Iată care sunt evenimentele ce merită să fie încercuite pe lista to be here al oricărei agende:
TEATRU: Despre cum nu doar dragostea se poate consuma în doi: „FALLING”

„Faptul că trăim din ce în ce mai singuri, într-o lume din ce în ce mai aglomerată. Iar de la singurătate la depresie e un singur pas. Poți alege să te scufunzi singur, până la sinucidere sau poți alege să te prinzi de mâna altcuiva” – sunt câteva din cuvintele cu care regizorul Adam S. Q. David își descrie cea mai recentă producție: Falling, inspirată din textul lui Igor Bauersima, „Norway.today”. Piesa își are premiera pe 1 martie, de la ora 20:00, la Teatrul În Culise – Artist Café. Ne întâlnim cu doi tineri care le știu pe toate, le-au văzut pe toate și le-au făcut toate. Decid împreună că nu mai are rost să caute un sens, iar moartea rămâne singura care are o oarecare urmă de claritate.
Înainte de a trata tema depresiei și a suicidului, piesa oferă o perspectivă asupra rolului tehnologiei, cum internetul ne permite să ne conectăm cu ceilalți, dar simultan să rămânem izolați. Pentru că asta fac și cei doi tineri, se întâlnesc online, pe un grup de oameni care vor să se sinucidă, însă internetul schimbă, transformă și ascunde personalitatea umană. Actul celor doi de a se întâlni, deși începe cu un scop tragic (cei doi decid să se sinucidă împreună), este ceea ce îi poate duce la dorința de a trăi mai mult și mai intens ca niciodată. În acel moment nu mai sunt responsabili doar de propria lor viață deoarece „sensul vieții există doar dacă mai e cineva care să-i dea formă” – au în mâini viața celuilalt.
Falling se îndepărtează de gravitatea cu care este privit suicidul pentru că nu este un text despre moarte șa cum ne-am aștepta. Moartea e doar un pretext în spatele căreia se ascunde resemnare, dorința de a-ți controla destinul, revolta, ruperea de normele la care ești supus, iubirea și extazul. Dar este sinuciderea un act pentru doi, la fel ca iubirea? O moarte în doi este considerată nefirească, dar se spune că iubirea se poate naște în cele mai neobișnuite situații. Regia îi aparține lui Adam S. Q. David, iar cele două personaje vor fi jucate de Georgiana Ionescu și Alexandru Horghidan. Bilet: 38,33 lei.
CONCERT:Berti Barbera & Nicu Patoi | Blue Drops

29 februarie cere un eveniment ieșit din tipare, astfel în această seară, începând cu ora 21:00, ne întâlnim la unteatru pentru ‚unconcert’ Berti Barbera & Nicu Patoi. Duetul revine cu albumul numărul 5, Blue Drops, poate cel mai bun produs de blues acustic apărut până acum în România. După un deceniu în care au cântat împreună, cei doi au căpătat o experiență muzicală și o abordare matură, un dialog profund între versuri și linie melodică. Fiecare cântec are o perspectivă diversă, tratată modern, critic, dar cu un ușor umor. „Acuratețe, vibrație, naturalețea acusticii, care te face să simți lemnul încă din trunchi, metalul răsucit și șlefuit al muzicuței, pieptul, obrajii, buzele, dinții, te fură la fel ca și ritmul neintruziv, subtil, hipnotic.” – Mimo Obradov, cunoscut critic muzical. Despre discul lansat vineri seara de Berti Barbera (voce, percuție, muzicuță) și Nicu Patoi (chitare), Radu Lupaşcu de la artasunetelor.ro scria: „Blue Drops deschide o frumoasă poartă spre lumea acustică a bluesului. Greu de simţit, greu de cântat. Nicu se întrece pe sine. Berti e capul de pod. Amândoi pulverizează depărtările dintre noi şi lumea adevărată a bluesului.” Bilet: 45 de lei (tomtix.ro, mystage.ro și eventbook.ro) / 60 de lei (în seara evenimentului).
SPECTACOL: Cantata cafelei – Opera Comică pentru Copii

Pe 29 februarie și 1 martie, începând cu ora 10:00, cei mai mici iubitori de spectacol sunt așteptați la Sala Mozart a Operei Comice pentru Copii, unde are loc Cantata Cafelei. Printre operele sale cu caracter religios, Johann Sebastian Bach compune o cantată laică, cunoscută de public drept Cantata Cafelei. Acțiunea textului aparțin unui libret scurt, scris de Christian Friedrich Henrici, zis Picander, un poet din Leipzig, prieten cu Bach. Textul tratează într-un stil umoristic dependența de cafea a oamenilor din secolul al XVII-lea, care era văzută drept un viciu. Povestea se concentrează pe încercarea unui tată de a-și convinge fiica să nu mai consume cafea printr-o serie de amenințări. Când nimic nu dă rezultate acesta îi spune că a luat hotărârea de a nu o lăsa să se mărite dacă nu renunță la acest obicei. Fata pare să cedeze, dar atunci când tatăl ei pleacă în căutarea unui pețitor, acesta dă de veste că se va căsători doar cu cel care o va lăsa să bea cafea. O muzică dinamică, momente sensibile și situații comice, care vor fi placul celor mici, iar pentru cei mari, există o morală – exemplul negativ poate avea efecte nedorite în viața unui copil. Prețul unui bilet este de 25 de lei.
FESTIVAL: Săptămâna Sunetului

În perioada 2-8 martie, Săptămâna Sunetului revine în București cu cea de-a 5-a ediție. Datorită principiilor sale educative, culturale și sociale, la sfârșitul anului 2019, Săptămâna Sunetului a intrat sub înaltul patronaj UNESCO. Festivalul a luat naștere în urmă cu 17 ani la inițiativa unui inginer acustician francez, Christian Hugonnet, care și-a propus să facă cunoscut publicul semnificațiile sunetului, exemplificând cu implicațiile sale în viața de zi cu zi (sănătatea auditivă, mediul sonor, relația sunetului cu imaginea, poluare sonoră, difuzarea și înregistrarea). Parteneriatele realizate ne oferă ocazia de a asista la spectacolele unor invitați de onoare cum ar fi instalația sonoră prezentată de Germania la ediția 2019 a Bienalei de la Veneția, muzicianul Ivan Palacký, un experimentalist rafinat și surprinzător și violonistului Marius Lăcraru, care va susține un concert alături de ansamblul SonoMania. Ce aduce nou ediția din anul acesta este atenția acordată podcast-urilor printr-un eveniment amplu de listening și dialog cu autorii celor mai bune podcast-uri locale. Ecologia sonoră este prezentă printr-o intervenție a lui Balázs Kovács, profesor la universitatea din Pécs, și prin producțiile sonore ale rezidenților din Delta Dunării ai programului Sonic Future. Programul complet al festivalului îl puteți găsi pe site-ul evenimentului: saptamanasunetului.ro.
*credit photo header: Pro Canvas
Selecţie de TEODORA BRATU

