Într-o clădire veche de 300 de ani, care a găzduit o casă princiară şi, mai târziu, o casă de toleranţă, găseşti acum Bordello’s, unul dintre cele mai interesante pub-uri din Centrul Istoric.
Cum îi spune şi numele, clădirea care găzduieşte acum Bordello’s era, în trecut, unul dintre cele mai căutate locuri pentru plăcerile trupului din Bucuresci. Localul respectă istoria clădirii, afişând o mulţime de fotografii sepia cu prostituatele vremii şi manechine îmbrăcate sumar.
Cu toate acestea, nu e un pub îndoielnic: respiră eleganţă, fiind un loc bun pentru a-ţi aduce prietenii străini. Se mănâncă după conceptul de tapas – gustări mici şi variate, de la nachos cu guacamole până la fish and chips, şi se beau bunătăţi ca Grasshopper, un caffe late cu sirop de mentă şi de tiramisu.
La etaj se va deschide şi un Library Bar, în care cei interesaţi de arta bartendingului vor găsi cărţi despre baruri şi băuturi. Un loc stilat, realizat după un concept interesant, pe care nu ai voie să nu-l vizitezi măcar o dată.