În 2010 doi bloggeri sibieni și Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu au inițiat o campanie prin care cetățenii erau chemați să voteze dintr-un numar de 215 personalități din toate timpurile, 10 mari sibieni. Deși este stabilit de 21 de ani în Germania, cântărețul și compozitorul Ricky Dandel s-a clasat între primii 15, fapt care dovedește că publicul nu l-a uitat. La rândul său, artistul este încă atașat de România, fiind foarte des prezent la diverse emisiuni sau evenimente artistice.
**Anda Ionaș: Cum reușiți să împăcați atât pe plan artistic cât și sufletesc existența în cele două spații : Romania și Germania?**
Ricky Dandel: Cred că spațiul principal este cel în care te-ai născut și indiferent unde ai fi, îl iei cu tine, îl iei în sufletul tău și tu ești parte al acestui spațiu care ți-a imprimat toate coordonatele esențiale. Eu sunt mai mult dincolo, în Germania și în alte țări, dar folosesc fiecare ocazie să vin în România. Sunt foarte des la Sibiu, care este nu numai orașul meu natal ci ,,orașul meu”. Dar în general în Romania mă simt foarte bine și deși sunt 21 de ani de când am plecat din țară, pentru mine este o mare bucurie să văd că publicul nu m-a uitat, că mă recunosc oamenii, chiar și tineri, la care nu prea m-aș fi așteptat.
E un lucru tare frumos să vezi că ei te opresc și te salută sau îți zâmbesc… Dacă cineva mă întreabă ,,sunteți cumva Ricky Dandel?”, eu intru într-un scurt dialog. Acest lucru mă caracterizează pe mine. Sunt foarte aproape de public. Niciodată n-am
considerat că un artist trebuie să fie deasupra publicului. El este acela care ne dăruiește niște momente unice, niște trăiri sufletești care sunt cu totul și cu totul deosebite. De multe ori nu publicul ar trebui să fie acela care ar trebui să-i mulțumeacă artistului, ci artistul ar trebui să-și arate această recunoștință permanentă față de public. Dialogul cu publicul este absolut esențial. La multe concerte, eu îl văd pe fiecare în sală și pentru fiecare am un cuvânt, pentru fiecare am un sunet. Sunt tare fericit că fiul meu, Elvin, a moștenit de la mine acest devotament fără margini pentru scenă, pentru această meserie pe care trebuie să o iei foarte în serios și n-ai voie să o jignești.
**A.I.: Pe Elvin, l-ați îndrumat să aleagă o carieră artistică sau alegerea lui a venit fiesc ?**
R.D.: Nu. Multă lume crede că a fost așa. Elvin are un talent înnăscut și sigur, crescând în acest mediu al muzicii este normal să ți se imprime. Nu poți să faci dintr-un copil fotbalist, tu fiind fotbalist, dacă copilul nu are har și nu are talent. Eu întotdeuna m-am ferit să amestec sentimentele paterne cu o judecată obiectivă privind talentul lui. El a început să cânte la pian la vârsta de cinci ani. Deja la 6 ani și jumătate a câștigat un premiu la Suceava unde a fost un festival național de muzică clasică. Având treisprezece ani, la festivaluri internaționale iarăși a câștigat premii și la toate acestea a fost detașat cel mai tânăr. Astăzi artiștii sunt cât mai tineri cu putință. A devenit o modă. Atunci era cu totul ieșit din comun să cânți la acea vârstă rock, pop sau jazz. Mai nou eu împrumut de la el anumite lucruri și nu invers. Elvin și scrie în ultima vreme foarte foarte mult. Scrie și pentru mine. El este cel care mă îndeamnă să fac un nou CD în Romania pe care o să mi-l producă chiar Elvin, mi-a promis că o să facă acest lucru.
**A.I.: Spuneți-ne mai mult despre acest lucru. Ce proiecte aveți în curs? Ce v-ați dori să mai realizați pe plan artistic?**
R.D.: Încă foarte mult. Niciodată nu m-am gândit să mă opresc. Am și început să scriu multe piese, nu numai pentru mine, dar și pentru alți artiști. Scriu și pentru un viitor album al meu însă actul creativ nu este un lucru pe care-l poți forța. Inspirația trebuie să fie acolo și eu pe de altă parte fiind foarte exigent am multe piese ,,semigata” ca să spun așa, dar nu le-am dat șansa să vadă lumina zilei.
**A.I.: Ce vă inspiră atunci când creați?**
R.D.: Într-o vreme mergeam foarte mult cu avionul. Între timp nu mai sunt chiar așa de îndrăgostit de avion, dar cred că am mers de mii și mii de ori și deasupra norilor aveam întotdeauna o inspirație deosebită. Acolo am scris și Reach out for me care s-a cântat la Cerbul de Aur de vreo 6 ori. Multe piese le-am scris în tren sau mergând cu mașina. Pe un CD produs în Germania am o piesă, Shut up se numește. Eram în München în plin trafic și mi-a venit această idee. Am zis ,,până ajung acasă sigur o uit”. Am făcut cumva, am tras pe dreapta, am tras portativul și am notat piesa capcoadă și cu versuri. Eu cred în
inspirația de moment.
**A.I.: Sunteți profesor de limba engleză și în urmă cu câțiva ani ați obținut și doctoratul la Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu. Cum ați reușit să îmbinați atât de armonios cariera muzicală și cea didactică, filologică?**
R.D.: Le-am împăcat foarte bine. Să fiu foarte sincer, vorbind chiar de doctorat, anii de studiu și de pregătire chiar mi-au făcut plăcere mult mai mare decât momentul în care am terminat. A studia îți creează o sete de cunoaștere tot mai mare. Cu cât aprofundezi mai mult îți dai seama de tot mai multe lacune, vezi că în acest perete lipsesc atâtea cărămizi și ești ca un zidar
disperat care vrea să țină un zid să nu se năruie.
**A.I.: Credeți că-i lipsește muzicii din ziua de astăzi texte de calitate? Cât de important este textul?**
R.D.: Este foarte important. Nemții sunt foarte axați pe text. Muzica bună rock și pop trăiește în Germania prin text. Multe din textele mele sunt scrise de bunul meu prieten, Dan Verona și ele sunt poezii. Eu n-am fost un mare fan al Cenaclului Flacăra, deși erau acolo oameni foarte talentați. Melodiile erau de multe ori simpliste, dar se cânta poezie serioasă și publicul stătea ore în șir și cânta versuri. Asta-mi arată că publicul are atâtea pretenții de la tine câte îi oferi. Publicul este mult mai capabil,
mult mai inteligent, mult mai sensibil decât cred unii. El are așteptări pe care nu trebuie să le înșelăm. Ricky Dandel noutăţile muzicale ale săptămânii sunt oferite de: universal music românia.
