La baza zidului Cetăţii Alba Carolina de la Poarta III, în bastionul Sf. Capistrano, s-a aflat la începutul secolului 18 Pulberaria Rotundă. Un secol mai târziu, acolo s-a instalat Moara Cetăţii, iar din 1968 pe locul vechii mori s-a deschis o cramă. În timpul Revoluţiei a servit scurt timp drept ascunzătoare pentru foştii membri ai Securităţii, iar în 2003 s-a deschis acolo Pub 13, restaurant autentic medieval.
Atmosfera, locul şi concepţia sa înseamnă mai mult decât un spaţiu în care băutura se asortează de minune cu mâncarea bună şi cu muzica de calitate. Aici timpul pare că s-a oprit în loc, într-un instantaneu din curţile domneşti, cu mese pline cu mâncăruri alese şi vinuri rafinate. Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unui loc în care atmosfera de bun gust întâlneşte rafinamentul culinar, Restaurantul Pub 13 este bineînţeles, alegerea firească!