N-aş putea să răspund cu formaţia mea de filolog, dar poate, eventual, aş putea răspunde cu sensibilitatea mea pentru cuvânt de pe vremea când scriam poezii şi îmi doream să fiu poet.
Cu toate acestea, nu mă pot detaşa însă de teatru pentru că, practic, eu iubesc cuvântul în teatru, teatrul de cuvânt, teatrul de şi cu vorbe, teatrul actorului, chiar dacă îmi place şi acela de imagine, mai ales că o imagine conţine 1000 de cuvinte.
Eu îi admir pe cei care folosesc cuvântul realmente ca să ajungă la ţintă. Am cunoscut oameni care ştiu să folosească cuvintele asa cum foloseşti săgeţile la jocul de darts. Când vorbesc, le aruncă şi nimeresc direct în punctul cel negru. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii aceştia care ştiu să exprime cele mai complicate idei într-o manieră cât se poate de simplă şi cât se poate de clară. Aşa, ca Andrei Pleşu.
El când vorbeşte… nu ştiu cum reuşeşte dar întotdeauna fiecare cuvânt care alcătuieşte o propoziţie al lui trebuie să fie acolo pentru că, dacă n-ar fi – acela şi nu altul -, n-ar fi atât de perfectă exprimarea. Mai ales când îl şi auzi vorbind liber pentru că un cuvânt scris mai poate fi pritocit, mai poate fi tăiat, mai poate fi corijat, dar când vorbeşti liber în felul ăsta mi se pare extraordinar. Asta înseamnă că mintea este extrem de structurată şi sufletul extrem de limpede.
Cityzen VLAD MASSACI, Regizor de teatru (“Martiri”, “Delirium”, “Ţinutul din miezul verii”, “Scrisori de pe front”)
