În fața blocului în care locuiesc există un petec de pământ care ar fi trebuit să fie un mic spațiu verde cu iarbă și flori, care să-ți mai fure privirea de la griul betoanelor și de la coloanele de mașini parcate pe marginea străzii, pe trotuare sau aiurea.
Doar că într-un an iarba nu a mai crescut, așa că fâșia de verde a dispărut rapid din mentalul locuitorilor din zonă și s-a transformat în loc de parcare, în loc de lăsat saci de gunoaie, saltele și fel de fel de lucruri vechi și nefolositoare. Imediat ce gunoaiele au început să se acumuleze tot mai mult și mai rapid, oamenii au început să trateze acel spațiu cu tot mai multă indiferență.
E un exemplu clasic de delăsare. Cu toții cunoașteam ”n” astfel de cazuri. O teorie interesantă venită din zona psihologiei experimentale arată că oamenii tind să se comporte în funcție de mediul în care locuiesc. ”Dacă o fereastră se sparge și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu e răspunzător.
În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi treptat din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice e acceptabil.” În fapt, teoria ”ferestrelor sparte” spune un lucru simplu: delicvența e urmarea inevitabilă a dezordinii, iar un loc deplorabil va deveni din ce în ce mai deplorabil dacă nu se intervine cât mai devreme.
Într-un oraș, probleme relativ mici, precum gunoaiele aruncate pe jos, graffiti-urile de pe pereții clădirilor, mașinile parcate pe trotuare sau clădirile abandonate și lăsate în paragină, sunt toate echivalentele unor ”ferestre sparte”, care în scurt timp se vor traduce prin invitații la infracțiuni mai grave. O idee pe cât de simplă, pe atât de adevărată și vizibilă în societatea noastră sub o varietate de forme.
Gândiți-vă acum la toate lucrurile mici și sâcâitoare cu care aveți de-a face zi de zi prin Sibiu. Interacționând cu ele în mod repetat vă pot induce un sentiment de lipsă de speranță și de lehamite. Soluția e una, aceea de care toți ne lepădăm și ne grăbim să o aruncăm în ”curtea” altora: acțiunea, intervenția. Să schimbi lumea pare un proiect colosal, iar proporțiile lui ne pun pe mulți în impas.
Ce vrea să spun de fapt cu această teorie e că lucrurile mici pot provoca schimbări de proporții. O acțiune pozitivă generează în timp rezultate similare. Ceea ce contează de fapt sunt lucrurile mărunte.
