Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/03/2019
Muzică / Dialoguri fără note

Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune Share Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune


MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune

Fado-ul, gen muzical cristalizat în Lisabona începutului de secol 19 şi inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în 2011, reprezintă o combinare a ritmurilor sclavilor africani şi a muzicii tradiţionale portugheze.

Marisa dos Reis Nunes, cunoscută acum în lume ca Mariza, “Regina Fado-ului”, identificată actualmente cu mişcarea New/Nu-Fado, s-a născut din tată lusitan şi mamă de origine mozambicană iar mixul multietnic şi rasial din ascendenţa ei îşi face pregnant prezenţa inclusiv pe cel de-al şaptelea său album de studio, lansat în 2018.

De mică înclinată spre muzică, Mariza s-a decis să se dedice interpretării Fado-ului la insistenţele apropiaţilor care au ascultat-o cântând in memoriam Amália Rodriguez în 1999, la câteva zile după trecerea în nefiinţă a popularei interprete portugheze.

Din postura de fadista adolescentă în taverna paternă a ajuns să numere după două decenii de activitate peste un milion de discuri vândute şi să acumuleze o experienţă de viaţă marcată deopotrivă de succese remarcabile ca artistă şi de acute drame personale care au adus-o uneori aproape de hotărârea de a renunţa la carieră.

Naşterea prematură a fiului său Martin în 2012, care a trăit primele şase luni în incubator dar acum este un copil vesel şi perfect sănătos, i-au schimbat Marizei radical perspectiva asupra vieţii iar asta a făcut-o să se deschidă mai mult şi fericirea să câştige teren în faţa melancoliei din a sa ‘saudade’.

După un concert excepţional la Sala Palatului, Mariza a acceptat să ne răspundă pe scurt, în exclusivitate, la câteva întrebări.

Mariza

Aniversarea a 20 de ani de carieră, un spectacol degajând mai multă fericire decât melancolie şi “Mariza”, titlul simplu, fără cuvinte de prisos, al celui de-al şaptelea tău album, îmi sugerează că deschizi un nou capitol al vieţii tale, atât ca artistă cât şi ca mamă, mai ales că băieţelul tău, Martin, te-a însoţit la Bucureşti. Este şi debutul tău ca poetă întrucât eşti autoarea versurilor la “Oração”, “Rugăciune”. Ce vrei să transmiţi publicului prin “rugăciunea” ta?

Îmi pare rău… dar e secret.

Dă-mi voie însă să-ţi spun că scriu de foarte mulţi ani însă nu am avut vreodată curajul să arăt cuiva ce am scris. Textul acesta era în mijlocul unui vraf de hârtii şi sunt amuzată acum pentru că eu primesc tot timpul poeme şi versuri însă aproape toate sunt scrise pe email căci oamenii s-au dezvăţat să mai scrie de mână, ori pentru mine are mai mult sens să îti aşterni tu însuţi pe hârtie, cu scrisul tău, gândurile, poeziile sau versurile pe care le ai în minte.

La “Rugăciune” mai întâi a venit ‘înţelegerea’, apoi cuvintele au devenit ‘ale mele’ pentru că am început să înţeleg ceea ce scriam iar cuvintele au început să capete sens în capul meu şi să se lege într-o poveste personală.

Când i-am trimis câteva poeme din teancul acela compozitorului Tiago Machado care îmi este alături încă de la “Fado Em Mim” [albumul de debut al Marizei din 2002 pe care Machado semnează piesa “Ó Gente da Minha Terra” – n.r.] printre hârtii… pentru că le scrisesem pe toate de mână într-un carneţel pe care îl ţin de obicei noaptea în apropierea patului fiindcă atunci scriu eu, mai ales când sunt tristă… deci printre acele pagini desprinse din carneţel, undeva pe la mijlocul lor, era şi poezia “Oração”.

Până să ajungă el să mă sune ca să îmi spună dacă şi ce a ales dintre ele, i-am telefonat eu nerăbdătoare ca să îl întreb ce s-a întâmplat:

‘N-ai spus încă nimic despre muzică, nu mi-ai lăsat niciun mesaj, nimic.’. Mi-a răspuns pe un ton degajat: ‘Nimic. Nu s-a întâmplat nimic. Tocmai am terminat de compus muzica.’. ‘OK, atunci spune-mi pentru care dintre poeme’ iar el a început să fredoneze recitând “Oração”, iar eu am fost neîncrezătoare până cand mi-am dat seama că poemul se rătăcise într-adevăr printre acele hârtii.

Mai mult, el trimisese deja compoziţia producătorului albumului [madrilenul Javier Limón, câştigător al premiului Latin Grammy în 2004 la categoria ‘Producătorul anului’ – n.r.] care se îndrăgostise de ea. Crede-mă, până în ultimul minut am spus ‘Nu, nu, nu…’ dar totuşi s-a făcut.

Mi se pare oricum că noul tău album, “Mariza”, are însă spre deosebire de “Mundo” un caracter mai personal şi reflectă mai amplu seria de experienţe pe care ai trăit-o în toţi aceşti ani…

Tot ce mi s-a întâmplat în aceşti 20 de ani se regăseşte în această diversitate sonoră pentru că viaţa se schimbă, simţămintele pe care le ai în viaţă se schimbă, şi dacă nu aş fi avut nimic a spune după 20 de ani ar fi însemnat că viaţa mea nu a avut valoare.

Vreau să continui să fiu eu însămi şi cu-adevărat sinceră cu ceilalţi când sunt pe scenă, nu pot să cânt nimic ce este lipsit de sens pentru mine, ce nu are ecou în mintea mea sau în oricare altă parte din mine, sau într-o parte a oricui îmi este apropiat şi care face parte de asemenea din mine.

Pentru mine este imposibil să cânt ceva ce nu înţeleg sau ceva ce nu simt. Dacă nu simt că îmi place un cântec îmi este imposibil să îl interpretez.

Albumul se numeşte “Mariza” pentru că, desigur, este numele meu, dar primul nume la care m-am gândit a fost “Amor” pentru că suntem tot timpul înconjuraţi de dragoste şi suntem cu toţii în mod constant in căutarea acesteia.

Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune

Dragoste zici? Cum te-ai îndrăgostit ca puştoaică de Fado fiindcă acest gen muzical conţine multă melancolie, ce nu prea se potriveşte cu pofta de viaţă a unei adolescente?

Eu am crescut înconjurată de Fado. Nu-mi amintesc prima mea păpuşă, prima mea jucărie, dar îmi voi aduce întotdeauna aminte de primul meu Fado. Întotdeauna.

Dacă o să mă întrebi care a fost prima mea jucărie sau care era păpuşa mea preferată nu voi şti să-ţi răspund însă ceea ce îmi amintesc sunt nopţile cu Fado, străzile cu Fado, îmi aduc aminte cum alergam prin cartier ascultând Fado oriunde m-aş fi aflat, aşa că, într-un fel, cred că nu am avut de ales.

Fado-ul era acolo şi a devenit jucăria mea iar jucăria s-a transformat în pasiunea mea.

De asta se leagă probabil şi visul tău de a bate la uşa Amáliei Rodrigues care să te înveţe să cânţi Fado…

Am facut cunostinţă cu muzica Amáliei în adolescenţă.

Aveam cred vreo 16 ani şi ceva, traversam centrul oraşului pe lângă un magazin de discuri care era şi încă este foarte cunoscut, şi, plimbându-mă, am auzit venind dinspre acesta “Barco negro” [hit-ul Reginei Fado-ului, reînregistrat şi reinterpretat de nenumărate ori de la apariţia pe albumul de debut al artistei din 1955 – n.r.]. Am intrat şi am întrebat ‘Ce-i asta?’. ‘Cum… nu ştii?’. ‘Nu, nu ştiu.’.

Pe atunci Fado nu era atât de popular, radiourile din anii ’80-’90 îl difuzau destul de puţin, plus că, în acea vreme, tatăl meu obişnuia să asculte doar voci masculine, aşa că Amália nu era cunoscută la noi în casă. Eu însă, spre surprinderea domnului de la magazin am cumpărat discul. A fost primul meu vynil cumpărat.

Am ajuns acasă surescitată, ‘Uitaţi-vă la asta!’, iar reacţia tatălui meu a fost… ‘Mda, bine, văd, e Amália.’, deci eu credeam absolut degeaba că o să-l surprind deoarece el era familiarizat deja cu muzica ei.

Atunci m-am îndrăgostit eu de vocea Amáliei şi de moştenirea [muzicală – n.r.] pe care a lăsat-o, iar când m-am întors la Fado (pentru că mă oprisem la un moment dat) am făcut-o visând că voi bate la uşa ei ca să o rog să mă înveţe. N-am avut însă niciodată această şansă.

Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune

… dar ai devenit în timp exponenta cea mai proeminentă a mişcării Nu-Fado.

Cu douăzeci de ani în urmă nimeni nu mai asculta nicăieri Fado şi chiar dacă încercai să scoţi un album nimeni nu era interesat, sau cel puţin asta mi s-a întâmplat mie.

În aceşti 20 de ani însă, mentalităţile s-au schimbat mult tocmai pentru că – e convingerea mea – oamenii au descoperit că această muzică este atât de bogată, atât de puternică şi de valoroasă din punct de vedere cultural încât au început să îi acorde atenţie şi avem acum generaţiile tinere care au început să cânte, să înveţe, să studieze şi să caute să înţeleagă Fado-ul.

Este uluitor şi fabulos în acelaşi timp. Există un muzeu al Fado-ului, fiul meu îşi doreşte să studieze chitara tradiţională portugheză… nu-mi aduc aminte ca vreodată să fi văzut atâţia copii mici, băieţei şi fetiţe, care vor să ştie mai multe despre Fado.

Este surprinzător şi îmbucurător faptul că astfel putem să menţinem vie această tradiţie.

O ultimă întrebare. Cu trei ani în urmă, spuneai într-un interviu: “Mi-a luat ceva vreme să înţeleg cum e să fii şi mamă şi cântăreaţă, mai ales că societatea nu face ca viaţa să îţi fie mai uşoară”. Odată cu trecerea timpului crezi în continuare că societatea nu tratează cu suficientă înţelegere mamele care muncesc?

Vezi tu, oamenii încearcă… încearcă să creadă că femeile ar trebui să facă orice consideră ele că sunt capabile să facă, doar că, în acelaşi timp, noi avem şi copii de care trebuie să ne îngrijim.

Hai să privim din perspectiva diametral opusă: sunteţi un cuplu şi ea este cea care se duce la serviciu iar tu rămai să ai grijă de copii şi de treburile casnice. Pare straniu, nu?

Doar că noi facem asta de mulţi, mulţi ani… şi acum noi, femeile, ne ducem la muncă unde consumăm tot atâta timp cât bărbaţii în condiţiile în care salariile nu sunt egale, ajungem apoi acasă, ne îngrijim copiii şi casa, ne îngrijim de toate, deci suntem… super-femei! Supereroine!

Mariza a concertat la Sala Palatului din Bucureşti în seara de 6 martie într-un spectacol produs de German Quality Entertainment, acompaniată de José Manuel Neto (chitară portugheză), Pedro Jóia (chitară clasică), Fernando ‘Yami’ Araújo (bas acustic), João Frade (acordeon) şi Hugo ‘Vicky’ Marques (percuţie şi baterie)

IOAN BIG | Dialoguri fără note | Interviuri

Credit foto: Vlad Ciubotariu

Dialoguri fără note | MARIZA: Fado-ul, o ‚jucărie‘ devenită pasiune

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută