Să faci trei paşi înapoi când treci pe lângă Pisica Neagră din Centrul Vechi? În niciun caz, fiindcă la Chat Noir e loc pentru toţi pisicarii Capitalei.
Pisoi timizi, mâţe aristocrate sau motani şmecheri, aici e de voi: Chat Noir e funky şi friendly. Are cinci încăperi aranjate discret, fiecare ca un separeu, oferind astfel celor care preferă să meargă în vârful lăbuţelor marele avantaj al intimităţii. În fiecare încăpere sunt canapele colorate diferit, iar pereţii sunt pictaţi cu diverse tematici, în centrul lor stând, evident, the all mighty Pisică.
Odată cu lăsarea serii, dinăuntru nu străbate un cor de miorlăituri pe diverse voci, ci o muzică extrem de plăcută urechilor îmblănite: funk şi acid-jazz. Iar celor obişnuiţi să vadă bine şi pe întuneric Chat Noir le-a pregătit înăuntru câteva plasme la care rulează filme vechi, alb-negru.
Preţurile nu te fac să scoţi ghearele, ba dimpotrivă, sunt chiar user-friendly pentru o zonă centrală: berea costă între 5 şi 12 lei, iar cocktailurile, între 10 şi 20 de lei. Cu toate astea, în timpul săptămânii cel puţin, Chat Noir e destul de gol. Și e păcat, zicem noi, fiindcă e un loc de stă mâţa-n coadă!