De uitat sigur nu i-ai uitat, prea erau veseli şi prea intrau mereu în încurcături. Mai ales Kermit, simpaticul broscoi care povestea cum vrea să facă lumea un loc mai bun prin cântec, dans, râs şi voie bună. Acum ai ocazia să revezi întreaga familie de păpuşi reunită într-o nouă aventură care dovedeşte fanilor că păpuşile Muppets pot face un show pe cinste, chiar după atâţia ani de pauză şi că au rămas, chiar dacă au trecut mai mult de 50 de ani de la lansarea lor, cele mai simpatice păpuşi de comedie din lume.
Revenirea păpușilor Muppets pe marile ecrane este una triumfală, consideră majoritatea criticilor de top din Statele Unite. Legendarele păpuși create de Jim Henson în 1954-1955 vor ajunge și în cinematografele din România începând cu 13 ianuarie. Iată câteva dintre concluziile cronicarilor de peste ocean care au scris despre The Muppets Movie:
“Întoarcerea favoriților copilăriei noastre pe marile ecrane este un pariu câștigat, iar filmul își atinge scopul de a-i mulțumi pe fanii obișnuiți ai păușilor și, în același timp, de a câștiga noi admiratori.” Todd McCarthy – reporter Hollywood
“Puritatea nostalgiei transformă filmul The Muppets într-o scrisoare de dragoste adresată copilăriei noastre.” Bruce Diones – New Yorker
“The Muppets pare a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului; nu judecat ca un film pentru copii sau ca un film pentru întreaga familie, ci pur și simplu ca un film.” James Rocchi – The Playlist
“Puteți sta liniștiți: dacă deja vă plăceau păpușile Muppets, veți iubi nou film The Muppets.” Laremy Legel – Film.com
Distracţia este garantată, mai ales pentru că păpuşile vor fi dublate în limba română de personalităţi precum Horia Brenciu, George Călin şi Cristian Popescu.
În plus, filmul beneficiază de o coloană sonoră cât se poate de veselă. Aşadar poţi începe cu încredere anul pentru că umorul, cântecul şi voia bună pe care o aduc Muppeţii pe micul ecran sunt potrivite pentru toate vârstele, după cum declară David Hoberman, cel de-al doilea producător al filmului The Muppets.
Aşa cum explică cei doi producători, noua producţie the Muppets este prilejul ideal pentru a le face cunoştiinţă copiilor noştri cu amuzantele păpuşi şi de a le prezenta lumea Muppets, la fel de veselă şi optimistă cum o ştiam. Vei începe noul an râzând împreună cu familia şi mai ales cu cei mici!
Păpuşile Muppets
Distribuit de Forum Film