În pragul celor 100 de ani de la Marea Unire și în lumina stridentă a situației politice actuale, e un moment bun să ne întrebăm cine suntem noi, românii, de fapt?
Suntem tinerii care ies în stradă pentru o schimbare, dar fentează reguli pentru a se descurca, invocând că în țara asta altfel nu se poate. Suntem oamenii obligați de neajunsurile zilnice să își părăsească țara, familia și idealurile pentru un loc de muncă mai bine plătit. Suntem tânăra familie care ajunge captivă pentru 30 de ani într-un contract de credit pentru ”luxul” de a locui în propriul apartament. Suntem artiștii fără statut în propria țară, dar elogiați în afara granițelor ei. Suntem călătorii sătui de întârzierile trenurilor, de autogările insalubre sau de taximetriștii nepoliticoși. Suntem bolnavii umiliți în spitale. Suntem copiii săraci care merg la culcare flămânzi. Suntem bugetarii care se sufocă într-un sistem lipsit de valori și de criterii de evaluare. Suntem elevii performanți cu care sistemul educațional nu știe ce să facă. Suntem orășenii care confundă cultura cu bâlciul. Suntem scepticii care pun absolut totul la îndoială, orice reușită se datorează sigur unei pile, unei șpăgi, unei învârteli. Suntem bătrânii care discută politică atunci când stau la coadă la magazine. Suntem câte puțin din fiecare și încă mult mai mult.
Au trecut 100 de ani, dar noi încă nu știm cine suntem, ce avem, ce putem și către ce ne îndreptăm. Centenarul ne găsește nepregătiți, cu lecțiile nefăcute, plecați deja din țară sau pe picior de plecare. Și cum am putea ști, când în fiecare zi ”noi” își mai pierde încă puțin din însemnătate și greutate.
