilităţii şi a sufletului diminuându-se ca pondere. Muzica face parte din ADN-ul nostru, ca şi mişcarea sau culoarea, de altfel. Ele dau o stare de echilibru, de bine, de bucurie. Dacă mişcarea, lumina, culoarea şi muzica nu sunt prezente în educaţie, nu e în ordine. Pentru a compensa toate acestea, părintele îşi poate aduce copilul aici, într-un loc în care descoperă o melodie sau un titlu de spectacol compus de cineva. Aşa poate afla şi de Beethoven, ca şi de Mozart – eternul copil genial, de Rossini, sau vede un balet compus de un anume Ceaikovski. Sau poate să rămână fermecat de costume şi decoruri, pe care apoi va dori să le deseneze sau să le construiască. Pentru a veni în întâmpinarea acestor înclinaţii ale copiilor, la OCC avem peste 30 de ateliere ale “Micului Artist”: de street dance, scenografie, pictură, balet, fotografie, cor, dans popular şi contemporan, dezbateri, actorie, oratorie, comunicare, zumba şi multe altele. Ele sunt frecventate săptămânal de peste o mie de copii ai căror părinţi au înţeles cât este de important să-i dai celui mic şansa de a se cunoaşte şi a alege ce-i place să facă.

Am vorbit de copiii din public. Aveţi însă la OCC proiecte în care implicaţi copiii şi pe scenă, ceea ce face totul şi mai complicat de gestionat. Mă gândesc de exemplu la Madagascar sau la Sunetul Muzicii.

Încă de la primele titluri montate sub conducerea mea – operele Hansel şi Gretel şi Flautul Fermecat –  am avut copii distribuiţi în spectacole care au făcut marele pas din public pe scenă, transformându-se din spectatori în interpreţi.

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Madagascar

 

Opera Comică pentru Copii : “Să vedem lumea în culori şi, mai ales, în lumină” | Interviu cu FELICIA FILIP

Sunetul Muzicii

În musicalurile Madagascar şi Sunetul Muzicii, implicarea lor a fost foarte consistentă, ba chiar esenţială. La aceasta a contribuit şi alt “joc” pe care îl realizăm de multă vreme: turul “În spatele cortinei”. După ce au vizionat un spectacol, micuţii se duc din foaierul operei pe holuri, pentru a ajunge “din întâmplare” la cabinele artiştilor, se întâlnesc cu personajele care au fost pe scenă şi tot “din întâmplare” merg în sala de balet, cu oglinzile ei, cu pianul, bara de studiu. Astfel, înţeleg că acolo se face muzică şi mişcare şi tot “din întâmplare” întâlnesc balerini care se antrenează printre ei. Iar apoi – miracolul! –  ajung pe scenă, văd îndeaproape decorurile, li se explică ce înseamnă pentru spectacol luminile şi, surpriză, scena turnantă începe să se rotească cu ei, lăsându-i absolut fermecaţi. Toate acestea le devin prietenoase, le ating, le mângâie, sunt ale lor deja şi de acum încolo, din sală, le vor privi altfel. Iar la finalul acestui tur “de iniţiere”, se deschide cortina şi sunt aplaudaţi de părinţii care îi aşteaptă în public. Au devenit deja artişti, nu-i aşa? Sunt, de fapt, într-o nouă dimensiune. Mulţi dintre copiii care vin în sala de spectacol visează să devină artişti. Şi odată îndeplinit acest vis, îşi dau seama că publicul din sală trăieşte prin ei şi se refugiază din viaţa cotidiană pentru un răstimp de câteva ore în această lume în care se poate visa şi trăi frumos în orice situaţie. Muzica este într-adevăr şi hrană şi medicament, ne face să fim altfel, să vedem lumea frumos, să o vedem în culori şi, mai ales, în lumină.

A consemnat IOAN BIG

Credit foto: © Opera Comică pentru Copii

 

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.