Concertul despre care vorbim acum este pentru melomani precum caviarul pentru pofticioși: două viori prețioase, Stradivarius și Guarneri, vor fi prezentate publicului în cadrul ”Duelului viorilor”. Cei care se vor duela sunt Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru.
Croitoru va interpreta lucrări de H. Provost, Sarasate sau Kreisler cu vioara Guarneri del Gesu a lui George Enescu, iar Prunaru va cânta la vioara Stradivarius “Pachoud” – o adevărată operă de artă a lui Stradivarius – piese celebre de Ceaikovski, Brahms – Kreisler, Jules Massenet şi Bazzini.
”Sfânta Treime” sonoră va fi completată de pianistul Horia Mihail, care îi va acompania pe ceilalți doi artiști la ”Grand Duo pentru două viori, op. 57” de Ch. de Beriot, ”Duo în re major” de Spohr şi ”Cinci piese pentru 2 viori şi pian” de Şostakovici. Magnific!
Duelul viorilor
30 septembrie, ora 19:00
Preț: 10/15/20 de lei (eventim.ro)
Sala Radio
Str. General Berthelot 60





