câte sunt de făcut. Nici nu mai e nevoie de alarmă ca să mă trezesc. Zi după zi alerg. Nu știu exact în ce direcție, dar mă zbat
din răsputeri să aflu. Să fie graba boala secolului al XXI- lea… se prea poate. Mai trist este că nimeni nu cercetează lucrul ăsta și tot mai multă lume se molipsește de un virus pentru care nu s-a inventat vaccin.
Teoria spune că din când în când e bine să mă opresc, să respir adânc și să mă gândesc la mine. Ironia sorții face că
pentru mine alerg, iar la finalul zilei tot eu simt că nu aparțin acestui loc. Uneori cred că am uitat ce contează cu adevărat. O fi cariera importantă, poate că nevoile primare au rolul lor în piramida lui Maslow, dar cred că vine o vreme când trebuie să fac ordine în lucruri și să mai tai din bullet-urile de pe listă.
Primul semn că îmbătrânesc înainte de vreme sunt firele albe, apărute mult prea repede. Gândurile mele sunt ale unui om mare, iar eu nu vreau să cresc… chiar dacă am crescut deja. Goana după mai mult ne afectează pe fiecare și tot mai puțini ne dăm seama de asta. La finalul zilei contează tot zâmbetul unui om drag, așa că nu mai alergați după nimic și bucurați-vă de Zile și Nopți cu soare!
