King Krule urmează să lanseaze un nou album, ,,Man Alive!’’. Până atunci a făcut public primul single ,,(Don’t Let The Dragon) Draag On’’ însoțit de un videoclip inspirat de celebrul film al lui Carl Theodor Dreyer, La Passion De Jeanne D’arc.
Programat pe 21 februarie, materialul discografic este cel de-al treilea din cariera lui Archy Marshall sub numele King Krule. Într-un comunicat de presă, Archy spune ,,mă simt mai bine în viață. Nu mai beau sau fumez. Asta m-a făcut destul de plictisit de albumele din trecut.’’. Marshall, care locuia la Londra la începutul înregistrărilor, s-a mutat în Nord-Vestul Angliei, în Stockport, când a aflat că urmează să devină tată.
Albumul se va putea achiziționa pe vinil standard, ediție limitată de 12” și o ediție indie cu un flexi-disc bonus ce include versiunea Hey World! a Perfecto Miserable.
Un turneu european și american se anunță pentru promovarea albumului.




