”Cizma Europei” este una dintre cele mai frumoase ţări din lume. O destinaţie foarte populară în rândul milioanelor de turişti din întreaga lume. Colosseumul din Roma, Piața San Marco din Veneția sau Domul din Milano sunt doar trei dintre cele mai populare atracții turistice ale țării.
Dacă te gândești la o vacanță în superba Italia, iată 11 orașe pe care merită să le ai în vedere.
ROMA

Roma este un amalgan copleșitor de biserici, ruine, palate, castele, străzi pietruite, fântâni, parcuri, pe scurt: un adevărat muzeu în aer liber. Se spune că ”să vezi Roma, nu îți ajunge o viață”, dar într-un city break poți explora obiectivele de top ale orașului: Colosseumul și Forumul Roman – cele mai vizitate monumente din Italia, Fontana di Trevi – cea mai celebră fântână a Romei și locul unde e cel mai dificil să te fotografiezi, din cauza numărului foarte mare de turiști, Pantheonul – templul dedicat tuturor zeilor din Roma, Sculptura La Bocca della Verità – cel mai vechi ”detector de minciuni” din lume, Treptele Spaniole – 135 la număr, însă odată ajuns sus, vei avea spectacolul orașului la picioarele tale, Via del Corso – artera principală a Romei, încadrată de două biserici baroce. Nu poți vizita capitala Italiei fără a dedica o zi muzeului Vaticanului și împrejurimilor. Te așteaptă câteva dintre cele mai valoroase opere semnate de Caravaggio, Raphael, Michelangelo și da Vinci.
VENEȚIA

Cea mai bună variantă de a vizita orașul este să te rătăcești prin labirintul de străzi, canale și multitudinea de bogății arhitecturale, fără hartă, fără obiective de bifat. Dacă iei orașul la pas, n-ai cum să ratezi Piața San Marco, Palatul Dogilor, Turnul Campinale, podul și piața Rialto, Muzeul Guggenheim, Giardini și pavilioanele care găzduiesc cea mai vestită bienală de artă din lume. Cu un vaporetto poți traversa Grand Canal și ajunge pe insulele Murano, Burano sau Lido. Veneția este un adevărat muzeu în aer liber, iar o plimbare spontană poate fi uneori cea mai bună alegere!
MILANO

Piazza del Duomo, e buricul târgului în inima unuia dintre cele mai stilate orașe din Europa, Milano. Așa că poți începe prin a vizita Domul, o podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, unde poți contempla dantelăria de marmură și granit care îți va fura cu siguranță privirea. După ce ai bătut catedrala de jos în sus și de la dreapta la stânga, e timpul să te îndrepți spre Galleria Vittorio Emanuele, unul dintre cele mai vechi malluri din lume care azi adăpostește exclusiv branduri de lux. Dacă îți dorești mai mult decât o sesiune de window shopping, Corso Buenos Aires e alegerea perfectă, aproximativ 350 de magazine te așteaptă să le treci pragul aici. Deși nu poate concura cu Parisul sau Londra la capitolul muzee, în Milano merită să faci o vizită la Pinacoteca di Brera și Museo del Novecento. Ce să nu ratezi într-un city break la Milano? O plimbare cu tramvaiul de lemn; Cimitero Monumentale – arta, într-un cimitir; zona Navigli, cea plină de canale și localuri; Teatro alla Scala; Parco Sempione sau Acquario civico.
FLORENȚA

Despre Florența se poate spune fără niciun dubiu că e unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii, plin de istorie și cultură, care atrage milioane de turiști datorită numărului mare de piețe elegante, basilici, palate renascentiste, academii, muzee și galerii de artă, parcuri și restaurante. Primele opriri în Florența trebuie să le faceți în Piazza della Signoria și Piazza del Duomo. Prima dintre ele e dominată de Palazzo Vecchio și Galleria degli Uffizi, unul dintre cele mai vizitate muzee de artă din lume. În Piazza del Duomo veți descoperi Catedrala și Baptisteriul, acoperit cu decoruri medievale și renascentiste splendide. Un alt obiectiv must-see în Florența e Galleria dell’Accademia, unde îl veți întâlni pe David al lui Michelangelo. Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din oraș, mai ales în lumina apusului, e Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din Florența. De neratat sunt și Grădinile Boboli, cel mai bun exemplu de grădini italiene. Fiind considerat ”Palatul de Artă” al Italiei, orașul merită să fie explorat pe îndelete de la un capăt la altul.
TORINO

Dacă am fi vorbit despre Roma, am fi spus că nu aveți cum să nu vizitați Colosseumul. Dacă eram în Pisa, prima recomandare ar fi fost turnul înclinat. Suntem însă în Torino, unde punctul principal de atracție e celebra Mole Antonelliana, o clădire de proporții monumentale cu o arhitectură deosebită. Trebuie spus de la bun început că Torino nu e un oraș luat cu asalt de turiști, precum Roma, Milano sau Veneția, însă e un oraș pur italienesc, de la oameni, restaurante, clădiri, piețe, tarabe cu tot felul, la trafic. Piața San Carlo, inima pulsantă a orașului, e locul perfect în care puteți absorbi energia locuitorilor. Tot de aici vă puteți pierde pe frumoasele străduțe din zona centrală care sunt dominate de biserici (Duomo di Torino, bisericile gemene Santa Cristina și San Carlo), castele (Palazzo Reale, Palazzo Carignano, Palazzo Madama), statui și porticuri, alei străjuite cu sute de arcade. Când aveți nevoie de o pauză de la palatele somptuoase, vă puteți îndrepta spre Borgo Medievale, un sat medieval artificial construit pe malul râului Po, în parcul Valentino. O vizită în Torino nu poate fi completă fără să gustați din bunătățile locului: ciocolata gianduiotto, înghețata de la Alberto Marchetti sau Bicerin, un amestec între ciocolată și cafea.
MATERA

Chiar dacă se află în top 3 cele mai vechi orașe din lume, Matera s-a deschis în ultimii ani către viitor. Te întrebi ce e atât de special la acest mic oraș italian? Totul. Matera e un oraș crestat în stâncă, motiv pentru care e supranumit ”Orașul de Piatră”, în care vei fi atras de încărcătura istorică, de arhitectura atipică și de spiritualitatea locului, având în jur de 150 de biserici sculptate în calcar, de unde și numele de ”Al doilea Betleem”. Citta dei Sassi e inima acestei așezări milenare, atracția numărul 1 fiind peșterile vechi ”sassi”, care în trecut erau casele locuitorilor, iar în prezent au fost transformate în hoteluri, baruri sau restaurante selecte. Catedrala Madonna della Bruna, cel mai înalt punct al orașului, oferă priveliști spectaculoase. Alte atracții sunt Piața Vittorio Veneto – locul din care pornesc toate traseele din Matera, Castelul Tramontano, MUSMA – un muzeu de sculptură contemporană, Casa Noha – unde poți descoperi istoria orașului, galeria de artă Momart, punctele de belvedere Murgia Timone și Luigi Guerricchio.
BARI

Chiar dacă frumoasa Italie merită explorată dintr-un colț în altul, de data aceasta ne îndreptăm întreaga atenție către Bari, un oraș foarte carismatic, cu plajă proprie, cu restaurante unde se mănâncă foarte bine, cu locuri de promenadă și bazilici vechi. Atracția numărul 1 a orașului e Bari Vechhia, zona veche. Singurul lucru pe care îl ai de făcut aici e să te plimbi în voie pe străduțele labirint printre haine proaspăt spălate și lăsate la uscat în bătaia vântului, să admiri casele frumos decorate cu flori și să te oprești în dreptul celor mai importante clădiri patrimoniu și biserici, precum Catedrala Sf. Sabin, Bazilica San Nicola, Teatrul Petruzzeli, Teatrul Margherita, Castelul Normanno-Svevo sau Palazzo del Sedile. Dimineața îți poți lua doza de aer curat și relaxare pe Lungomare – șoseaua care se întinde de-a lungul mării, iar după-masa poți lua pulsul orașului plimbându-te pe Corso Vittorio Emanuele II – bulevardul care separă orașul vechi de zona comercială și Via Sparano da Bari – artera comercială a orașului. Superbe sunt și orășelele aflate pe lângă Bari, cum ar fi Alberobello, căruia i s-a dus vestea în toată Europa datorită ansamblului de case trulli și Matera, cunoscut pentru casele construite în stâncă, numite sassi.
TRIESTE

Când zici Italia cu siguranță nu te gândești prima oară la Trieste. Nu-i nici cel mai cunoscut oraș din Italia, nici cel mai vizitat, nici cel mai frumos, ci e considerat mai degrabă un oraș de tranzit, decât o destinație propriu-zisă. La capătul Italiei, gard în gard cu Slovenia și Croația și la o aruncătură de băț de Austria, Trieste prezintă un amestec de culturi, limbi și credințe care formează puntea dintre lumea mediteraneană și Europa Centrală și de Est. Construit aproape în întregime pe un deal, teritoriul urban al orașului se situează la poalele unei zone muntoase impozante care coboară abrupt înspre mare. Chiar la buza Mării Adriatice se află splendida Piazza dell’Unità d’Italia, despre care localnicii spun că e piața cu cea mai largă deschidere spre mare din Europa. În spatele ei se află dealul San Giusto, unde stau cocoțate cele mai vechi clădiri din oraș. Printre principalele atracții ale orașului se numără: plaja din Trieste, Cattedrale di San Giusto, Canal Grande – care străbate centrul orașului, Teatrul Roman – un indiciu al bogăției orașului din timpul Imperiului Roman sau Castello Miramare.
SALERNO

La fel ca și celelalte orașe de pe Coasta Amalfi: Sorrento, Positano sau Amalfi, și Salerno e cocoțat pe o stâncă, are case vechi, colorate, străduțe și trepte abrupte ce fac legătura între ele, castele, ieșire la mare, palmieri și priveliști care te lasă fără cuvinte. Diferența e că Salerno are singura plajă cu nisip de pe coastă. Momentele de relaxare de la plajă se completează perfect cu o plimbare de seară pe faleza Lungomare Trieste, una dintre cele mai frumoase și lungi din Italia. Întreg orașul e dominat de masivul castel Arechi, care se înalță la 300 de metri deasupra orașului. Centrul istoric din Salerno e unul dintre cele mai bine întreținute din toată Italia. De la Duomo di Salerno la Il Giardino della Minerva, prima grădină botanică din Europa, la mici palate, biserici, strada comercială Dei Mercanti, până la apeductul medieval și Pinacoteca Provinciale, Salerno are toate atuurile să fie mai mult decât un simplu oraș de coastă pe care-l vizitezi în trecere. Din portul orașului există legături spre alte orașe din Italia sau Tunisia.
SICILIA

Sicilia e cea mai mare insulă din Marea Mediterană, fiind considerată una dintre bijuteriile turistice ale Italiei. Indiferent că doreşti să vezi munte sau plaje superbe, temple milenare, oraşe fondate acum 2000 de ani sau poate cel mai înalt vulcan activ din Europa, Sicilia ţi le oferă pe toate. Parcurgând insula de jur-împrejur pe marginea mării, poți vizita principalele atracții turistice: splendidele Taormina și Catania; vulcanul Etna; feericul orășel Siracusa care te seduce cu apa turcoaz translucidă, vegetația superbă și arhitectura variată; orașele barocului târziu din Val di Noto: Noto, Modica și Ragusa, înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO; Agrigento, binecunoscută pentru valea templelor grecești; orașul-port Trapani; Erice, un castel și un sat medieval cocoțate pe un munte, de unde în zilele senine se vede până hăt departe, spre Africa; Palermo, capitala siciliană predominată de un ritm alert de viață, vechi monumente și clădiri, parcuri, magazine, piețe și restaurante; Cefalú, un oraș boem, gălăgios, romantic și de neuitat. Sicilia merită să intre undeva foarte sus în topul tău cu locuri de vizitat!

Micuța insulă Capri te va cuceri pe loc cu peisajele sale de vis, cu ruinele de pe vremea romanilor, cu peșterile spectaculoase, apa perfect albastră, vegetația luxuriantă, vilele cu grădini luxoase și cu plajele mici și cochete. Cea mai bună plajă se află în nordul insulei, Bagni di Tiberio, în timp ce în partea de sud a insulei se află cea mai frumoasă plajă, Marina di Mulo. Chiar dacă insula Capri e un punct abia vizibil pe harta lumii, ți se va lipi de îndată de suflet, cu aerul său boem.

