Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/12/2011
Arhiva Zile si Nopti

Spărgătorul de nuci

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Spărgătorul de nuci Share Spărgătorul de nuci


Un spectacol de excepţie, în preajma sărbătorilor, vă oferă Teatrul de Balet din Sibiu în colaborare cu Central Florida Ballet:„Spărgătorul de nuci” cu o distribuţie ce reuneşte balerinii teatrului sibian şi balerini ai companiei americane. Cinci reprezentaţii vor avea loc la Sibiu în perioada 19-21 decembrie, la Casa Sindicatelor. În fiecare din aceste trei zile, de la ora 19, câte o reprezentaţie, iar alte două dedicate spectatorilor copii vor avea loc pe 20 şi 21 decembrie de la ora 11.

Colaborarea dintre cele două companii de balet s-a născut din dorinţa de a aduce în atenţia publicului faptul că în arta dansului există un limbaj comun, spun reprezentanţii Teatrului de Balet Sibiu. De asemenea, pe 10 şi 11 decembrie, o parte dintre balerinii Teatrului de Balet de Sibiu vor urca pe scena Teatrului Linda Chapin din Orlando, alături de întregul colectiv al companiei Central Florida Ballet.

În cazul companiei americane, aceasta a prezentat o premieră cu “Spărgătorul de nuci” în 2001, anul fondării companiei, spectacolul incluzând elemente de pirotehnie şi acrobaţie aeriană. Producţia a fost prezentată de publicaţia USA Today ca „Spărgătorul de nuci pirotehnic” şi a fost numit „una dintre producţiile de top cinci la nivel naţional”, la ştirile CNN .

Premiera din acest an va avea loc în Orlando pe 9-11 decembrie şi îi va avea ca oaspeţi pe artişti ai Teatrului de Balet Sibiu.
Biletele se pot procura de la sediul Casei de Cultură a Municipiului din Parcul Tineretului sau de la Casa de Cultură a Sindicatelor, precum şi în seara reprezentaţiei, la intrare, în limita locurilor disponibile.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută