Și, chiar dacă ”ma iau” acum, de o întreagă generație de neo-intelectuali, mi-e greu să cred că așa au învățat protagoniștii poveștii noastre să scrie, în toți anii petrecuți pe la școală. Atunci de unde vine ”zgândăreala” ? Să fie IQ-ul? Mă îndoiesc. Să se fi schimbat regulile gramaticii în așa hal încât nu le mai dă nimeni de cap? Mi-e greu să cred. A evoluat gândirea atât de mult încât din pricina informației nou-nouțe nu mai e loc pentru linuțele alea, de le zice cratime? Se prea poate. Pentru că probabil, așa cum s-a întâmplat dintotdeauna, limbajul a fost oglinda societății.
Bună, rea, cu de toate. Pe vremuri era ”asl pls” care a lăsat loc de ”combinații” rapide gen ”aksa” (acasă), np (nicio problemă), bn (bine), inteligente, de altfel, pentru ca acum să dăm nas în nas cu o lipsă a cratimelor cât internetul (și toate cărțile de gramatică la un loc), de mare. Și nu știu alții cum sunt, dar mie îmi scot ochii de fiecare dată, pentru că așa, cum nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, ”moda” asta se întinde printre toți ”vorbitorii de limbă română” mai repede decât ciuma bubonică. O ”modă” care spune, așa, în limba ei amărâtă, cam cum stă treaba cu deceniul gadgeturilor.
