Mă aşteptam să văd un film uşurel cu-n băiat arătos care conduce bine şi repede. Câteva plecări cu burnout, câteva fete frumoase, două-trei explozii şi înapoi acasă.
După primele cinci minute am început să mestec popcornul mai cu grijă şi să stau cu urechile ciulite. După 15 minute mi-am pus întrebarea dacă ar avea loc la vreo secţiune a Oscarurilor din iarnă, iar până la final nu m-am mai foit deloc în scaun.
Nici nu ştiu ce-a fost mai impresionant. Coloana sonoră? Ryan Gosling? Regia lui Nicolas Winding Refn? Toate la un loc? Muzica de pe fundal e foarte bine aleasă şi adaugă mult pe lângă scenele oricum încărcate cu replici scurte separate de secunde mute care te lasă să digeri mai bine acţiunea.
Totul se învârte în jurul lui Ryan Gosling, un şofer cascador care îşi rotunjeşte câştigurile conducând the getaway car în jafuri. Vecina lui, Irene (Carey Mulligan), e victima colaterală a afacerilor murdare ale soţului ei care tocmai iese din închisoare. Când oamenii răi încep ameninţările, şoferul hotărăşte că lucrurile nu mai pot continua aşa şi totul scapă de sub control. Am aşteptat cam mult până să apară un nou film bun şi sincer nu mă aşteptam ca Drive să fie acela. De văzut.
