Vorbim aceeaşi limbă şi fiecare vorbim în limbi diferite. Politicienii vorbesc pe limba lor de douăzeci de ani, ei între ei, mai încet sau mai tare şi nu-şi aduc aminte de limba noastră ca o comoară decât atunci când vin în faţa celor mulţi pentru un nou mandat. În afara celor câteva zile de penitenţă în faţa mulţimilor nimeni nu-i înţelege, poate nici ei între ei nu se înţeleg prin limbaj, dar în mod cert se înţeleg prin semne. Semne pe care le desluşesc procurorii, atunci când au chef şi timp.
La ştiri se vorbeşte o limbă a deznădejdii, a calamităţilor, a lucrurilor care se întâmplă natural dar contra naturii, o limbă de lemn care aduce tristeţe şi dezolare. Limba vorbită la ştirile de la ora la care alţii obişnuiesc să bea ceai e una seacă, departe de limba vorbită în ţara reală, în acea Românie capabilă încă să câştige competiţii internaţionale, să nască talente, sau să producă idei.
În şcoli a devenit familiară o combinaţie parşivă de abrevieri cu necunoscute cuvinte, care toate alcătuiesc o nouă limbă la adăpostul pierderii identităţii într-un ocean de www, pe stradă se vorbeşte mult şi gureşeala violentă sparge tiparele decenţei. Pe limba siliconatelor, invitate în chiloţei pe canapele în faţa camerelor de luat vederi, cuvintele aşa cum le ştim au alte sensuri, de pildă ministru’ e numele vreunui manelist, deputat e vreun fotbalist, sau primarul e vreun jolly-joker.
Delegaţia FMI vorbeşte pe limba ei, ai noştri traduc pe limba lor şi când să înţelegem şi noi pe limba noastră nu mai e nimic de înţeles. Am înălţat un turn Babel pe care o adiere de vânt îl poate pune grămadă în orice secundă, lăsând să se vadă ruinele mâncate de carii ale unei naţiuni care a uitat să-şi aprecieze valorile şi identitatea. Vorbim aceeaşi limbă şi fiecare vorbim în limbi diferite.
